1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

”Năstase se plasează în centrul atenţiei”,

Cum se văd din Germania modificările efectuate de primul ministru de la Bucureşti în cabinet şi la cârma PSD? Şi ce semnficaţii au vizitele în Polonia şi China a responsabililor gerrmani?

Un ministru de externe german a cărui foarte animată carieră l-a purtat de la extrema stângă, cu care a cochetat în tinereţe, la o atitudine critică faţă de China comunistă net mai riguroasă şi mai fermă decât a şefului său de guvern

Un ministru de externe german a cărui foarte animată carieră l-a purtat de la extrema stângă, cu care a cochetat în tinereţe, la o atitudine critică faţă de China comunistă net mai riguroasă şi mai fermă decât a şefului său de guvern

”Năstase se plasează în centrul atenţiei”, titrează azi Frankfurter Allgemeine Zeitung analizând schimbările operate de premier nu numai în guvern ci şi în partidul pe care îl conduce. Articolul sugerează că explicaţia esenţială a acestor modificări ţine de încercarea liderului PSD de a-şi întări partidul înaintea alegerilor din toamnă, în care formaţiunea guvernamentală” e pe cale să-şi piardă monopolul exercitat asupra puterii”.

Două vizite externe, germane, ţin capul de afiş al presei din Republica Federală. Prima, efectuată de noul preşedinte al Germaniei, Horst Koehler, care, rupînd-o cu tradiţia, s-a deplasat în Polonia înaintea călătoriilor inaugurale efectuate în capitalele occidentale de precedenţii şefi de stat germani, după cum subliniază Frankfurter Allgemeine Zeitung. Dar care sunt urmările acestei decizii? ”Francezii, care se vor bucura de relaţii privilegiate cu Berlinul câtă vreme se menţine la putere cancelarul Schroeder se vor consola” cu siguranţă, notează cotidianul conservator din Frankfurt. ”Polonezilor le-a făcut în schimb foarte bine, că un şef al statului german le acordă un rol principal, calificîndu-le ţara drept motor al integrării europene. In plus, nu strică se mute atenţia spre răsărit” - remarcă ziarul – prevăzând că pe mulţi apuseni îi va mai surprinde substanţiala influenţă politică şi culturală pe care esteuropenii o vor exercita asupra Uniunii.

Der Tagesspiegel din Berlin subliniază că decizia preşedintelui german de a-şi efectua prima călătorie la Varşovia, în care Koehler a refuzat să sprijine cererile de despăgubire formulate de germanii deportaţi din teritoriile poloneze, ”nu s-a datorat faptului că şeful de stat al Republicii Federale s-a născut în Polonia”. Ci s-a luat, potrivit ziarului, pentru că ”tranziţia acestei ţări de la comunism la democraţie este o istorie de succes, admirată în întreaga lume”. In ce priveşte "privirea îndreptată spre trecut, ea poate paraliza", crede ziarul berlinez, care, totuşi, reclamă soluţionarea litigiilor istorice bilaterale rămase deschise – printre care "cearta cu privire la restituirea bunurilor" germanilor maziliţi.

Liberalul Suedeutsche Zeitung din Muenchen orientează atenţia cititorilor spre semnalul de avertisment lansat de şeful diplomaţiei germane, Joschka Fischer, oficialităţilor chineze. Salutînd fermitatea cu care Fischer, spre deosebire de şeful său, cancelarul Schroeder, şi-a criticat gazdele, ziarul scrie: ”iată că totuşi se poate”. Se poate vorbi despre încălcările drepturilor omului, despre situaţia din Tibet, despre teama locuitorilor Hongkongului şi despre tensiunile provocate în relaţiile cu Taivanul. Evident, scrie ziarul, ”demersul lui Fischer s-a adresat şi propriei sale baze electorale, ecologiste, din Germania şi nu numai autorităţilor de la Beijing”.

Care, culmea, ”au demonstrat respect faţă de criticile formulate de ministrul de externe german”. Ziarul conchide cerîndu-i lui Fischer şi verzilor ecologişti să-şi amplifice presiunile menite să împiedice ridicarea embargoului militar al Uniunii Europene impus unei Chine (comuniste) care ”continuă să violeze drepturile omului şi să se înarmeze” spre a îngenunchea Taivanul. Tocmai acest punct, al atitudinii neclare a lui Fischer în domeniul embargoului militar european îi oferă ziarului din Frankfurt prilejul de a-l critica pe ministrul german de externe.

  • Data 16.07.2004
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B18W
  • Data 16.07.2004
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B18W