1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Muncă titanică pentru noul guvern elen

Adversarii euro nu s-au impus la alegerile parlamentare din Grecia. Totuşi, creditorii internaţionali n-ar trebui să le subestimeze forţa.

A fost ziua în care Grecia şi Europa au răsuflat uşurate, după o lungă perioadă de timp. Majoritatea în Parlamentul elen  le aparţine partidelor care susţin menţinerea ţării în Zona euro şi măsurile de austeritate, respectiv încurajează implementarea reformelor structurale. 

Învingătoare a ieşit formaţiunea Nea Dimokratia (ND), a conservatorului Antonis Samaras care, probabil, va forma o coaliţie cu socialiştii lui Evanghelos Venizelos din partidul PASOK - perdantul recentelor alegeri. Cele două foste partide populare care au ruinat Grecia printr-o politică lipsită de responsabilitate, vor trebui acum să pună ţara pe picioare.

O provocare dificilă ţinând seama de faptul că, în prezent, Grecia trăieşte din ajutorul creditorilor străini (FMI, UE şi BCE). Nea Dimokratia şi PASOK au promis electoratului o renegociere a condiţiilor privind relansarea economică a ţării, dar va fi aproape imposibil. De vină nu va fi neînduplecarea creditorilor internaţionali - aşa cum tinde să creadă tot mai mult societatea elenă, ci neîncrederea partenerilor străini în politica Atenei.

De exemplu, guvernele din ultimii trei ani au ordonat reduceri salariale masive, iar pensiile au fost micşorate. În schimb, aceleaşi executive n-au făcut mai nimic în privinţa reformelor structurale necesare şi a combaterii evaziunii fiscale. Se speră că ND şi PASOK vor trece, în sfârşit, la fapte.

Între ciocan şi nicovală

Griechenland Syriza Alexis Tsipras

Alexis Tsipras

Noului guvern elen îi revine sarcina de a reechilibra balanţa. După declinul şi ezitările din ultimii ani, noii reprezentanţi ai Atenei vor trebui să le dovedească partenerilor de peste hotare că sunt decişi să scoată ţara din impas. În acelaşi timp, viitorul cabinet se află în faţa unei naţiuni care nu mai acceptă să strângă cureaua dacă la orizont nu se conturează nicio rază de lumină.

Un punct de vedere care, în ultima vreme, câştigă tot mai mult teren. Atât Parisul cât şi Berlinul au început să fie de părere că, în sudul UE, politica de austeritate nu are nicio şansă dacă nu este însoţită şi de un program care să stimuleze revigorarea economică.   

Articularea nemulţumirii poporului elen i-a asigurat un rol important partidului SYRIZA - alianţa de stânga sub conducerea noii vedete politice de la Atena,  Alexis Tsipras. Dar despre carismaticul politician nu se crede că va fi capabil să formeze o opoziţie constructivă. În eventualitatea unei victorii, Tsipras ar fi vrut să rezilieze acordurile privind salvarea Greciei şi să renunţe la politica de austeritate.

Europa răsuflă uşurată: majoritatea alegătorilor greci nu a optat pentru SYRIZA. Cu toate acestea, alianţa radicalilor de stânga nu va rata şansa de a-şi demonstra puterea proaspăt obţinută atât în faţa Guvernului şi în Parlament, cât şi pe străzi.

Supus atâtor presiuni şi provocări, viitorul cabinet de la Atena nu se poate considera fericit.