1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nici China nu este imună la criza financiară

Petra Aldenrath / Vlad Drăghicescu15 octombrie 2008

Criza financiară nu ocoleşte nici un colţ al planetei. Nici măcar China, una din ţările care va începe să resimtă serios turbulenţele de pe piaţa financiară, susţin experţii.

https://p.dw.com/p/Fabk
Exporturile Chinei sunt dependente de stabilitatea economiei americaneImagine: AP Graphics/DW

Analiştii economici susţin că scăderea exportului în China reprezintă un prim semn de slăbiciune economică în faţa crizei financiare. O criză care s-a făcut mai întâi simţită la bursele chineze. Acolo unde comercianţii manifestă o din ce în ce mai mare reticenţă când vine vorba de a face investiţii.

Nu doar la bursă bate însă vântul rece al crizei financiare. Evenimentele din ultimele luni au anexat situaţiei şi aşa deloc îmbucurătoare de pe piaţa financiară, multe temeri privitoare la siguranţa economiilor chinezilor.

Zhao Xijun, expert financiar la Universitatea Populară din Beijing consideră însă că în multe cazuri, panica ce însoţeşte discuţiile despre actuala criză financiară şi despre urmările ei în China este artificială.

Numărul chinezilor care investesc în Statele Unite şi în China este scăzut. Companiile prezente la bursă în America se deosebesc de cele prezente la bursa din Shanghai. Avem de-a face cu două pieţe financiare absolut diferite. Legătura dintre acestea este însă de natură psihologică. Când o piaţa nu funcţionează cum trebuie, nici cealaltă nu se simte prea bine.

China Wirtschaft China Construction Bank in Peking
Modelul chinez de creditare: 40% avans, credit numai în situaţii de urgenţăImagine: AP

Chiar dacă nu sunt mulţi, chinezi care au investit în firmele americane există. Iar de acţiunile lor s-a ales praful. Faptul că sistemul financiar chinez nu este foarte grav afectat de criză poate fi explicat şi prin decalajul economic dintre China şi America, respectiv Europa.

Spre deosebire de cetăţenii europeni sau americani, care au posibilitatea de a-şi plasa banii cum doresc – în asigurări de viaţă, fonduri, acţiuni, etc. – chinezii au la îndemână doar două variante. Prima este un cont de economii, iar a doua este investiţia în acţiuni.

Operaţiunile cu acţiuni beneficiază însă de reglementări extrem de stricte, ceea ce face ca numai o parte a bursei să fie expusă speculaţiilor. De altfel, o criză a creditelor asemănătoare cu cea din America este foarte improbabilă în China, mai spune Zhao Xijun.

În China, avansul pentru suma pe care vrei s-o împrumuţi de la bancă este de circa 40%. Băncile chineze sunt mult mai conservatoare ca cele din America, unde bonitatea solicitantului de credit aproape că nici nu mai conta. Pe de altă parte, chinezii nici nu prea sunt adepţii creditelor. Treaba asta are legătură cu tradiţia noastră. Chinezii nu împrumută bani pentru a cumpăra bunuri de consum. Noi gândim aşa de mii de ani. Bani împrumuţi numai atunci când ai o situaţie de urgenţă.

Symbolbild China Wirtschaft
Economia Chinei este pusă la încercare de criza financiarăImagine: DW-Montage

În pofida tonului pozitiv al expertului chinez, economia Chinei nu poate rămâne însă neafectată de criza financiară. Şi asta pentru că este dependentă în mare parte de piaţa de desfacere americană. Cum rezerva de devize ale Beijing-ului se află în Statele Unite, în clipa în care economia americană dă semne de oboseală, nici cea a Imperiului de Mijloc nu poate să dănţuiască.

Dacă se diminuează consumul în America, atunci vor scădea şi exporturile noastre. Acest lucru este foarte vizibil în domeniul imobiliar. Americanii nu mai cumpără şi nu mai construiesc case, motiv pentru care exporturile de mobilă ale Chinei au scăzut. La fel şi exportul materialelor de construcţie.”, mai adaugă Xijun.