1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nelson Mandela a împlinit 95 de ani

Vlad Draghicescu / ag18 iulie 2013

Nelson Mandela, una dintre cele mai importante figuri mondiale ale secolului 20 a împlinit, joi, vârsta de 95 de ani. Conform medicilor, starea de sănătate a fostului preşedinte sud-african s-a ameliorat simţitor.

https://p.dw.com/p/19AEU
Imagine: Alexander Joe/AFP/Getty Images

Vestea vine în contextul în care se spunea că ar fi pe moarte, după internarea sa pe 8 iunie. Potrivit familiei, Nelson Mandela înregistrează progrese remarcabile, dând semne că poate trece cu bine peste acest moment critic al vieţii sale. Fiica sa, Zindzi, a declarat că tatăl ei "reacţionează foarte bine vizual".

Şi sotia sa, Graça Machel, care veghează la căpătâiul lui Nelson Mandela zi şi noapte, a declarat că este "un pic mai puţin ingrijorată" decât cu o săptămână înainte.

Cu ocazia aşa-numitei “Mandela Day”, sud-africanul a primit urări de La Mulţi Ani şi însănătoşire de la cei mai importanţi politicieni de pe planetă. Astfel, preşedintele american Barack Obama a salutat “exemplul său extraordinar de curaj, blândeţe şi umilinţă”.

Deşi ziua de naştere îl găseşte pe patul de spital, în Africa de Sud şi în lume au loc evenimente omagiale dedicate fostului preşedinte. ONU a decretat data de 18 iulie drept “Mandela Day”, o zi în care fiecare cetăţean al lumii este îndemnat să consacre în mod simbolic 67 de minute unei activităţi în serviciul colectivităţii, în memoria celor 67 de ani pe care Mandela i-a dedicat luptei pentru egalitatea în drepturi. Astfel, o asociaţie a unor motociclişti a anunţat deja că va curăţa străzi, în timp ce alţi voluntari vor zugrăvi mai multe şcoli.

Bildergalerie Nelson Mandela
Imagine: picture-alliance/dpa

La rândul său, preşedintele Jacob Zuma, în numele reconcilierii între rase, idee intens promovată de Mandela, participă la cazarea în locuinţe sociale a unor albi săraci.

Euforia aniversării este marcată nefericit de o ceartă în familie, extrem de mediatizată. Astfel, familia l-a dat în judecată pe cel mai mare dintre nepoţii săi, pentru că a mutat în satul său, fără autorizaţie, mormintele a trei copii decedaţi ai lui Mandela. O nepoată a lui Mandela a declarat că scandalul nu trebuia etalat în public. "Dat fiind numele familiei noastre, astfel de lucruri ajung inevitabil în spaţiul public", a declarat nepoata eroului sud-african.

Nelson Mandela, care a fost încarcerat timp de 27 de ani de către regimul segregaţionist de apartheid, a ieşit din închisoare fără a pomeni vreo clipă de răzbunare. A fost eliberat în 1990 şi a participat la negocierile cu puterea de la acea vreme pentru a fi realizată tranziţia către democraţie. A devenit preşedintele Africii de Sud în 1994 şi a susţinut cu tărie că ţara are nevoie de reconciliere, neurmărind defavorizarea comunităţii albe.