1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

NATO şi Afganistanul

La Vilnius a continuat joi reuniunea informală a minştrilor apăprării din statele NATO consacrată situaţiei din Afganistan. Subiect, care ameninţă să scindeze alianţa nordatlantică....

default

Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, la stânga, gesticulînd în convorbirea sa cu ministrul afgan al apărării, Abdul Rahim Wardak, în debutul reuniunii de la Vilnius a miniştrilor alianţei

Prezent la întîlnire, ministrul de resort afgan, Abdul Rahmin Wardak, a cerut sporirea efectivelor NATO din ţara sa şi accelerarea instrucţiei armatei afgane.

În reacţie la revendicările demnitarului de la Kabul, omologii săi din NATO au promis să susţină mai mult decît pînă acum eforturile de lărgire a oştirii afgane. Ţările apusene speră să poată remite unei armate afgane cu efective şi capacităţi mai ample tot mai multe sarcini de apărare a propriei ţări.

În prezent, forţele afgane au un efectiv de circa 25.000 de militari. Dar nu toţi sunt instruiţi cum trebuie. Ministrul german al apărării, Franz Josef Jung a declarat în context că „s-a vorbit la un moment dat de obiectivul edificării unei armate afgane cu 70.000 de militari şi a unei poliţii, care sţ dispună de 82.000 de mii de agenţi. Cred că a sosit timpul să elaborăm o strategie clară a instrucţiei acestora, care să cuprindă un calendar şi lista naţiunilor care-o vor efectua”, a adăugat el.

Şi secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, le-a cerut afganilor să se bazeze mai puţin pe alianţa nordatlantică şi să-şi amelioreze strădaniile adminsitrative şi militare, astfel încât autoritatea de stat afgană să se impună şi în afara capitalei Kabul. Probleme ridică deopotrivă baronii locali ai războiului şi traficul de droguri.

Pe de altă parte, ministrul german şi-a justificat odată în plus refuzul de a da curs cererii alianţei privind dislocarea de unităţi din Bundeswehr în sudul periculos al Afganistanului. In opinia lui Jung s-ar lua „prea puţin în considerare ce-am făcut în genere pentru Afganistan. Am amintit de pildă de operaţiunea avioanelor de recunoaştere de tip Tornado, ale căror zboruri au loc în proporţie de 32 la sută în sud”, a spus Jung.

În plus Germania preia de la Norvegia misiunea forţei de intervenţie rapidă.

In schimb Jung a respins revendicarea omologului său american, Robert Gates. Şefului Pentagonului, Robert Gates, le-a cerut statelor ce n-au trimis forţe proprii în sud să pună cel puţin elicoptere la dispoziţia trupelor combatante din această zonă afgană.

În context, Jung a atras atenţia asupra mărimii ieşite din comun a regiunilor din nord şi a lipsei cronice de elicoptere de care suferă Bundeswehrul.

E totuşi probabil ca presiunile anglosaxone şi olandeze exercitate asupra Germaniei pentru a disloca forţe proprii în sudul Afganistanului să se perpetueze, fapt ce va reieşi de bunăseamă şi din discuţiile purtate la tradiţionala conferinţă pe teme de securitate care începe vineri seara la Muenchen.