1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

N-ai carte, n-ai...bani

Pentru cine nu credea în veridicitatea proverbului „N-ai carte, n-ai parte”, OECD reconfirmă că persoanele cu diplomă de facultate sau alte calificări asemănătoare au şanse mai mari pe piaţa muncii şi câştigă mai bine.

Fără studii superioare sau calificări în anumite domenii, perspectivele unui job sau ale unui salariu satisfăcător sunt destul de slabe, reiese din cel mai recent studiu al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), prezentat la Berlin.

Clivajul social s-a adâncit în ultimii ani între persoanele cu studii superioare şi cele fără diplomă de bacalaureat sau şcoală profesională. În ţările membre OECD, şomajul e din anul 2000 încoace mult mai mare în categoria persoanelor slab calificate. Lipsa calificărilor rezultă deseori aşadar în lipsa unui loc de muncă. În timp ce peste 80% din cei cu studii superioare erau integraţi pe piaţa muncii în 2012, numai 60% din persoanele fără diplomă de bacalaureat sau absolvirea unei şcoli profesionale aveau un job în momentul efectuării studiului OECD.

Mai bine decât părinţii

La fel de pregnante sunt diferenţele de salarizare raportate la nivelurile de pregătire. Oamenii cu diplomă de facultate câştigă în medie în ţările OECD cu 59% mai mult decât cei care s-au oprit la liceu. În Germania, câştigurile absolvenţilor de facultate sunt cu 74% mai mari. Tot acolo, în anul 2000, diferenţa era de numai 45 de procente.

Autorii studiului subliniază însă că, în epoca globalizării, chiar şi între oamenii cu acelaşi nivel de pregătire, competitivitatea presupune specializări şi cursuri susţinute de formare profesională.

Cei mai mulţi au înţeles să se adapteze condiţiilor lumii moderne, de vreme ce în majoritatea ţărilor membre OECD, 15% din persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani au studii avansate, faţă de părinţii lor. Excepţii fac Germania, Statele Unite şi Israel, unde diferenţele de educaţie între generaţii rămân minime. Se presupune că în viitorul foarte apropiat 84% din tineri vor absolvi o facultate. Important este de reţinut că numărul femeilor cu diplomă de studii va fi proporţional mai mare.

Studii în străinătate

Din păcate, faptul că oamenii sunt mai bine pregătiţi în general faţă de generaţiile anterioare nu înseamnă întotdeauna că societatea a devenit una inclusivă. Angel Gurría, Secretarul General al OECD, explică: „Educaţia te poate salva de sărăcie şi de excluderea socială, dar pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să ieşim din cercul vicios care se formează între provenienţa socială şi şansele la educaţie”. Acest raport e încă destul de strâns în Germania, conform studiului OECD. Acolo, copiii unor muncitori necalificaţi, de pildă, au şanse comparativ reduse de a urma studii superioare.

Şi totuşi, dincolo de această problemă deloc nouă a învăţământului german, procentajul absolvenţilor de facultate şi de şcoală postliceală e cel mai mare din istoria ţării, respectiv 28 %. La nivelul OECD, 33 de procente din populaţie au acest nivel de calificare.

Era globalizării presupune şi o mobilizare crescută. Studiul prezentat la Berlin arată că, în 2012, 4,5 milioane de studenţi (din ţările membre OECD) erau înscrişi la instituţii de învăţământ din afara ţării lor de provenienţă. Australia, Austria, Luxemburg, Noua Zeelandă, Elveţia şi Marea Britanie sunt printre ţările care se bucură de cei mai mulţi studenţi străini.