1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Neputinţa politicii de a veni de hac eurocrizei

Pactul Fiscal, Mecanismul European de Stabilitate, Uniunea Bancară - încercări ale politicii de a chitui fisurile majore ivite în edificiul uniunii monetare. Economiştii pun la îndoială eficienţa acestor soluţii. De ce?

Dacă ar fi să i se dea ascultare legendarului speculant şi investitor american, miliardarul George Soros, criza uniunii monetare ar putea fi depăşită dacă Germania ar accepta introducerea euro bond-urilor. Iar dacă nu, atunci ea este cea care ar trebui să părăsească uniunea monetară. Reţeta propusă de Soros în recenta sa prelegere din Aula Magna a Universităţii din Frankfurt pe Main, deşi tentantă, este radicală şi tocmai de aceea, discutabilă, mai ales din perspectiva politicii.

Un stat supraîndatorat poate recurge la instrumentul inflaţiei. Dar dacă acelaşi stat este membru al unei uniuni monetare, politica sa fiscală nu mai poate recurge la acest colac de salvare spre a-şi achita datoriile. Într-o atare situaţie, dacă acelaşi stat este îndatorat peste măsură, riscul unui faliment sperie investitorii. Ei pot solicita fie dobînzi mai mari, fie, pur şi simplu, se retrag ori întorc spatele respectivei pieţe. Cu această neplăcută situaţie, ţările grav afectate de criza datoriilor din zona monetară Euro sunt de vreo trei ani confruntate fără intermitenţă.

Analiştii economici, de talia lui Jürgen von Hagen, directorul Institutului Internaţional de Politică Economică, disting în cazul dat o eroare de construcţie a edificiului monetar euro. Spre a o corecta a fost creat Mecanismul European de Stabilitate, pe care von Hagen îl întrevede mai degrabă în postura unui fond comun de datorii, creat în ideea că o criză a datoriilor nu va afecta decît un singur stat şi dacă da, atunci, mă rog, unul mic. De îndată ce economia unui stat mai mare, precum Spania ori Italia, se prăbuşeşte, sumele aflate la dispoziţie spre a achita datoriile devin insuficiente. Deşi teoretic ele pot fi suplimentate, se produce ceea ce economiştii denumesc problema Allmende. Ea se iveşte atunci, explică von Hagen pentru Deutsche Welle, cînd comunitatea se serveşte de resurse ce-i stau la dispoziţie dar care sunt limitate. În situaţia dată, este vorba de sumele provenite din prelevarea impozitelor. Guvernul unei ţări îndatorate nu va sta mult pe gînduri înainte de a întinde mîna spre bugetul unei alte ţări, partenere, fiindcă ea va beneficia astfel de sume pe care nu este obligată să le justifice democratic, în faţa propriei sale naţiuni. Şi, astfel, în Europa muntele datoriilor va tot creşte, conchide specialistul german,

Optimiştii cred că nu se va ajunge la o astfel de situaţie fiindcă menirea aşa numitului Pact Fiscal, intrat în vigoare la începutul acestui an, este tocmai aceea de a opri spirala datoriilor. Douăzeci şi cinci de ţări europene şi-au asumat răspunderea de a respecta criteriile de la Maastricht, care impun limite datoriilor şi obligaţia de a le frîna. Pentru von Hagen, acest Pact Fiscal este doar o simplă iluzie, întemeiată pe impresia că el ar putea supraveghea tot mai strict politica bugetară a statelor membre. În realitate, de observat nu este modul în care este practicată această politică ci doar felul în care a fost ea concepută.

În schimb, Achim Wambach, directorul Institutului pentru Politică Economică de la Universitatea din Köln, avertizează asupra riscului de a nu lua în seamă Pactul Fiscal sub pretextul că oricum, nimeni nu îl respectă. Şi criteriile de la Maastricht deşi nu au fost respectate, au avut totuşi un efect.

Dar, chiar dacă Pactul Fiscal şi-ar putea exercita virtuţile sale pozitive, sectorul bancar rămîne cel mai mare şantier în lucru. Preconizata Uniune Bancară ar trebui să reducă riscul ca falimentul vreunei bănci să primejduiască întreg edificiul uniunii monetare. Pînă în 2015, cînd potrivit experţilor Uniunea Bancară va sta în picioare, Banca Centrală Europeană va face totul spre a menţine coeziunea uniunii monetare. Dacă va izbuti această performanţă, nu se ştie. Nu este exclus ca zona monetară să se fisureze şi mai puternic sub efectul unor forţe economice centrifuge sau ca ţările nordice ale UE să fie excedate de datoria de a tot sări în ajutorul partenerilor din sud, ameninţaţi de faliment.

Clemens Fuest, preşedintele Centrului European de Cercetări Economice, nu exclude eventualitatea ca una dintre ţări, în ocurenţă Finlanda, să părăsească zona euro, din simplul motiv că pentru periferie apartenenţa la spaţiul monetar comun nu mai este rentabilă cînd acesta stagnează sau intră în recesiune. O ieşire a Finlandei din zona monetară euro nu s-ar solda cu mari pagube. În schimb, crede Clemens Fuest, dacă ţările de la periferie care nu izbutesc să se adapteze, după ani de recesiune iau hotărîrea de a părăsi zona monetară fiindcă nu mai au nici o speranţă de mai bine, atunci efectele acestui abandon ar fi infinit mai grave.