1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Mutilarea genitală - o traumă pentru care nu plăteşte nimeni

În Germania trăiesc zeci de mii de femei, imigrante africane, victime ale mutilării genitale.

default

Halima s-a născut în Somalia. De la 18 ani trăieşte în Republica Federală. Organele genitale i-au fost amputate în copilărie, procedură care s-a încheiat - conform tradiţiei multor state africane- cu infibulaţia, adică unirea labiilor printr-o cusătură, cu scopul suprimării oricărui contact sexual înainte de căsătorie.

Acum, la 25 de ani, Halima a mers pentru prima dată la ginecolog, nu în ultimul rând din cauza durerilor frecvente, provocate de această barbarie la care a fost supusă, copil fiind. Dureri care o vor însoţi o viaţă întreagă, a povestit pentru DW Christiane Tennhardt, medic ginecolog şi reprezentanta centrului de planning familial Balance din Berlin: 

„Au dureri în timpul contactului sexual, au dureri când trebuie să meargă la toaletă şi au mari probleme la naşterea pe cale naturală.“

Terre des Femmes Logo



Deşi pare incredibil, în Germania trăiesc peste 20.000 de fete şi femei, victime ale mutilării genitale, conform unor statistici, realizate de organizaţia nonguvernamentală Terre des Femmes.

Iar dincolo de trauma psihică pe care o trăiesc aceste femei, tratamentele consecinţelor de natură fizică par încă dificil de realizat. Deoarece mutilariea genitală pur şi simplu nu există ca diagnostic în schemele companiilor germane de asigurări de sănătate.

În consecinţă, costurile, foarte ridicate pentru astfel de operaţii, ar trebui suportate de către paciente. În urma mai multor intervenţii nereuşite la Ministerul Federal al Sănătăţii, Terre des Femmes a organizat un protest la Berlin, un nou apel spre soluţionarea acestei probleme.

Nu stiu ce li se întâmplă

„E atribuţia noastră să oferim ajutor acestor 20.000 de femei“, a declarat la Berlin Irmingard Schewe-Gerick, preşedinta organizaţiei. „La fel, ar trebui să ne intereseze starea de sănătate a africancelor care trăiesc aici. De aceea, protestăm în faţa Ministerului Sănătaţii.“

Franziska Gruber, una dintre reprezentanţii organizaţiei, a întâlnit femei care au suferit mutilări genitale şi care îşi dau seama de primitivismul acestei tradiţii numai odată ajunse în Europa.

Extirparea organelor genitale externe se face în condiţii incredibile - fără anestezie şi cu ustensile nesterilizate - chiar de către mamele fetelor, care, paradoxal, au trecut prin acelaşi coşmar în copilărie.

Mädchenbeschneidung in Somalia



„Multe dintre aceste femei, odată ajunse în Germania, îşi dau seama după un timp că sunt altfel decât femeile care nu au păţit aşa ceva.“

Însă, din păcate, în afară de câteva ONG-uri pentru drepturile omului, problema nu pare a fi de mare interes la nivel politic. Ministrul Federal al Sănătăţii, Daniel Bahr, nu a răspuns repetatelor scrisori trimise de Terre des Femmes, prin care organizaţia a atras atenţia asupra gravităţii situaţiei.

 „Până acum, casele de asigurări au refuzat în repetate rânduri să acopere costurile pentru tratamentele de care au nevoie victimele mutilării genitale. Aceste femei sunt trimise de la unii la alţii, de la doctori, care oricum nu cunosc în detaliu consecinţele acestei practici, la companiile de asigurări, care nu vor să plătească“, a declarat în deschiderea protestului de la Berlin Irmingard Schewe-Gerick.

În ce constă însă acest tratament, pe care casele de asigurări îl confundă de cele mai multe ori cu operaţii estetice şi refuză să acopere costurile? Medicul Christiane Tennhardt ne-a explicat:

„Le întreb dacă au avut probleme cu mutilarea genitală şi ele îmi spun 'Da, s-a întamplat ceva, când am fost mică', dar nu ştiu exact ce. Apoi, purtăm o discuţie şi la a doua programare le arăt ce e normal şi ce nu. La noi vin în mare parte femei care au suferit o clitorectomie. Aşa–numita mutilare faraonică, îndepartarea totală a organelor genitale externe, e foarte rară aici. Dacă e cazul, facem doar o redeschidere, alteori o operaţie de reconstrucţie.“

Gesundheitsminister Daniel Bahr

Ministrul german al sănătăţii, Daniel Bahr



Terre des Femmes a adunat în decurs de un an 21.000 de semnături, în scopul sensibilizării Ministerului Federal al Sănătăţii.

Cele mai multe victime ale mutilării genitale care trăiesc în Germania sunt originare din Etiopia, Egipt, Eritreea şi Somalia.

Autor: Lavinia Pitu, DW Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu