1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Negocieri între UE şi Consiliul din Golful Persic

Maria Pascu5 februarie 2007

Ambele părţi doresc reluarea discuţiilor pe tema Acordului de liber schimb.

https://p.dw.com/p/B1xA
Discuţiile privind Acordul de liber schimb fuseseră întrerupte în 2006
Discuţiile privind Acordul de liber schimb fuseseră întrerupte în 2006Imagine: AP

Uniunea Europeană şi Consiliul de cooperare din Golful Persic – format din Bahrain, Katar, Kuweit, Oman, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite – doresc să încheie cât mai repede posibil discuţiile privind Acordul de liber schimb care durează deja de câţiva ani.

„Există o voinţă politică de ambele părţi de a ajunge repede la o înţelegere”, au anunţat astăzi diferite surse în urma convorbirilor purtate de cancelarul Angela Merkel cu secretarul general al Consiliului de cooperare, Abdul Rahman în capiatala Arabiei Saudite, Riad.

Discuţiile privind Acordul de liber schimb, întrerupte în vara anului 2006, vor fi reluate de experţi la sfârşitul acestei luni. Iar la sfârşitul lunii aprilie este planificată o întâlnirea a comisarului european pentru comerţ, Peter Mandelson cu reprezentanţii Consiliul de cooperare din Golful Persic.

În trecut, Uniunea Europeană acuzase cele şase state membre ale Consiliului de o deschidere insuficientă a pieţei pentru servicii.