1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Naţionalism şi euroscepticism

După 23 de ani de la sloganul "Nu ne vindem ţara!", vara trecută am asistat din nou la o revitalizare a unui naţionalism găunos şi înfumurat.

Dacă în anii '90 în special muncitorii care lucrau în coloşii industriali aflaţi în faliment scandau această lozincă în faţa oricărei tentative de privatizare, vara trecută naţionalismul a răbufnit din nou în rîndul unei mari părţi a românilor, pe fondul organizării referendumului de demitere a preşedintelui Băsescu şi în urma intervenţiei oficialilor europeni pe lîngă liderii USL pentru respectarea Constituţiei şi a regulilor jocului stabilite chiar de guvernanţi.

La avertismentele categorice venite de la preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, şi de la cancelarul german Angela Merkel, şeful guvernului, Victor Ponta făcea următoarea declaraţie publică, cu cîteva zile înaintea referendumului: "Bănuiesc că nu doamna Merkel o să voteze pe 29 iulie, ci poporul român."

Iar Crin Antonescu, pe atunci preşedinte interimar, spunea – unde altundeva decît la Antena 3 - , după ce referendumul avusese loc şi se tot încercase măsluirea listelor electorale pentru obţinerea cvorumului: "Nu se poate să fii ditamai preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso adică, şi din vacanţă, de undeva, să mai trimiţi o scrisoare lui Ponta fără să ştii ce s-a întîmplat aici."

Oficialii europeni au ştiut foarte bine ce s-a întîmplat în România odată cu instalarea Guvernului Ponta, începînd cu înlocuirea abuzivă a preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, cu înlocuirea Avocatului Poporului, cu suspendarea în doar trei zile a preşedintelui în urma unui rechizitoriu mincinos, cu încercarea de a-l scăpa de închisoare pe Adrian Năstase prin introducerea în scenă a binecunoscutului personaj Grăjdan, cu presiunile asupra Curţii Constituţionale etc.

Toate aceste abuzuri asupra instituţiilor statului de drept nu au fost văzute sau au fost ignorate de o mare parte a românilor. Poate că această atitudine nu ar trebui să ne mire atîta vreme cît încrederea românilor în instituţiile fundamentale ale statului nu se apropie, în cel mai bun caz, de 20%.

Pe fondul acesta, al revitalizării naţionalismului, la care au contribuit substanţial şi demagogic lideri ai USL dar şi o mare parte a presei, euroscepticismul şi-a făcut şi el loc. Ultimul Eurobarometru prezentat în primăvara lui 2012 la Bucureşti arată că încrederea Românilor în UE a scăzut de la 60%, cît era în 2010, la 46% în 2011. Acum e, cu siguranţă, şi mai mică. Cifrele sînt comparabile cu cele din multe alte ţări europene, dar ritmul de scădere la noi este mai accelerat, dacă ţinem cont şi de faptul că în 2007, anul aderării, încrederea era de 67%.

Altceva este însă de remarcat în felul în care ne raportăm cei mai mulţi dintre noi la Uniunea Europeană: anume că avem posibilitatea de a călători, de a munci şi de a studia în ţările membre, precum şi să beneficiem de fondurile europene. Aici nu sîntem parte a Europei Unite, sîntem doar primitori, aşteptăm să ni se dea.

Valorile Europei şi instituţiile europene nu ne spun mare lucru. Nu ne punem problema că importul sistemului instituţional european, din ţări cu tradiţie democratică, este mult mai important şi decît fondurile europene, posibilitatea de a munci şi studia în alte state, libertatea de a călători.

Abia contribuind la construcţia unor instituţii solide, care să nu mai poată fi modificate sau obstrucţionate de o guvernare sau alta, am fi şi noi părtaşi la eforturile de coeziune ale statelor membre UE.

Politicienii puterii au avut grijă să inducă populaţiei ideea că organismele europene "au intervenit în treburile noastre interne." Mă întreb unde am fi fost acum dacă toate abuzurile USL din vara trecută nu ar fi fost monitorizate de oficialii europeni iar liderii USL nu ar fi fost chemaţi la ordine.

Altfel, marea parte a alegătorilor nu a avut nici o reţinere în a trimite în Parlament o majoritate zdrobitoare aparţinînd alianţei USL care a reuşit în vara trecută să ridice mari semne de întrebare organismelor europene privind capacitatea şi disponibilitatea actualei puteri de a respecta şi consolida instituţiile fundamentale ale statului.