1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

'Nemurirea dictatorilor'

Andrei Ujică a fost aplaudat şi lăudat la ultima ediţie a Festivalului Filmului de la Cannes pentru pelicula, prezentată hors concours, „Autobiografia lui Ceauşescu”.

default

Imagine din albumul "Ceau", publicat de editura Steild în 2009

Interviul acordat de Andrei Ujică prestigiosului cotidian german este ilustrat şi cu o fotografie „de pomină”: într-o sanie ca aceea a aşa zisului „Moş Gerilă”, surogatul comunist al bunului Moş Crăciun, Nicolae Ceauşescu şi consoarta sa Elena stau bine înfofoliţi în cuşme, îmbrăcaţi în cojoace albe de blană. Se pare că, asupra lui Ceauşescu, efectul iernii este unul de-a dreptul euforizant, în timp ce, de sub gluga de blană albă, Elena priveşte destul de sceptic în obiectivul camerei de luat vederi.

Imaginea nu poate să nu stîrnească privitorului care a avut parte de raiul comunist, amintirile acelor ierni cumplite, fără curent electric şi fără căldură, din anii de pe urmă ai dictaturii ceauşiste.

În medie, cuplul dictatorial a fost fotografiat cel puţin o oră pe zi. Iar dacă aşa stau lucrurile, afirmă Andrei Ujică, autorul filmului „Autobiografia lui Ceauşescu,” atît de bine primit la Cannes şi cu siguranţă şi la Festivalul Filmului de la München în aceste zile, atunci ar trebui să existe, fixate în memoria peliculei de celuloid, zeci de mii de ore.

Dar din acest „ipotetic material uriaş”, cele doar o mie de ore „existente” constituie totuşi o impresionantă materie brută din care Andrei Ujică a izbutit să cristalizeze un film de trei ore. Sunt secvenţe din viaţa particulară a Ceauşeştilor, un fel de „Home Movie" ale cărui începuturi datează de prin anii 60.

Încurajarea de a realiza acest film i-a venit din partea lui Peter Sloterdijk. Foarte prizatul filozof „mediatic” cu care Andrei Ujică este profesor - coleg la aceeaşi facultate, este autorul unui sistem propriu de interpretare a lumii, expus în mai multe volume de eseuri foarte ancorate în prezentul imediat.

După vizionarea peliculei realizată de Andrei Ujică şi Harun Farocki, „Videogramele unei revoluţii”, Sloterdijk i-a dăruit colegului său originar din România cartea intitulată „Biografia lui Fidel Castro - un roman". Arhetipul, figura dictatorului, devine pentru Andrei Ujică un instrument de investigare, un fel de cheie de interpretare, de pe poziţii estetice şi nu „obiective”, a secolului XX.

Să fie oare dictatorii, pentru acest veac al istoriei umane, un „subiect ultimativ” – este întrebat Ujică. Iar răspunsul dat poate părea surprinzător la prima vedere: În cele din urmă, un dictator nu ar fi altceva decît un artist care dispune de posibilitatea de a-şi exercita pe deplin egoismul. Că el se numeşte Baudelaire sau Ceauşescu, nu este decît o chestiune de ordin estetic.

Principiul concurenţei animă fantezia megalomană a dictatorilor, iar filmul, montajul realizat de Andrei Ujică, relevă cu claritate cît de impresionat a fost Ceauşescu de formulele asiatice ale propagandei comuniste şi ale cultului personalităţii. Primindu-l pe Ceauşescu, dictatorul Kim-Il Sung se comportă aidoma unui producător hollywoodian.

Dintr-o perspectivă „neideologică”, analizînd „produsul" maşinăriei propagandistice nord-coreene - o sinteză între estetica nazistă a lui Leni Riefenstahl, între proletcultismul monumental de tip sovietic şi tradiţiile musical-ului hollywoodian din anii 40, Andrei Ujică crede că toate aceste reţete au fost aplicate cu o perfecţiune angoasantă. Iar Ceauşescu pare să fi înţeles şi dimensiunea „estetică" de care are nevoie o ideologie totalitară, şi fireşte „cultul personalităţii”.

Ceea ce indirect, deşi Andrei Ujică nu pomeneşte acest lucru, o demonstrează întreaga iconografie plastică ce a proliferat, luînd dimensiuni fabuloase şi forme monstruoase, în jurul persoanei şi a familiei dictatorului.

Volumul intitulat atît de simplu şi nevinovat „CEAU", apărut la editura Steidl, care include reproducerile tablourilor, portretelor, compoziţiilor abracadabrante, peste 300 la număr, închinate „conducătorului şi familiei sale”, este, ca şi filmul lui Andrei Ujică, lipsit de text, de comentarii. Doar la finele albumului „CEAU” este reprodusă stenograma procesului-farsă, intentat dictatorului şi consoartei sale, spre a fi împuşcaţi.

Cît despre „filmografia” dictaturii, ea trădează, conform opiniei lui Andrei Ujică, nu doar faptul că totalitarismul şi cinematografia s-au influenţat reciproc, ci mai mult decît atît: de timpuriu dictatorii secolului XX au intuit forţa propagandistică a imaginilor, folosind-o cu neruşinare, abuziv şi discreţionar.

De aceea, deşi uzînd de documente din arhivă, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” rămîne una fictivă.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz