1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Negocierile secrete moldo-ruse în problema transnistreană continuă

Chişinăul şi Moscova continuă să negocieze soluţionarea diferendului transnistrean pe la spatele UE şi al SUA. Adjunctul Consiliului Suprem de Securitate al Rusiei a efectuat ieri o vizită-fulger la Chişinău şi Tiraspol.

De fapt, noi, jurnaliştii de aici, de la Chişinău, începem să ne obişnuim deja cu aceste vizite inopinate ale lui Iurii Zubakov despre care Preşedinţia nu comunică niciodată nimic oficial. De data aceasta, însă, preşedintele Vladimir Voronin cel puţin nu mai poate nega însăşi faptul că vizita a avut loc, pentru că Zubakov a fost văzut urcând în maşina Ambasadei ruse din Chişinău care a staţionat aproape o jumătate de zi în faţa Preşedinţiei Republicii Moldova. A doua jumătate a zilei, emisarul rus şi-a petrecut-o la Tiraspol unde s-a întâlnit cu şeful grupării separatiste Igor Smirnov.

În timp ce autorităţile de la Chişinău nu au oferit nici un detaliu, nici oficial, nici neoficial, despre scopul vizitei secrete a lui Iurii Zubakov în Republica Moldova, surse din anturajul liderului transnistrean ne-au comunicat că discuţiile au vizat „perspectivele procesului de negocieri dar şi audierile din Duma de stat a Rusiei programate pentru data de 13 martie” privind recunoaşterea regiunilor separatiste pro-ruse din Georgia şi Republica Moldova. Alte detalii despre această vizită nu se cunosc deocamdată. Se ştie, însă, că pe lângă faptul că a fost ambasador al Rusiei la Chişinău, Iurii Zubakov este un apropiat al lui Dmitrii Kozak, autorul controversatului Memorandum de federalizare a Republicii Moldova eşuat în 2003. Tot Iurii Zubakov este actualmente principalul personaj din administraţia prezidenţială rusă care se ocupă de problema transnistreană.

Referindu-se la această misterioasă vizită a diplomatului rus la Chişinău, liderul opoziţiei centriste din Parlamentul moldovean, Serafim Urechean, a declarat că „preşedintele Voronin poartă negocieri secrete privind integritatea teritorială a ţării, care ar putea duce la lichidarea Republicii Moldova în forma ei actuală". El a adăugat că nu exclude posibilitatea apariţiei unor noi tensiuni în Republica Moldova, „ca urmare a acestor negocieri secrete”. Serafim Urechean a reamintit despre ipoteza reglementării problemei transnistrene, prin crearea, în Republica Moldova, a unei federaţii cu trei subiecţi cu drepturi egale: Moldova, Transnistria şi Găgăuzia.

De menţionat că la audierile din Duma rusă anunţate pentru data de 13 martie au fost invitaţi şi preşedinţii parlamentelor Moldovei şi Georgiei, Marian Lupu şi, Nino Burdjanadze. Din partea administraţiei transnistrene la Moscova vor merge preşedintele pretinsului legislativ de la Tiraspol Evgheni Şevciuk, soţia şefului securităţii transnistrene, Galina Antiufeva, ex-preşedintele sovietului suprem (Parlamentul transnistrean) Grigori Marakuţa, reprezentanţi ai comunităţii ruşilor şi ucrainenilor din regiune, precum şi ai Universităţii de stat din Tiraspol. Numele lui Igor Smirnov lipseşte din lista invitaţilor. Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova nu şi-a confirmat deocamdată prezenţa la audierile de la Moscova, iar preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, a declarat că este pregătit să implice armata în cazul în care se va încerca ruperea Osetiei sau Abhaziei din componenţa ţării sale.

Şi ultimul element relevant referitor la acest subiect: Şeful grupării transnistrene Igor Smirnov a declarat duminica trecută, după ce a votat la Tiraspol în cadrul scrutinului prezidenţial rus, că îi va spune viitorului preşedinte ales al Rusiei, la prima lor întâlnire, că a venit timpul ca Moscova să recunoască Transnistria.