1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Nici Curtea Constituţională nu poate decide

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat în cele din urmă Curtea Constituţională în privinţa cunoscutei dispute: cine va participa din partea României la Consiliul European? Preşedintele sau primul ministru?

Potrivit agenţiei Mediafax, litigiul va fi judecat în 27 iunie, exact cu o zi înaintea Consiliului European. Teoretic e timp suficient, dar practic termenul acesta crează o încordare insuportabilă. Nici măcar nu e clar ce anume vor dezbate judecătorii Curţii Constituţionale: subiectul general al reprezentării României pe plan extern sau cazul concret al participării la reuniunile Consiliului European?

Dacă se va judeca principiul mare al reprezentării statului, preşedintele va avea câştig de cauză. Dacă se va dezbate însă situaţia concretă a Consiliului European, se va vedea că lucrurile nu mai sunt la fel de simple. Comentatorii care nu se îndoiesc nicio clipă că preşedintele are dreptate interpretează Constituţia ca pe un model anatomic, ca pe un ecorşeu în care organele interne sunt toate fixate la locurile lor, dar fără să comunice unele cu altele. În schimb, cine este atent la funcţionarea concretă a statului şi la relaţiile dintre „organele interne”, altfel spus, cine caută să înţeleagă nu atât un model anatomic, cât unul fiziologic, va începe să se îndoiască că preşedintele are dreptate.

Acela care merge la Bruxelles şi discută în numele României, trebuie să aibă un mandat clar şi, totodată, trebuie să aibă posibilitatea de a pune, odată întors acasă, deciziile în aplicare.

De asemenea el trebuie să se bucure în ţară de o deplină acoperire politică cu scopul de a obţine încrederea partenerilor europeni, căci nu poate invoca mai târziu că n-a avut susţinerea Parlamentului.

Să ne amintim ce a păţit anul trecut fostul prim-ministru al Greciei, socialistul Gheorghios Papandreu. În împrejurări dificile pentru ţara sa, el a acceptat, la capătul unui conclav dramatic, un plan de austeritate foarte sever, dar, după ce s-a întors la Athena, a cerut o amânare pentru organizarea unui referendum. Chiar dacă, în principiu, el avea dreptate să ceară avizul poporului, căci, aşa cum s-a văzut, în cele din urmă tot la un fel de referendum s-a ajuns, Papandreu şi-a pierdut încrederea colegilor europeni, fiind nevoit să demisioneze.

Prin urmare, demnitarul care participă la Bruxelles la reuniunile şefilor de stat sau de guvern trebuie să aibă în ţară o perfectă acoperire politică.

Or, aceste lucruri nu sunt descrise de Constituţie în litera lor, ele trebuie deduse din interpretarea întregului text şi, mai ales, din felul în care se articulează între ele diferitele sale componente.

De aceea nici măcar Curtea Constituţională nu poate da, cu adevărat, un verdict unic şi categoric. Până recent, preşedintele, care controla guvernul şi majoritatea parlamentară, dispunea, într-adevăr de întreaga autoritate necesară ca să discute în numele României la Bruxelles. De la schimbarea Guvernului însă preşedintele pare mai curând izolat pe scena politică şi nu se mai bucură nici de simpatia populară de altădată. Nici măcar prietenii politici nu mai pot jura că preşedintele poate lua decizii strategice fără să fie dezminţit mai târziu. Preşedintele ar putea, desigur, participa şi astăzi la aceste reuniuni dacă ar discuta, în prealabil, un mandat de reprezentare cu primul ministru şi cu majoritatea parlamentară.

Prin urmare, disputa aceasta ar fi trebuit să fie rezolvată nu prin contestaţii şi ameninţări, ci printr-un dialog raţional care să pună interesul general deasupra intereselor de grup.