1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Muza totală-Alma Mahler

Celebritatea bărbaţilor se răsfrînge postum şi asupra muzelor, soţiilor, amantelor. În cursa celebrităţii, Alma Mahlerşi-a concurat pe alocuri chiar foarte serios, propriul soţ:compozitorul Gustav Mahler.

default

Muza artei dramatice, tablou de Wilhelm von Schadow,1802 .

Puţine însă sunt femeile care îşi datorează nemurirea şi talentului de a-şi fi înscenat propria viaţă servindu-se de numele şi renumele unui ilustru soţ.

Cu atît mai ciudată pare omisiunea comisă de Francine Prose. Autoarea americană a inventariat mai multe destine feminine sub titlul „ Vieţii Muzelor”.Dar, din „muzeala” colecţie, lipseşte efigia, arhetipul muzei creatoare, autonomă şi în acelaşi timp devoratoare, o „egerie” care în cei 85 de ani de viaţă a cunoscut, animat, adorat, simpatizat şi detestat o pleiadă de artişti şi bărbaţi celebri: Alma Maria Schindler fostă soţie a lui Gustav Mahler, recăsătorită după moartea compozitorului cu Walter Gropius, divorţată de acesta, recăsătorită cu Franz Werfel, rămasă din nou văduvă ...

Alma Mahler-Werfel, amerikanische Künstlerin, Porträt

Alma Mahler-Werfel recăsătorită, între alţii, după moartea compozitorului Gustav Mahler, şi cu scriitorul Franz Werfel. Născută la 31 august 1879, Alma Mahler se stinge din viaţă la New York la 11 decembrie 1964.

O colecţie de celebrităţi

Între aceste mariaje , văduvii şi divorţuri, Alma Mahler colecţionează adoratori, prieteni şi duşmani iluştri, precum un entomolog, insectele rare: Gustav Klimt, Oskar Kokoschka, Alban Berg, Elias Canetti, Lion Feuchtwanger, Gerhard Hauptmann, Leonard Bernstein, Hugo von Hofmannstahl, Wassily Kandinsky, Golo, Heinrich şi

Thomas Mann, Maurice Ravel, Erich Maria Remarque, Artur Schnitzler, Arnold Schonberg, Richard Strauss, Igor Stravinsky, Carl Zuckmayer, Paul von Zsolnay ... lista rămîne deschisă viitorilor documentarişti.

Cu o astfel de colecţie de celebrităţi, era firesc ca Alma Mahler să fie admirată şi detestată în acelaşi timp, astfel încît lista apelativelor pe care le-a suscitat personalitatea ei este cel puţin la fel de lungă pe cît este cea a personalităţilor ilustre pe care le-a cunoscut, frecventat şi „inspirat".

Domus Aurea

Statuia unei muze elene a dansului în sala Palatului Domus Aurea care a aparţinut împăratului Nero

Muză, vrăjitoare sau monstru?

Pentru unii, Alma este m uza celor patru arte, pentru alţii o vrăjitoare, o Circe. Thedor Adorno o consideră un monstru, Richard Strauss vede în ambiţiile şi performanţele estetice ale Almei doar expresia complexelor de inferioritate ale unei muieri cu toane.

Scriitoarea Claire Goll, soţia poetului Ivan Goll, (cea care l-a acuzat pe Paul Celan de plagiat, într-un proces care i-a amărît viaţa poetului născut în Bucovina) credea că cine se căsătoreşte cu Alma este condamnat la moarte.

Elias Canetti îşi aminteşte de făptura ei uriaşă , invadatoare, împodobită cu un surîs dulceag şi cu ochi mari, albaştri, sticloşi. Cînd farmecele au început să pălească, Alma îşi făcea apariţia umbrită de pălării gigantice, ornate cu pene de struţ, semănînd ba cu un d'Artagnan, ba cu un transvestit, sau cu un armăsar înhămat la un car funebru, scria aceeaşi Claire Goll.

Fiica ei din căsătoria cu Gustav Mahler nu se sfia să afirme că Alma era un animal uriaş, pe care a supranumit-o „mama-tigru”.Tot o femeie este cea care aduce la un numitor comun reacţiile contradictorii pe care Alma Mahler le stîrnea contemporanilor: „Ea a fost o mare doamnă şi în acelaşi timp o cloacă”.

Personaj shakesperian prin natura ei ambivalentă, colosală, prin lumile în care s-a perindat, Alma Maria Schindler a devenit, dincolo de memorialistica proprie, editată în timpul vieţii şi postum (un document derutant, mistificator şi prea puţin fiaibl) subiectul a nu mai puţin de 5 biografii, contradictorii, scrise în majoritatea cazurilor de femei.

Biografii au cuvîntul

Karen Monson vede în Alma o muză neîmblînzită, Susanne Keegan, o mireasă nestatornică, Francoise Giroud elogiază talentele Almei de a se face iubită, întrevăzînd în comportamentul şi convingerile ei, pulsiuni „feministe”. Publicistul Bernd Wilhelm Wessling îşi tratează subiectul ca pe o „obsesie”. Ulterior va fi dat la iveală caracterul fabulatoriu al scrierii, o adevărată impostură biografică.

În 2001 vede lumina tiparului o altă biografie, critică de astă dată, semnată de Astrid Seele care relevă şi paradoxurile caracterului eroinei, inclusiv antisemitismul ei latent sau virulent, în pofida mariajelor cu artişti evrei sau a frecventării cercurilor intelectuale ale Vienei, marcate de intelighenţia iudaică.

La patru decenii după moartea Almei Mahler, a şasea biografie, editată în 2004, pare a fi lucrarea de referinţă pentru o exactă şi profundă cunoaştere a acestei muze şi egerii ambivalente, a epocii în care a trăit, a curentelor intelectuale care au marcat-o, a personalităţilor vremii.

Cartea se intitulează „Witwe im Wahn”, ceea ce ar echivala cu „Văduvă în delir”, este semnată de Oliver Hilmes şi a fost elogios întîmpinată de critica de specialitate. Editurii „Siedler” îi revine meritul de a fi publicat această excepţională lucrare cu un copleşitor aparat bio-bibliografic. Autorul, în prefaţa volumului de aproape 500 de pagini, care se lasă citit ca un roman „policier”, nu-şi propune să netezească, să atenueze, ci dimpotrivă, să releve contradicţiile, ambivalenţa personajului, datoria biografului fiind tocmai aceea de a respecta adevărul.

Dificilă misiune, devreme ce deja în timpul vieţii Alma se transformase în propriul ei monument şi mit, într-o suprafaţă de proiecţie a tuturor sentimentelor şi resentimentelor celor care au admirat-o sau detestat-o.

Oskar Kokoschka

©Evantaiul pictat de Oskar Kokoschka, în 1912 pentru Alma Mahler, piesă expusă într-o expoziţie a artistului, găduită în 2002 de Muzeul de Artă din Hamburg.

Autobiografia - o simplă ficţiune?

La apusul vieţii, ea îi oferă spre lectură unui bun prieten, jurnalul ei intim. Acesta realizează că între dramaturgia înscenată de autoare şi între realităţile vieţii există unele inadvertenţe flagrante. Dar cum să-i spună pe faţă Almei, crudul advăr?

Inspirat, Friedrich Torberg, el însuşi scriitor,exclamă: „Alma! Eşti cel mai bun partener pe care viaţa l-a avut şi cred că nu pe tine trebuie să te felicit pentru viaţa pe care ai dus-o ci viaţa merită să fie felicitată, pentru că te are”.

Alfel spus, Alma pare să fi atins performanţa supremă a oricărei muze moderne perfect adaptată spiritului narcisist al vremii: capacitatea de a se „autoinspira”. De aici încolo, viaţa muzelor poate deveni o infinită, nebănuită şi captivantă mereu reînnoită aventură!

Autor: Rodica Binder
Redactor: Alexandra Sora