1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

NATO oferă noi garanţii ţărilor din flancul estic

Deciziile NATO, deşi nu par deloc spectaculoase la prima vedere, au reuşit totuşi să reinstaleze calmul în această parte a Europei, tot mai neliniştită din cauza Rusiei.

La Newport, în Ţara Galilor, NATO a adoptat o serie de decizii de natură să consolideze prezenţa militară a alianţei în ţările estice care au frontieră cu Rusia. Polonia, Ţările Baltice şi România vor fi principalele beneficiare ale unui plan de reacţie rapidă, menit să mobilizeze câteva mii de militari într-un timp foarte scurt. Forţa de reacţie imediată botezată „vârf de lance” (spearhead) ar curprinde între 5 şi 7 mii de militari capabili să intervină într-un interval cuprins între 2 şi 5 zile.

Detaliile nu se cunosc cu precizie, dar premierul britanic David Cameron a anunţat că guvernul său ar putea contribui cu 3500 de oameni la această brigadă specială, care îşi va avea centrul de comandă în Polonia. De asemenea, în Ţările Baltice şi în România se va crea baza logistică necesară pentru desfăşurarea unor exerciţii permanente şi găzduirea întăririlor în caz de nevoie. Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, în România va fi instalat şi un comandament NATO („de dimensiuni acceptabile”), menit să coordoneze activităţile din flancul sudic. Trupele mobilizate ar urma să se rotească continuu în bazele de pe flancul estic, în aşa chip încât să nu fie vorba de o staţionare propriu-zisă.

Preşedintele Traian Băsescu a prezentat rezultatele reuniunii de la Newport ca pe un succes desăvârşit. „Toate obiectivele au fost atinse”, a spus el, precizând însă că deciziile reuniunii au nevoie de o interpretare unitară şi promiţând în acelaşi timp că MAE va publica rapid o traducere autorizată în limba română a declaraţiei finale.

Într-adevăr, interpretări diverse se pot face începând cu esenţialul. Balticii şi polonezii cel puţin solicitaseră aliaţilor să instaleze în ţările lor baze militare permanente, aşa cum au fost acelea din Germania şi Italia de după Al Doilea Război Mondial. Românii au aspirat şi ei la acest lucru de multă vreme, deşi în ultimul timp din cauza divergenţelor politice e greu de înţeles uneori ce se întâmplă.

În orice caz, capitalele occidentale au reţinut temerile Estului şi dorinţa de a primi garanţii mai ferme în cazul unui atac din partea Rusiei. Dacă Marea Britanie a fost mai receptivă la aceste solicitări, Germania şi Franţa au atras mereu atenţia asupra riscului de a se reveni la situaţii tipice Războiului Rece, cerând partenerilor să ţină seama de Actul Fondator NATO-Rusia, încheiat în 1997, prin care occidentalii se angajau să nu desfăşoare „forţe substanţiale” în ţările fostului Pact de la Varşovia. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat de altfel în cursul zilei de sâmbătă că NATO nu va denunţa tratatul cu Rusia, chiar dacă această ţară şi-a încălcat promisiunile.

De altfel, Declaraţia finală a reuniunii NATO conţine ea însăşi un articol distinct, destinat acestui aspect nevralgic: „Suntem pe mai departe încredinţaţi că un parteneriat între NATO şi Rusia, bazat pe respectarea dreptului internaţional, ar avea o valoare strategică. Dorim în continuare să întreţinem o relaţie de cooperare constructivă cu Rusia, una care să implice gesturi de încredere şi transparenţă reciproce ...” (Art. 21) Iar articolul următor începe prin a spune că „Alianţa nu caută confruntarea şi nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia”. În fine se arată că, în ciuda suspendării cooperării cu Rusia, „canalele comunicării politice vor rămâne totuşi deschise”.

A fost surprinzătoare de aceea interpretarea pe care a dat-o preşedintele Băsescu, care a părut pur şi simplu să relativizeze obligaţiile care decurg din tratatul cu Rusia. Luat prin surprindere de o întrebare privitoare la acel document din 1997, el a răspuns confuz şi a spus la un moment dat că „Nimeni nu ne poate obliga să respectăm Actul Fondator, deşi ne-am dori acest lucru” şi a continuat prin a sugera că rotaţia permanentă a trupelor NATO pe flancul de est ar însemna de fapt o desfăşurare de trupe. Este posibil însă ca următoarea declaraţie să o corijeze pe aceasta, dar ea a dezvăluit cum gândeşte preşedintele. Indiferent de interpretare, este cert însă că o rotaţie rapidă de trupe echivalează cu o permanenţă şi oferă un sentiment sporit de încredere. În această privinţă, NATO şi-a atins scopul.

Pe de altă parte însă, NATO a admis că nu poate întreprinde nimic în ce priveşte Ucraina şi a scos complet din discuţie admiterea acestei ţări în alianţă: „Ucraina este pentru Alianţă un partener special, pe termen lung”, se spune în art. 29. Preşedintele Traian Băsescu, un susţinător entuziast al planurilor fostului preşedinte George W. Bush, părea de data aceasta chiar resemnat şi socotea că planul de pace este o simplă faţadă şi că apariţia unei „Transnistrii ucrainiene” este iminentă. Cu câteva zile în urmă el vorbea de înarmarea ucrainienilor, acum a exclus complet posibilitatea ca România să furnizeze arme autorităţilor de la Kiev. Am putea spune că deciziile NATO, deşi nu par deloc spectaculoase la prima vedere, au reuşit totuşi să reinstaleze calmul în această parte a Europei, tot mai neliniştită din cauza Rusiei.