1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Negocierile româno-ruse şi politica în ipostaza celei mai vechi profesiuni

Cât de utile sunt negocierile dintre România şi Rusia? Şi cum ar trebui purtate ele?

Obama şi Putin la summitul G-8

Obama şi Putin la summitul G-8

Despre asemănările dintre politică şi cea mai veche profesiune nu e cazul să insistăm prea mult. Cum nu e necesar de stăruit asupra caracterului ilar al prestaţiilor unor comici deveniţi, benevol, politicieni, ca Beppe Grillo, în Italia, sau unor politicieni deveniţi comici, dar involuntar, precum fostul ministru de externe al României, Andrei Marga.

Dar în artişti să nu lovim prea dur. În fond, chiar şi un actor mediocru poate, la rigoare, să devină un memorabil om de stat. Ronald Reagan ne-a furnizat dovada acestei metamorfoze puţin obişnuite. În timp ce succesorul său, Obama, se întreţine la Berlin cu cea mai puternică doamnă din lume, încercând să suscite înţelegere în Europa pentru ampla ofensivă de interceptare a comunicaţiilor de către spionajul american, nevoia de un nou Reagan a devenit acută.

Fructele declinului american şi ale oboselii Statelor Unite, după mai bine de un deceniu de asimetric război anti-terorist, sunt tare amare pentru soarta libertăţii. Au scos capul, din nou, trufaş, tiranii, extremiştii şi teroriştii la Ankara, la Moscova, Damasc, Beijing, în nordul Africii. Nici în România democraţia şi principiile statului de drept nu se simt bine, date fiind manipulările numite revizuire a constituţiei.

În această lume globalizată ar fi nevoie de cooperare. Dar lucrurile funcţionează de regulă ca într-o clasă de şcoală încăpută pe mâna unor elevi pe cât de agresivi, pe atât de iresponsabili, care-şi terorizează şi colegii şi dascălii, pentru că au relaţii prea tari şi pile prea mari pentru ca să se încumete cineva să le ţină piept.

Astfel se comportă liderul autoritar al Rusiei, care şi-a văzut visul cu ochii: şi-a luat ostateci omologii din G-8, care, disciplinaţi, mizaseră pe o înţelegere multilateralistă şi internaţionalistă, pe gustul SUA şi al Germaniei, pentru oprirea cruntei băi de sânge siriene.

Dar Vladimir Putin nu are nici un interes să se ajungă la un acord. Nu doar pentru că întreţine o bază militară în Siria şi nu vrea să-şi pericliteze influenţa enormă asupra axei Teheran-Damasc şi Hizbullah.

Ci şi pentru că are nevoie de diversiuni interne şi externe, în stare să-i menţină pe ruşi în obedienţă, devreme ce mintea sa formată de către KGB nu poate concepe o Rusie realmente democratică, în care el, corifeu al tuturor geniilor, ca Stalin, să nu joace un rol de erou-mântuitor. Să ne mai mire că un ins care nu înţelege nevoia de libertate a ruşilor nu poate ori nu vrea să accepte o Europă unită, independentă şi puternică, şi-o lume a cooperării cu occidentul, în care nu forţa, ci libertatea şi meritele să primeze?

La umbra slăbiciunii americane şi a pericolului islamist, Rusia şi China şi-au recăpătat, în aparenţă, vigoarea din îndelungata şi viforoasa iarnă a războiului rece. Din păcate, cazurile iranian, nord-coreean, rusesc şi chinezesc dovedesc că, în politică, şantajul ţine, că înşelăciunile, presiunile, constrângerile cu scopul obţinerii unor avantaje total necuvenite funcţionează de minune.

Or, într-o şcoală, succesul debandadei induse de teribilişti e sfârşitul învăţăturii. Şi Băsescu şi Merkel şi Obama ştiu sau ar trebui să ştie că, în lume, triumful dictatorilor e moartea libertăţii noastre. Oricât de complexă ar fi viaţa politică, oricât de utile sunt - şi chiar sunt, adesea, - negocierile dintre ţări relativ slabe, precum România, cu mari puteri de felul Rusiei, claritatea morală nu e niciodată facultativă. Cum nu e opţional nici curajul de a rezista oricăror tentative de intimidare. În final, după cum ne-au învăţat Churchill şi Reagan, nu câştigă în politică nici extremiştii şi nici cine optează pentru calea prostituţiei, ci temerarii, care iubesc libertatea.