1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Nerăbdări democratice

Cu democraţiile timpul nu mai prea pare să aibă răbdare. Aflate sub atac simultan, din mai multe direcţii, din care terorismul e doar una, guvernele lor dau, la rândul lor, zor. Germania vrea să-şi sporească securitatea.

Ministrul federal de interne, Thomas de Maiziere şi poliţişti germani

Ministrul federal de interne, Thomas de Maiziere şi poliţişti germani

Şi Belgia discută intens legile securităţii. Foc sub şezut le-au pus conducerilor vesteuropene nu doar îndelung neglijatul militantism islamic, ci şi declaraţiile iresponsabile ale lui Donald Trump şi ale altor populişti plămădiţi din aceeaşi făină şi călărind pe aceiaşi cai mari.

Febrilitatea s-a manifestat în ultimele 48 de ore la Berlin la nivelul executivului în termeni în egală măsură legislativi şi diplomatici. Oficialii germani au încălcat un tabu sacrosanct, intervenind direct în campania electorală americană în favoarea candidatei democrate. Concomitent, miniştrii de interne germani şi-au prezentat cataloagele de măsuri menite, oficial, să amelioreze securitatea şi să sporească eficienţa combaterii terorismului.

Între decizia fără precedent a şefului diplomaţiei germane de a se amesteca în lupta pentru preşedinţia SUA prin dezavuarea lui Donald Trump în baza opţiunilor externe ale candidatului republican şi între înăspririle legislative preconizate de colegul său de la interne, există varii legături. Una dintre ele implică modul în care ministrul berlinez de externe, Frank Walter Steinmeier, l-a caracterizat pe Trump. De a cărui politică externă germanului i-ar fi, textual, „frică”. Trump ar fi, potrivit lui Steinmeier, un incitator, un „predicator al urii”.

Or, instigatorilor musulmani care-şi dejectează apelurile islamiste la ură şi violenţă în moscheile germane sau în internet ar urma, dacă se face voia creştin-democraţilor şi miniştrilor de interne, să li se faciliteze, legislativ, expulzarea. Sugestia înlesnirii, pe viitor, a deportărilor e însoţită de un vast mănunchi de alte propuse demersuri menite să amelioreze apărarea antiteroristă a unor state vesteuropene, precum Germania şi Belgia.

În ambele se dezbate tot mai aprins suplimentarea şi înăsprirea reglementărilor menite să furnizeze securitate. În Belgia, algerianul care-şi declanşase recenta agresiune cu o macetă asupra unor poliţiste ar fi urmat de mult să fie repatriat. Dar n-a fost, din motive doar parţial comprehensibile, ţinând de reticenţa Algeriei de a-şi reprimi islamiştii fugiţi, dar şi de indolenţa responsabilă pentru lipsa locurilor de detenţie în Belgia.

Cu indolenţa ar fi, desigur, bine să se termine. Dar reglementările recomandate sunt şi discutabile şi greu de transpus, chiar dacă, sub presiunea populismului de dreapta - iată că a quelque chose malheur est bon - se vor găsi majorităţile politice necesare spre a se opera o serie de modificări inevitabile. Certă e proxima sporire a efectivelor poliţieneşti germane. În privinţa necesităţii ei, după ani de reduceri smintite în rândul forţelor de ordine, domneşte consensul în Republica Federală. Până şi extrema stângă admite că e nevoie, pe străzi, de mai mulţi poliţişti.

Până în 2020 Germania îi va avea. Vor fi mii, poate zeci de mii de agenţi în plus. Problema e că nu este nevoie mare de orice fel de poliţişti. Ci, pe lângă jandarmii de rând, apţi să degreveze pe cei, pe moment puţini, în stare să fie utili în contra extremiştilor, sunt imperioşi cei şcoliţi şi instruiţi să facă faţă anumitor riscuri, conflicte şi ameninţări. E vorba de agenţi cu anumite cunoştinţe de limbă, de psihologie, de tehnologii. De inşi dispunând de o anumită expertiză în materie de contraspionaj şi antiterorism. În ciuda grabei, va dura mult până ce ţările vesteuropene îi vor avea deopotrivă în număr suficient şi, totodată, organizaţi eficient.

E, oricum, un semn bun că ministrul federal de interne, Thomas de Maiziere a înţeles cam ce i-ar trebui ţării şi ce ar fi trebuit Germania să-şi ofere de ani, dar a ezitat să-şi procure, parţial din motive istorice. Între altele, agenţi sub acoperire capabili să se mişte lejer în darknet, zona ascunsă, enigmatică şi nebuloasă a internetului, în care nu comunică doar disidenţii condamnaţi la tăcere de regimuri totalitare, ci se încheie şi tranzacţii oneroase şi se prepară, ori se comit crime.

Thomas de Maiziere a mai anunţat şi crearea unui institut de cercetare tehnologică menit să elaboreze metode şi strategii noi de contracarare a terorismului în internet, pentru care s-au şi alocat fonduri din buget. În plus, străinii ar urma să fie expulzaţi mai uşor nu doar dacă săvârşesc delicte, ci şi dacă sunt estimaţi a reprezenta un risc de securitate. Mai controversate şi contestate ar putea fi alte sugerate modificări legislative, pe care de Maiziere nu şi le-a asumat integral. Care, toate, ar însemna şi o negreşită şi problematică îngrădire a libertăţilor şi drepturilor.

De pildă a celor religioase. Ar urma să se interzică finanţarea moscheilor de către organizaţii extremiste. Şi să se scoată în afara legii niqabul, sau burqa, vălul integral, acoperind complet fizionomiile unor drept-credincioase musulmane. În Belgia interdicţia e deja în vigoare, ca şi într-un canton elveţian. Alte cantoane ale confederaţiei ar putea urma exemplul Tessin-ului în siajul unui proxim referendum la care năzuiesc diverşi activişti.

În vest multora nu le e clar, pe deplin, în ce măsură o atare interdicţie e utilă nu doar spre a li se lua vântul din pupă extremiştilor de dreapta, ci şi în materie de combatere a terorismului. Net mai folositoare le-ar putea părea serviciilor secrete detenţia administrativă. Sau anularea confidenţialităţii convorbirilor dintre medici şi pacienţi dispuşi să se arunce în aer. S-a revendicat ca psihiatrii care obţin informaţii indicând că pacienţii lor ar putea fi înclinaţi să se transforme în autorii unor băi de sânge să le furnizeze autorităţilor datele necesare.

Deşi de Maiziere a negat că ar urmări anularea secretului medical e clar că „soluţia consensuală” pe care a declarat că ar vrea s-o găsească împreună cu medicii vizează tocmai eliminarea parţială a confidenţialităţii discuţiilor dintre terapeuţi şi pacienţii lor periculoşi. Dar chiar şi numai punerea în discuţie a unor asemenea demersuri cu impact major asupra societăţilor deschise indică o urgenţă care nu e doar securitară, ci şi politică şi diplomatică.

Înaintea alegerilor legislative federale din toamna anului viitor, elita politică germană e în dificultate. Establishmentul a tăiat prea multă vreme frunză la câini. Acum încearcă în disperare să recupereze terenul electoral pierdut în faţa populiştilor din indiferenţă, lipsă de imaginaţie sau inteligenţă, prin greşeli comise în materie de imigraţie, corectitudine politică exagerată şi atitudine prea laxă faţă de terorism şi islamism. Dar îndreptarea erorilor riscă să fie nu doar anevoioasă, ci şi cronofagă.

Or, o eventuală victorie a lui Trump în alegerile prezidenţiale americane ar obstrucţiona serios acest efort. Iată ce pare a-l îngrijora pe şeful diplomaţiei germane poate mai rău decât atitudinea echivocă şi, deci, realmente angoasantă, a lui Trump faţă de Vladimir Putin, pe de o parte, ca şi faţă de alianţa nordatlantică, pe de alta.