1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nehotărâre la Berlin

7 aprilie 2017

Guvernul german laudă reacţia lui Trump. Opoziţia o găseşte riscantă, de vreme ce nu se ştie cine a săvârşit atacul chimic. Un fost inspector ONU spune că doar o anchetă la faţa locului ar putea stabili vinovaţii.

https://p.dw.com/p/2au0c
Raidul lansat de armata americană împotriva bazei aeriene siriene Al-Shayrat
Raidul lansat de armata americană împotriva bazei aeriene siriene Al-ShayratImagine: picture alliance/AP Photo/Russian Defense Ministry Press Service

Guvernul german susţine decizia preşedintelui american de atacare a bazei militare din Siria, unde s-ar fi fabricat armament chimic. "Gestul Statelor Unite de a ataca structuri militare ale regimului Assad, care au făcut posibile crime de război abominabile, poate fi înţeles", a spus ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, în preambulul vizitei sale în Mali. Social-democratul, care deţine şi funcţia de vice-cancelar, a declarat că "incapacitatea Consiliului de Securitate al ONU de a reacţiona ferm împotriva utilizării barbare a armelor chimice împotriva oamenilor nevinovaţi din Siria este greu de suportat".

Anterior, cancelara Angela Merkel a declarat că preşedintele Assad este singurul responsabil de turnura pe care a luat-o situaţia din Siria. "Folosirea repetată de arme chimice şi crimele împotriva propriului popor trebuiau sancţionate". Într-un mesaj comun, preşedintele francez şi cancelara germană au solicitat aducerea preşedintelui sirian în faţa unui tribunal internaţional.

Un purtător de cuvânt al ministerului federal de externe a spus că este "foarte, foarte plauzibil" ca atacul chimic să fi fost lansat de trupele lui Assad. Oficialul cancelariei germane a solicitat investigarea cazului. Guvernul german, a mai spus acesta, speră că operaţiunile americane vor împiedica un nou atac cu arme chimice în Siria.

Surse cu grad scăzut de credibilitate

Unii dintre parlamentarii germani au manifestat rezerve faţă de atacul american de ieri noapte. "Această operaţiune nu va contribui defel la calmarea situaţiei", a avertizat Dietmar Bartsch, şeful grupului parlamentar al Partidului Stângii, într-un interviu acordat ARD. Bartsch s-a arătat îngrijorat de faptul că deasupra Siriei, "în acelaşi spaţiu aerian, acţionează momentan atât ruşii, cât şi americanii. Factorii de risc sunt foarte mari", a spus el.

În opinia politicianului german, cea mai bună soluţie ar fi aprobarea unei intervenţii comune, ruso-americane, în cadrul Consiliului de Securitate. Cel mai mare partid de opoziţie din Bundestag este, în mod tradiţional, împotriva intervenţiilor militare, pe care le consideră inutile în încercarea de soluţionare a conflictelor.

Jan van Aken, purtător de cuvânt în chestiuni de politică externă al Partidului Stângii
Jan van Aken, purtător de cuvânt în chestiuni de politică externă al Partidului StângiiImagine: picture-alliance/Eventpress

Colegul său, Jan van Aken, fost inspector ONU specializat în arme biologice şi membru în comisia de politică externă din parlamentul german, a catalogat drept "nebunie" atacul american. În opinia sa, ar fi trebuit făcută o anchetă independentă, în urma căreia să se stabilească cine a lansat atacul biologic. În interviul acordat Stuttgarter Nachrichten, Jan van Aken a declarat că abominabilul gest ar fi putut fi comis atât de către rebeli, cât şi de către armata siriană. "Numai inspectorii ONU pot stabili, la faţa locului, cine sunt autorii acestui act".

În context, fostul inspector ONU şi-a manifestat îndoielile şi faţă de varianta avansată de Rusia, conform căreia avioanele siriene ar fi ţintit un depozit de armament biologic al rebelilor. "Cred că, dacă aşa ar fi stat lucrurile, armata rusă ar fi prezentat imagini sugestive în sensul acesta".

Trump şi problemele interne

Jürgen Trittin, Partidul Verzilor, a declarat că, prin decizia de a ataca baza militară siriană reprezintă, Trump încearcă să transmită un mesaj de forţă în plan intern. "Eu nu cred că este vorba despre o nouă strategie de politică externă a SUA", a spus Trittin. Alţi ecologişti au avut o reacţie similară, exprimându-şi îndoiala că gestul unilateral al Statelor Unite respectă dreptul internaţional.

Raidul american de ieri a fost criticat inclusiv în interiorul partidelor aflate la guvernare. Roderich Kiesewetter, CDU, a făcut o declaraţie simţitor mai nuanţată decât a cancelarei Merkel. "Câtă vreme nu s-a dovedit în chip irefutabil că atacul cu armament chimic a fost săvârşit de regimul sirian, intervenţia este îndoielnică", a spus Kiesewetter la postul public de radio din Germania.

Colegul său din comisia pentru politică externă din Bundestag, social-democratul Rolf Mützenich, a condamnat atacul americanilor. "Acum trebuie depuse toate eforturile pentru evitarea altor acţiuni individuale în regiune. Toate ţările implicare în războiul din Siria trebuie să realizeze, în sfârşit, că nu pot exista soluţii militare", a spus Mützenich.

Martin Schulz, şeful SPD şi candidatul social-democraţilor la funcţia de cancelar, a pledat pentru intensificarea eforturilor diplomatice în Siria. "Este momentul pentru dialog, nu pentru bombe", a spus fostul preşedinte al Parlamentului European.