Muncitori iugoslavi în Germania

"Sunt unul dintre cei care au rămas deoarece copiii mei trăiesc aici. Visul meu de a mă întoarce s-a spulberat". Astfel se prezintă Dragan Pribic. Povestea lui este povestea multor imigranţi din prima generaţie venită la muncă în Germania din fosta Iugoslavie. 

Bărbatul, acum în vârstă de 62 de ani, s-a mutat în Germania în 1970. Economia Republicii Federale era înfloritoare, iar forţa de muncă lipsea. În 1955, Germania încheiase un acord de recrutare de personal cu Italia. Curând au urmat Spania, Grecia, Turcia şi Portugalia, iar în 1968 - Iugoslavia.

Dragan Pribic şi-a găsit un job la Frankfurt. Nu vorbea deloc germana, dar oricum nu conta. "Planul meu era să muncesc aici până strâng bani pentru o maşină. Deci un an-doi". 

La lucru cu bagajele făcute

Mulţi gândeau la fel - explică Leo Monz, coordonator al departamentului migraţie din cadrul Federaţiei Sindicatelor Germane (DGB): "Muncitorii străini nu intenţionau să rămână definitiv în Republica Federală. Mai toţi vroiau să se întoarcă acasă".

Din acest motiv, la început, familiile acestora rămâneau în ţările de origine. Când ambii părinţi se aflau la muncă în Germania, copiii se găseau, de regulă, în ţară, în grija rudelor.

Pentru mulţi iugoslavi, obţinerea unui loc de muncă era floare la ureche. Spre deosebire de alţi imigranţi, aceştia erau bine calificaţi. Cei mai buni meseriaşi proveneau din Iugoslavia, iar angajatorii erau mulţumiţi de ei - mai spune Leo Monz.

Un an, apoi încă unul...

Şi Dragan Pribic şi-a găsit rapid de muncă. A lucrat ca electrician şi a învăţat limba germană. Îi mergea bine, deci a reuşit să strângă relativ repede banii de maşină. Dar începuse şi să-şi dorească mai mult: "M-am gândit că aş putea să-mi iau şi un apartament micuţ. Apoi mi-am dorit un apartament mai mare şi, în cele din urmă, o casă. Dacă cineva mi-ar fi spus atunci că voi trăi 50 de ani în Germania, l-aş fi făcut nebun!".

Comparativ cu ceilalţi muncitori străini, "iugos" - cum li se spunea imigranţilor din Iugoslavia - beneficiau de sprijin masiv din partea statului comunist. Numărul mare de cluburi şi asociaţii înfiinţate pe lângă reprezentanţele diplomatice iugoslave şi numeroasele consulate nou-deschise în Germania, vorbea de la sine - afirmă Leo Monz.

Sindicatele germane priveau prezenţa acestora cu sentimente amestecate: "În ceea ce ne priveşte, statul iugoslav era prea prezent. Pe de altă parte însă, în guvernul iugoslav, am găsit mereu un partener de discuţie foarte responsabil faţă de cetăţenii săi".

Rămânem între noi

"Angajaţii temporar" munceau mult în timpul zilei, iar seara ieşeau în cluburile lor. În ziua de azi s-ar spune despre ei că trăiesc într-o societate paralelă. "Foarte puţini imigranţi din prima generaţie stabilită aici s-au integrat cu adevărat. Despre ei înşişi spuneau că se găsesc aici doar pentru scurtă vreme şi că nu vor să lege prietenii cu nemţii, că nu vor să se implie politic", îşi aminteşte Pribic.

Dar rotaţia forţei de muncă nu a funcţionat. Unii n-au mai vrut să se întoarcă la sărăcia din ţările de origine. La rândul lor, firmele germane nu vroiau să renunţe la angajaţii cu care deja colaborau de multă vreme şi de care erau mulţumite. Astfel, şederea unora s-a prelungit. Şi-au adus în Germania şi familiile. "Am chemat forţă de muncă, au venit oameni", spunea scriitorul Max Frisch.

Războiul a schimbat totul

Aceasta a fost şi povestea familiei Pribic. După venirea pe lume a celor doi copii "ne gândeam să rămânem aici până se duc la şcoală. Apoi am zis să ne întoarcem în Iugoslavia după ce termină şcoala. Între timp, am îmbătrânit şi am ieşit la pensie", spune Pribic.

După încetarea acordului (1973), numărul iugoslavilor care se stabileau în Republica Federală, de data aceasta prin reîntregirea familiei, s-a menţinut ridicat. Valul de imigranţi iugoslavi a crescut odată cu începutul războiului (1991). Iugoslavii din Germania şi-au adus rapid şi rudele. Multe persoane s-au refugiat în Republica Federală. 

După destrămarea Iugoslaviei, numeroase restaurante cu specific, cluburi şi asociaţii au dispărut peste noapte. În locul acestora au apărut localuri, cluburi şi asociaţii cu drapele diferite (Serbia, Bosnia, Croaţia, Macedonia).

"Aceste deosebiri naţionale deveniseră atât de importante pentru ei, încât au dus la conflicte. A fost o situaţie care ne-a şocat", îşi aminteşte Leo Monz. Pentru el şi pentru majoritatea germanilor, diferenţele erau nesemnificative, iar războiul - de neînţeles.

Cu bagajele desfăcute

Între timp, imigranţii din fosta Iugoslavie au ajuns la a doua sau la a treia generaţie. Numărul acestora este estimat la 1,5 milioane de persoane. Tinerii sunt bine integraţi. Bătrânilor le-a pierit dorul de "casă". Vor rămâne în Germania până la sfârşitul vieţii, la fel ca Dragan Pribic.

La 62 de ani este încă foarte activ: Pribic oferă consiliere la întocmirea dosarului de pensionare, imigranţilor din fosta Iugoslavie. Clienţii săi sunt oameni care au venit să muncească în Germania acum câteva decenii, dar au rămas aici. La fel ca el.