Nici ”înapoi la Uniunea Sovietică”, nici ”înainte spre democraţia perfectă”

Alegătorii din Ucraina nu s-au lăsat duşi de nas de fluturaşii denigratori la adresa opoziţiei, conform cărora candidatul Viktor Iuşcenko ar fi, de fapt, ba colaborator al serviciilor secrete americane, ba unealtă a forţelor radical-naţionaliste. Nici mesajele unilaterale ale uneii medi controlate, în cvasi-totalitatea ei, de actuala Putere – mesaje ce vorbeau despre destabilizarea ţării în cazul unui succes al Opoziţiei – nu au subminat decizia alegătorilor de a se prezenta la urne pentru a vota cu cine consideră de cuviinţă. Astfel că, iată, în turul de balotaj intră, cot la cot, cei doi Viktori, candidând din partea puterii şi a opoziţiei – Ianukovici şi, respectiv, Iuşcenko.

Cei doi candidaţi reflectă, de fapt, polarizarea societăţii ucrainiene. Ianukovici, în prezent şef al Executivului, este promotorul unei politici pro-ruse, a mâinii forte, în vreme ce pentru Iuşcenko valorile fundamentale sunt economia de piaţă şi egalitatea şanselor sociale. Rezultatul echilibrat demonstrează că oricare dintre cele două soluţii de viitor sunt – încă – valabile. Astfel că, din multe puncte de vedere, Ucraina rămâne o ţară divizată. Tânăra generaţie, care, în numeroase cazuri, studiază sau munceşte în străinătate, votează altfel decât bătrânii, nostalgici după era sovietică, vremuri ale unei existenţe mai stabile, mai previzibile, mai asigurate. În plus, Vestul ţării, învecinat direct cu Uniunea Europeană, i-a acordat candidatului pro-occidental Iuşcenko un număr considerabil mai mare de voturi decât lui Ianukovici.

Nici în capitală nu a reuşit Ianukovici să se impună. Trei sferturi din alegătorii de la Kiev, consideraţi ”elita” Ucrainei, au optat pentru candidatul Opoziţiei. În cazul în care, până la urmă, va câştiga balotajul, premierul în exerciţiu ar trebui să nu uite că, de fapt, o putere nesprijinită de elită nu poate avea forţă. S-a văzut, şi la Kiev, acum un deceniu şi jumătate – pe când se dezmembra Uniunea Sovietică.

Până la runda de balotaj se vor produce multe mişcări în culise. Se vor căuta, în zilele ce urmează, răspunsuri la multe întrebări. Ce garanţii, de exemplu, poate obţina Kucima şi anturajul său de la Iuşcenko, în cazul unui eventual succes al acestuia? Care dintre cercurile oligarhice vor coti, sprijinindu-l pe candidatul opoziţiei? Dar partidele din stânga extremă – vor susţine ele un candidat liberal sau un pro-moscovit din cercurile actualei puteri? Vor ieşi susţinătorii Opoziţiei în stradă? Există, însă, şi alte argumente, de care dispune, de data aceasta, Ianukovici: o nouă creştere, evident, electorală, a pensiilor şi burselor.

La drept vorbind, şi în preajma democratului Iuşcenko se învârt personaje (consilieri, finanţatori) cu înclinaţii non-democratice. Şi un democrat cum este Iuşcenko va trebui să accepte anumite compromisuri, pentru a deveni preşedinte şi pentru a deţine, apoi, funcţia supremă, în Ucraina. Votul din 21 noiembrie nu este o alegere între două extreme – ”înapoi la Uniunea Sovietică” sau ”înainte spre democraţia perfectă”. În perioada în care a condus Guvernul, în urmăă cu cinci ani, Iuşcenko a demonstrat că poate înţelege reflexele sovietice, rămase, încă, vii în populaţie şi că îşi doreşte deopotrivă echitate socială şi reforme economice.

Nu este, nici pe departe, o democraţie perfectă. Dar este o şansă reală pentru o uşoară schimbare.