1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Nesemnarea Convenţiei privind micul trafic agită spiritele la Chişinău

Autorităţile moldovene au răspuns la protestele opoziţiei faţă de nesemnarea de către Chişinău a Convenţiei privind micul trafic de frontieră cu România.

default

Ministrul de externe moldovean, Andrei Stratan (dreapta), alături de responsabili UE şi OSCE

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a difuzat un comunicat în care susţine că poziţia autorităţilor moldovene faţă de această problemă a fost prezentată societăţii „într-o formă distorsionată şi vulgarizată”.

Prin acest ultim comunicat de presă, transmis jurnaliştilor cu menţiunea „spre difuzare imediată”, autorităţile moldovene încearcă să acrediteze ideea că Guvernul comunist nu se pronunţă împotriva semnării acestei Convenţii, dar că o vrea la pachet cu Tratatul politic de bază şi Acordul cu privire la frontiera de stat. Pe acestea din urmă, însă, Bucureştiul le consideră inutile în virtutea istoriei care leagă cele două maluri ale Prtului. Unele medii de informare necomuniste de la Chişinău au dat de înţeles că de fapt, prin condiţionarea semnării Convenţiei privind micul trafic, autorităţile de la Chişinău pur şi simplu şantajează Bucureştiul.

În acelaşi timp, puterea guvernantă comunistă pare să-şi dea seama de impactul electoral pe care l-ar putea avea tărăgănarea semnării sau, şi mai grav, nesemnarea documentului propus de Bucureşti. Ori acesta nu face altceva decât să faciliteze procedura de intrare a moldovenilor din apropierea graniţei româneşti pe o parte a teritoriului României. Faptul că partidele politice de opoziţie au început să scoată lumea în stradă la proteste, pentru a cere semnarea Convenţiei, pare să îngrijoreze administraţia comunistă. Ca să tempereze cumva spiritele, MAE de la Chişinău propune României, în prima parte a comunicatului difuzat, ca întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv Transnistria, să fie inclus în sfera de acţiune a Convenţiei privind micul trafic de frontieră. De parcă diplomaţii moldoveni nu ar fi la curent că reglementările UE conform cărora un astfel de acord poate fi aplicabil doar în privinţa celor care locuiesc în raza de 35-50 de km de la ultima frontieră a UE.

O simplă lectură a acestui comunicat, scris într-o manieră polemică, cu reproşuri subtile la adresa României, evidenţiază publicul-ţintă căruia îi este adresat - acesta fiind consumatorul de informaţie din Republica Moldova, uşor de manipulat în condiţiile unei prese subordonate aproape în totalitate guvernării. Astfel, potrivit comunicatului citat, "Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova ia act cu îngrijorare de campania de dezinformare a populaţiei Moldovei în problema micului trafic la frontieră, desfăşurată de o serie de forţe politice”. În continuare diplomaţia moldoveană susţine că “organizatorii şi inspiratorii acestei campanii încearcă să convingă populaţia Republicii Moldova că autorităţile creează impedimente pentru semnarea Convenţiei moldo-române privind micul trafic de frontieră, că ele ridică, chipurile, în mod artificial bariere în calea liberei circulaţii a cetăţenilor Moldovei în România şi în întreaga Uniune Europeană". Comunicatul nu precizează, însă, pe cine consideră Chişinăul “instigator al acestei campanii”.

În partea a doua a comunicatului, Ministerul moldovean de Externe revine la mai vechea sa obiecţie ridicată în cazul Convenţiei privind micul trafic de frontieră, prilej de a-şi reitera punctul de vedere în privinţa frontierei de stat, despre care experţii moldoveni discută astăzi şi mâine la Bucureşti. Chişinăul spune că în textul Convenţiei este folosită noţiunea "frontieră de stat moldo-română" în condiţiile în care "însăşi frontiera de stat, din păcate, nu este stabilită prin nici un document".

Cu alte cuvinte, Chişinăul îşi menţine poziţia potrivit căreia Convenţia cu privire la micul trafic va fi acceptată doar după semnarea celor două documente politice controversate.

La sfârşitul săptămânii trecute, mii de persoane din 13 raioane ale Republicii Moldova, reunite în cadrul unor adunări ale cetăţenilor, au adoptat o rezoluţie comună prin care solicită Guvernului semnarea imediată a Convenţiei privind micul trafic la frontieră. Manifestaţiile au fost organizate la iniţiativa Partidului Liberal Democrat din Moldova, dar au fost susţinute în unele raioane şi de către reprezentanţi ai altor partide de opoziţie.

  • Data 14.05.2008
  • Autoare/Autor Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/DzY8
  • Data 14.05.2008
  • Autoare/Autor Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/DzY8