1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Negustorul morţii, pasibil de a fi eliberat

un tribunal din Bangkok decide dacă traficantul de arme Victor Bout (43 de ani), supranumit "negustorul morţii" va fi extrădat în SUA, sau, dimpotrivă, va fi pus în libertate.

default

Victor Bout

Bout este perceput a fi unul din cei mai mari traficanţi de arme din lume. Potrivit justiţiei americane, el a încercat, începând din anii 90, să vândă armament taberelor implicate în războaiele civile din Angola, Liberia, Ruanda şi Sierra Leone. În plus, el a livrat tehnică de luptă talibanilor afgani şi reţelei al Quaida. În martie 2008, Bout, având cetăţenie rusă, a fost capturat în capitala Thailandei, Bangkok.

Un tribunal a decis deja ca Victor Bout să fie extrădat în SUA din cauza livrărilor ilegale de arme de care s-a făcut vinovat. Miza termenului de azi este recunoaşterea sau nu a celorlalte două capete de acuzare prezentate de SUA, în speţă spălare de bani şi formarea unei reţele de crimă organizată. În cazul în care aceste două acuzaţii nu vor fi recunoscute, este posibil ca Bout să fie pus în libertate chiar de azi.

Victor Bout a acuzat instanţa thailandeză că s-a plecat în faţa presiunilor făcute de autorităţile americane şi a apelat la premierul rus Vladimir Putin şi la preşedintele Federaţiei Ruse, Dimitri Medvedev, să se implice în favoarea neextrădării sale. Anterior, SUA au folosit aparent toate canalele diplomatice pentru a se asigura că negustorul de arme, dat în urmărire ani de zile, va ajunge în faţa unei instanţe americane.

Apărătorul lui Bout, un avocat tailandez, a declarat că presiunile la adresa instanţei au fost enorme: "Este limpede că în acest proces politica joacă un rol însemnat. Tot ce s-a întâmplat până acum vine în sprijinul acestei afirmaţii."

Filmul american "Lord of Wars", stăpânul războaielor, avându-l în rolul principal pe Nicolas Cage, a fost inspirat din activitatea clandestină a lui Bout. La finalul filmului, traficantul este achitat. Se mai precizează la finalul peliculei, că cei mai mari cinci exportatori de armament- SUA, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi China - sunt în acelaşi timp şi membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU.

Autori: Bernd Mousch-Borowska / Ioachim Alexandru
Redactor: Alina Kühnel