1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

NATO şi UE dezbat viitorul Libiei post-Gaddafi

Situaţia politică din Libia se îndreaptă aparent spre o schimbare de putere, ţinând cont că rebelii controlează o mare parte din capitala Tripoli. UE şi NATO şi-au anunţat în context sprijinul pentru poporul libian.

default

Portretul lui Gaddafi, înlăturat de pe o stradă din Tripoli de rebeli

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că regimul Gaddafi este pe cale să se prăbuşească:

"Cu cât Gaddafi va înţelege mai repede că nu poate câştiga lupta împotriva propriului popor, cu atât mai bine", a spus Rasmussen.

Uniunea Europeană a solicitat din nou retragerea lui Gaddafi. Olivier Bailly, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a transmis presei marţi o declaraţie comună a preşedintelui CE, José Manuel Barroso şi a preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy.

"Suntem pe drumul cel bun, care va duce la o Libie liberă şi independentă. Uniunea Europeană va susţine Libia şi în continuare în procesul de democratizare şi redresare economică", a anuţat Olivier Bailly.

Flash-Galerie Libyen Tripolis unter Kontrolle der Aufständischen Freude in Bengasi

Populaţia din Bengazi sărbătoreşte înaintarea trupelor rebele în Tripoli

Atât în instituţiile Uniunii Europene cât şi la NATO se fac pregătiri în vederea schimbării de putere la Tripoli. În următoarele zile va avea loc o întrunire a miniştrilor de externe ai statelor comunitare iar în cadrul Alianţei Nord-Atlantice se discută deja despre cum va continua angajamentul militar în regiune.

"Vom monitoriza şi în continuare principalele instituţii de stat din Libia, aşa cum am făcut-o din martie până acum. În cazul în care vom constata că au loc activităţi ce pot dăuna populaţiei civile, vom acţiona în cadrul mandatului Naţiunilor Unite", a explicat secretarul general Rasmussen.

Ceea ce înseamnă că misiunea NATO în Libia va mai continua. Avioanele de luptă ale Alianţei vor bombarda în continuare trupele generalului Gaddafi. Reprezentanţii statelor membre NATO dezbat acum asupra viitorului misiunii, după prăbuşirea regimului actual. Un lucru este cert: Alianţa nu va trimite trupe în Libia.

În acest caz, Naţiunile Unite trebuie să acţioneze şi să decidă dacă vor fi trimise în regiune Căştile Albastre pentru a asigura pacea.

Autori: Christoph Prössl/ Maria Pascu
Redactor: Ovidiu Suciu

Vă mai recomandăm