1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

NATO şi sistemul Putin

Amplasarea unui scut antirachetă în Europa ar fi, potrivit şefului diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, singura divergenţă dintre Moscova şi Alianţa nord-atlantică. Rusia si NATO n-ar avea "alt punct de dispută".

default

Chiar aşa să fie oare? Dacă Lavrov are dreptate, atunci occidentul are o mare problemă. Fiindcă pactul militar nord-atlantic, creat după cel de-al doilea război mondial ca sistem de apărare împotriva agresiunii comuniste, n-a avut din capul locului alt sens decât să apere libertatea ameninţată de primejdia totalitară.

Raţiunea de a fi a NATO fusese, de la bun început, să protejeze democraţiile apusene, în epocă singurele democraţii veritabile, de ceea ce le punea în pericol, în speţă de imperiul totalitar stalinist, în frunte cu Uniunea Sovietică.

Or, moartea lui Stalin nu s-a soldat cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, aşa cum prăbuşirea URSS n-a adus Rusiei decât o mică parte din libertatea pentru care şi-au riscat viaţa disidenţi de felul lui Andrei Saharov sau Elena Bonner.

Dosarul Hodorkovsky, duşmanul premierului rus Putin trimis după gratii după două farse judiciare înscenate în cel mai pur stil stalinist, jugularea libertăţii presei în Rusia, uciderile de ziarişti critici, dispreţul faţă de viaţa civililor ceceni şi faţă de valorile statului de drept relevă cât de puţin s-a schimbat Rusia. Federaţia Rusă e orice, numai o democraţie nu.

În acest context nu trebuie să mire pe nimeni că, din unghiul stăpânilor Rusiei, un proiect eminamente defensiv, cum este scutul anti-rachetă, poate fi cotat ca ameninţare la adresa propriei securităţi.

Treffen der Nato-Außenminister Lawrow Westerwelle Rasmussen

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov (centru), alături de omologul german Westerwelle (dreapta) şi de şeful NATO, Anders Fogh Rasmussen

Cu alte cuvinte, Rusia vrea să fie în continuare în stare să ameninţe America, occidentul, Europa de vest şi de est cu propriile rachete şi ogive nucleare, fără ca vreun stat sau o putere să fie în stare să contracareze acest pericol.

Că NATO şi SUA au subliniat în repetate rânduri că nu-şi edifică scutul ca să se apere de Rusia, că nu consideră Moscova un pericol, importă prea puţin. Liderii de la Kremlin insistă să ştie mai bine decât oricine. Şi să interpreteze un scut drept lance, ori spadă.

N-ar fi exclus ca Moscova să ştie într-adevăr mai bine. Să ştie, de pildă, cât de ostilă este Rusia democraţiilor occidentale şi să deducă din intensitatea acestei adversităţi că perspectivele de viitor ale relaţiei dintre Moscova şi occident nu sunt tocmai roze. Aceasta ar putea explica stăruinţa demnă de o cauză mai bună cu care un Putin, Lavrov sau Medvedev continuă să recuze scutul îndreptat de fapt contra unui virtual pericol nuclear şi balistic iranian, ori islamist.

În acest caz însă, nu se poate explica deloc decizia unor parlamentari şi politicieni germani de-ai acorda lui Vladimir Putin prestigiosul premiu Quadriga. Departe de a fi acumulat merite în promovarea democraţiei şi stabilităţii ori în raporturile dintre Moscova şi Berlin, cum ar putea sugera această decizie, fostul şef kaghebist a adus mari deservicii atât democraţiei din propria sa ţară cât şi Europei şi Comunităţii Internaţionale. Prin urmare premiul lansează un semnal cum nu se poate mai contraproductiv. Şi nu scutul este problema Rusiei. Ori a NATO. Ci sistemul Putin.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm