1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Musharraf şi-a declarat demisia

După luni de zile de presiune exercitată asupra lui, preşedintele pakistanez Pervez Musharaf şi-a anunţat demisia. Într-o apariţie televizată, Musharaf a declarat că demisionează pentru a preveni o criză politică internă

default

Discursul televizat al lui Pervez Musharraf

Decizia lui Pervez Musharraf a fost ţinută secret. Conform agenţiei Reuters, nici măcar purtătorul său de cuvânt nu a ştiut ce urma să anunţe fost preşedinte pakistanez.

„Am ales sa demisionez din funcţia de preşedinte în numele interesului naţional. Nu cer nimic. Las poporul pakistanez să decidă asupra viitorului meu.”. Viitorul lui Pervez Musharraf este însă mai incert ca niciodată.

Declaraţia lui Musharraf, uşor resemnată, reprezintă actul final al ultimelor săptămâni de presiune exercitată asupra acestuia de către partidul de guvernământ. Partidul Popular Pakistanez a militat intens pentru suspendarea lui Musharraf din funcţie, precizând că acest pas ar fi unul cât se poate de salutar în contextul politic actual.

Pakistan Präsident Pervez Musharraf tritt zurück Protest

Avocaţii pakistanezi şi atitudinea lor faţă de Musharraf

Dacă ar fi reuşit, un astfel de demers politic ar fi reprezentat o premieră în Pakistan, unde preşedintele nu a fost niciodată în istorie suspendat. De altfel, Parlamentul Pakistanez urma să demareze procesul de suspendare a preşedintelui cel târziu mâine. De acest lucru nu a mai fost însă nevoie.

Conform postului de televiziune CNN, care citează mass-media locale, demisia îi garantează preşedintelui pakistanez părăsirea fără probleme a ţării.

În cadrul apariţiei televizate din această dimineaţă, Musharraf a oferit poporului pakistanez un adevărat discurs despre starea naţiunii, axându-se pe realizările Pakistanului sub preşedinţia lui. Progresul obţinut contrastează puternic cu situaţia economică din acest moment, mult deteriorată. Imediat după alegeri, oamenii au aşteptat ca noul guvern să vină cu soluţii. Politicienii nu au fost însă în măsură se le ofere. Astfel a fost declanşată o vendetă personală împotriva mea.” a precizat Musharraf.

Portestaktion gegen den pakistanischen Präsidenten Pervez Musharraf In Peschawar

Femei la proteste împotriva lui Musharraf

Fapt este că presiunea exercitată asupra preşedintelui pakistanez de către coaliţia de guvernământ a luat amploare în ultimele săptămâni. Demersul partidelor politice de suspendare a şefului statului s-a sprijinit pe acuzaţii grave aduse acestuia. Printre acestea s-au numărat încălcarea constituţiei, incapacitatea managerială şi, nu în ultimul rând, acte de corupţie. Aşadar, o luptă dificilă pentru preşedintele pakistanez, a cărui putere a continuat să se erodeze în ultima vreme.

Venirea la putere a lui Musharraf a fost salutată nu doar de Occident, ci şi de majoritatea forţelor politice naţionale. Musharraf devenea preşedintele unei ţări aflate într-o situaţie extrem de dificilă, nu doar din punct de vedere politic, ci şi economic.

Ameliorarea situaţiei a dus nu doar la consolidarea clasei de mijloc, ci şi la înăsprirea intereselor politice. Încotro se va îndrepta Pakistanul, una din puterile atomice ale lumii, acum, după demisia lui Musharraf? Analiştii politici sunt rezervaţi când trebuie să răspundă la această întrebare.