1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Neîncetata luptă pentru pensii

Sistemul de pensii din Germania se dezvoltă permanent, încă de la înfiinţarea sa, în urmă cu 127 de ani. Dar "promisiunea de bază a statului social" nu a fost întocmai respectată până în prezent.

Pentru Andrea Nahles (SPD), şefa Ministerului Federal al Muncii, "promisiunea de bază a statului social" reprezintă menţinerea nivelului de trai pentru vârstnicii care au muncit întreaga viaţă. Promisiunea a fost atât de des repetată în istoria Republicii Federale, încât a devenit aproape un mit. Dar populaţia vrea să creadă că este adevărată, iar politicienii se angajează să o aplice, chiar în condiţii tot mai puţin favorabile. Îmbătrânirea populaţiei este unul din motivele care îi îngrijorează pe politicieni.

În cei 127 de ani de existenţă, sistemul de pensii german a devenit extrem de complex. Fundamentul îl reprezintă fondul public de pensii, la care contribuie fiecare angajat. Statul stabileşte prin lege procentul din venit care reprezintă contribuţia obligatorie şi calculează ce pensie revine fiecarei persoane, în momentul în care atinge vârsta de pensionare. Aceşti factori sunt însă permanent schimbaţi şi adaptaţi. Sistemul de pensii este el însuşi într-o continuă schimbare. Piaţa muncii, conjuctura economică şi demografia sunt factori cu influenţă directă, iar modul de funcţionare este complet diferit comparativ cu, spre exemplu, acumularea de capital. 

Suplimente pentru salariaţii cu venituri mici

Sistemul de pensii din Germania se bazează pe o lege din vremea lui Otto von Bismarck. În 1889, el decidea ca persoanele cu venituri mici să se bucure de o pensie, în momentul în care împlineau 70 de ani. Condiţia era să fi plătit timp de 30 de ani o contribuţie, care la început reprezenta doar 1,7 procente din totalul veniturilor lunare. 

Mai târziu, contribuţia devenea obligatorie şi pentru salariaţi iar legislaţia era completată şi cu prevederi referitoare la pensia de invaliditate precum şi la pensia de urmaş. Pensiile plătite astfel nu ajungeau pentru a supravieţui, ele reprezentau mai degrabă un venit suplimentar, în timp ce de bază rămâneau veniturile copiilor şi continuarea activităţii chiar şi la vârste înaintate.

În 1957, sistemul a fost complet reformat, ajungându-se la varianta de acum: atât angajatul cât şi angajatorul contribuie la fondul de pensii, pentru ca în final pensionarii să îşi primească drepturile băneşti lunare. În timpul miracolului economic german sistemul a funcţionat, astfel încât cei mai mulţi pensionari puteau trăi bine. Persoanele cu venituri foarte mici şi oamenii de afaceri sunt însă excluşi din acest sistem. 

"Copii se nasc mereu"

Dar strategii sistemului nu au ţinut cont de un factor vital: posibila stagnare a sporului natural. "Copii se nasc mereu", anunţa cancelarul de atunci, Konrad Adenauer, în anii '60. Între timp, finaţarea pensiilor a ajuns la limită. Raportul actual între salariaţii şi pensionarii din Germania este de 100 la 35. Sistemul nu permite multe alternative: ori este majorat permanent nivelul contribuţiei, ori scad în mod constant pensiile. 

Seniorii germani trăiesc din ce în ce mai prost

Seniorii germani trăiesc din ce în ce mai prost

Singura posibilitate de a interveni în formulă ar fi schimbarea ambilor parametri. Tocmai la această strategie se referă "factorul de sustenabilitate", introdus din 2004 în legislaţia socială din Germania. Factorii economici, ca şi cei demografici, sunt definitorii pentru calcularea şi majorarea pensiilor.

De atunci, pensiile abia dacă s-au majorat. Iar situaţia se poate înrăutăţi. Potrivit calculelor actuale, în anul 2040 pensia va reprezenta doar 41 la sută din salariul mediu (actualmente sunt 48 de procente). Pentru a creşte la 42 la sută s-ar impune de pe acum o majorare a contribuţiilor de la 18,7 în prezent, la 23,4.

Pensia pe "modelul celor trei piloni"

Pensia de stat nu ajunge pentru menţinerea nivelului de trai din perioada activă, aşa cum se prevede în "promisiunea de bază a statului social". Dar şi pentru această situaţie, politicienii au o soluţie: cetăţenii trebuie să îşi caute singuri alternative pentru a supravieţui când nu mai pot munci.

Din 2004, statul sprijină anumite modele de pensie suplimentară, prin subvenţii. Angajaţii însă nu s-au înghesuit să semneze astfel de contracte. Pentru mulţi, procesul este mult prea birocratizat şi destul de puţin sigur. În realitate, institutele de credit au provocat pagube de miliarde de euro prin produsele alternative de pensie.

Un al treilea pilon în sistemul pensiilor ar trebui să îl reprezinte casele de pensii ale companiilor şi instituţiilor. Ministra Nahles propune o mai intensă sprijinire a acestui concept.

Autor: Heiner Kiesel / Alina Kühnel