1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Muzeul comunismului online

Cercetătorii de la IICCMER au realizat un muzeu online al comunismului menit să prezinte cele mai tipice situaţii de viaţă pe fondul unei bogate informaţii istorice.

default

Care este limita dintre disputa care întreţine vioiciunea spiritelor şi cearta demolatoare? Este greu de spus, dar în România frontierele acestea invizibile au fost prea des traversate. După criza de orgolii provocată de ideea organizării unui Muzeu al Dictaturii comuniste, nu s-a mai întâmplat nimic.

Proiectul, propus de Vladimir Tismăneanu, nu a reuşit să întrunească suficiente adeziuni şi s-a pierdut pe căile unei polemici cu presupoziţii insuficient clarificate. De aceea orice realizare în acest câmp minat merită să fie semnalată şi aplaudată cu o intensitate sporită.

Dacă nu s-a înfiinţat un muzeu al comunismului, cercetătorii de la IICCMER au realizat cel puţin un muzeu online, care încearcă să reconstituie ambianţa vieţii obişnuite în comunism pe fundalul unor bogate informaţii istorice. Muzeul virtual (http://www.istoriacomunismului.ro/#/home), realizat cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros şi al Fundaţiei Konrad Adenauer propune o istorie sensibilă a epocii totalitare ilustrată cu obiectele cele mai familiare şi situaţiile cele mai comune ale vieţii de zi cu zi.

De fapt site-ul este în şantier şi partea sa cea mai consistentă nu a fost încă redactată. Proiectul ar putea ca atâtea altele să moară înainte să ajungă la maturitate sau să se abată pe căi eronate. Dar tocmai de aceea muzeul acesta virtual ar trebui vizitat şi comentat cu asiduitate, căci tăcerea indiferentă sau ignorantă a celor din jur este întotdeauna descurajatoare.

Se pot întrevedea de pe acum anumite tendinţe de simplificare simbolică, care nu sunt mereu cele mai fericite abordări. Cadrul limitat din punctul de vedere tehnic impune desigur soluţii de tip metonimic, cum ar fi obiectul rar (sticla de pepsi) care ţine locul întregii prosperităţi absente, ziarul Scânteia expus (duplicitar) ca garanţie a loialităţii, cămaşa albă cu cravată de pionier atârnată de uşa dulapului de haine care sugerează întregul ritualism al vieţii comuniste şamd. Este cu siguranţă excepţional “tranzistorul” de pe masă cu întregul spectru al programelor de la cele oficiale la înregistrările istorice din epocile de revoltă anticomunistă şi până la cântecele subversive ale lui Jean Moscopol difuzate la radiourile occidentale.

Dar ceea ce ni se oferă este în cele din urmă un amalgam de situaţii care amestecă perspectivele şi crează imaginea unor familii “medii”, “reprezentative” care nu au existat niciodată decât în anchetele sociologice. Dar chiar acceptând că “muzeul” nu ar putea să ilustreze decât un cadru general, obiectiv şi impersonal, tot ar fi de semnalat o tendinţă de abstractizare şi o simplificare care nu este poate cea mai fericită alegere.

De exemplu în raftul cărţilor interzise figurează iarăşi ca simplu eşantion “1984” al lui George Orwell, deşi mult mai reprezentive ar fi fost cărţile lui Soljeniţîn, Goma sau cărţile marilor interbelici Eliade şi Cioran reeditate şi cumpărate cu pasiune pur politică după 1989. Este oarecum simplist să înţelegem că o carte subversivă, anticomunistă în substanţa ei ar trebui să fie nepărat o parabolă a regimului totalitar, după cum ar fi naiv să ne imaginăm că cea mai mare înrâurire asupra spiritelor ar fi avut-o o dezbatere explicit ideologică asupra formelor de organizare politică.

În orice caz, raftul cărţilor interzise ar trebui să cuprindă absenţele resimţite ca absenţe şi nu neapărat cărţile importante pentru evoluţia ideilor politice. În definitiv nici sticla de Pepsi nu exprimă vreun adevăr sau vreun rafinament, ci pur şi simplu un “ideal” popular, o aspiraţie a momentului. Şi apoi kitsch-ul compensatoriu al fructelor de plastic asociate cu duplicitatea politică şi dublul limbaj (expunerea ziarului Scânteia) nu vorbesc despre o minoritate exemplară.

Dar dincolo de obiecţiile posibile asistăm cu siguranţă la o evocare binevenită, care ar putea fi amplificată prin texte de calitate stocate în spaţiul destinat anume bibliotecii comunismului.