Nerăbdarea primului ministru

Primul ministru a reconfirmat că e foarte hotărât să ducă până la capăt modificarea Constituţiei până la sfârşitul acestui an. Multă lume se îndoise că ar fi posibil mai ales că guvernul anunţase că va supune proiectul şi judecăţii Comisiei de la Veneţia. În cursul unei dezbateri origanizate de Forumul Constituţional, profesorul de drept Lucian Mihai care este actualmente reprezentant al României în cadrul Comisiei de la Veneţia, se arătase foarte intrigat de calendarul revizuirii care nu ar permite consultarea acestui for al Consiliului Europei. Lucian Mihai, care a fost în trecut şi preşedinte al Curţii Constituţionale, unde fusese numit de preşedintele Emil Constantinescu, se întrebase dacă nu cumva consultarea Comisiei este un anunţ de formă.

Între timp însă primul ministru Victor Ponta a fost la Strasbourg unde a avut inclusiv o întâlnire cu preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, în cursul căreia a solicitat încă o dată avizul acestui for. Joi în cursul unei noi dezbateri din cadrul Forumului Constituţional, Victor Ponta a declarat că reiterează angajamentul său politic ca textul final al legii de revizuire să fie supus înaintea adoptării analizei juriştilor din cadrul Comisiei de la Veneţia.

Ar fi sau nu cu adevărat necesar acest aviz? Nu se poate răspunde în termeni absoluţi. Cu siguranţă însă că avizul Comisiei nu strică şi nici nu crează obligaţii. În schimb o Constituţie care a primit girul acestui for are toate şansele să înlăture toate circumspecţiile care plutesc în jurul României. Premierul pare aşadar hotărât să elimine aburii neîncrederii prin câteva gesturi hotărâte: a făcut anumite numiri în Justiţie şi intenţionează să susţină soluţii larg acceptate în ce priveşte modificarea Constituţiei.

Interesant este că o parte din criticii săi sunt foarte dezamăgiţi, căci anunţaseră că USL va institui un soi de dictatură asiatică. Or, bunăvoinţa aceasta extremă este pentru ei cel puţin derutantă. Dar, în acelaşi timp, Victor Ponta îi dezamăgeşte şi pe aceia care ar fi dorit o modificare a Constituţiei mai amplă sau poate o nouă Constituţie, care să modifice întreaga arhitectură a statului. Specialiştii constituţionalişti sunt la rândul lor dezamăgiţi, căci ei ar dori ca procesul de modificare să se facă pe îndelete, cu atenţie acordată fiecărui detaliu, inclusiv în ce priveşte stilul redactării noii Constituţii. Pentru constituţionalişti, procesul modificării este o fericire personală pe care în sinea lor nu ar dori-o încheiată niciodată.

Observăm însă că România nu are destule resurse pentru o dezbatere temeinică şi nici publicul larg nu manifestă un interes foarte mare. Românii, dacă putem face această generalizare, sunt lipsiţi de geniul juridic care poate fi observat în alte culturi mai vechi sau actuale. Totul trece repede în sfera improvizaţiei şi se consumă în focul patimii de moment. Poate de aceea Victor Ponta are şi el dreptate să grăbească procesul şi să ducă la bun sfârşit ceea ce a început, căci s-ar putea să nu mai aibă ocazia aceasta niciodată.