1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Necesitatea reformei

Din dorinţa de a preîntâmpina pe viitor crize de felul celei din Grecia, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, au propus un plan de reformă a zonei euro.

default

Grecia este la un pas de faliment, Spania se clatină şi cursul de schimb al monedei euro în raport cu dolarul american scade. Criza din Europa dă bătăi de cap guvernelor iar teama faţă de o înrăutăţire a situaţiei este mare. Cu puţin timp înaintea reuniunii la vârf a statelor din zona euro, Germania şi Franţa au pregătit un catalog de solicitări la adresa Comisiei Europene şi a ţărilor în care se află în circulaţie moneda unică europeană. În esenţă, catalogul cere o coordonare economică şi politică amplificată în zona euro, şi măsuri de reducere a spaţiului de manevră pentru speculanţi.

În document, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy scriu că trebuie trase învăţăminte din prezenta criză, în aşa fel încât aceasta să nu se poată repeta. Cei doi responsabili recomandă ca deja la reuniunea la vârf de la Bruxelles să se lanseze un semnal clar în ce priveşte viitoarele măsuri, între care sancţiuni eficiente împotriva celor care încalcă pactul european de stabilitate monetară şi o mai atentă verificare a datelor bugetelor naţionale prin oficiul european pentru statistică eurostat.

Merkel şi Sarkozy insistă de asemenea asupra înăspririi măsurilor de combatere a speculaţiilor pe piaţă, dat fiind că reacţiile din ultimele zile ale pieţelor nu au făcut altceva decât să agraveze criza. " Trebuie să împiedicăm ca speculaţiile să pună în primejdie eforturile noastre de adaptare la situaţie, eforturi care au devenit necesare din pricina crizei economice şi financiare care tocmai a fost depăşită", se arată în documentul elaborat în comun de Paris şi Berlin.

Solicitările făcute de Merkel şi Sarkozy se bucură de asentimentul preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso, care cere şi el stoparea speculaţiilor care duc la deprecierea monedei euro. Barosso a şi avertizat de altfel ieri că speculanţii pun în joc înseşi fundamentele Uniunii Europene.

În plus, cancelarul german şi preşedintele Franţei atacă în setul lor de propuneri agenţiile de rating. Influenţa lor ar putea fi limitată prin înfiinţarea unei agenţii europene de profil. "Ar trebui studiat, se arată în document, posibilul rol pe care -l joacă agenţiile de rating la agravarea crizelor, precum şi influenţa pe care acestea o joacă in stabilitatea pieţelor financiare. "

Prin iniţiativa franco-germană a fost lansată o dezbatere la nivel european privind stabilirea de noi reguli pentru spaţiul de circulaţie al monedei euro. Şi din alte capitale au fost avansate prime propuneri: Astfel, premierul sloven Borut Pahor a cerut să devină posibilă pe viitor excluderea din spaţiul euro a ţărilor care acumulează prea multe datorii. Slovenia a introdus moneda euro în circulaţie abia în 2007 şi se găseşte acum în situaţia de a pune la dispoziţia Greciei credite înn valoare de 384 de milioane de euro.

Anterior, coaliţia de guvernământ de la Berlin a cerut ca statele din UE care intenţionează să se alăture zonei euro, să fie verifdicate timp de cinci ani, pentru a exista certitudine cu privire la competitivitatea lor.

Autor: dpa / Reuters / Ioachim Alexandru
Redactor:Rodica Binder