1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Muncă silnică pentru valută în închisorile din fosta RDG

Ciorapii de damă au fost unul din produsele fabricate de deținuții politici în închisorile fostei RDG. Un nou studiu al guvernului german arată noi aspecte din viața acestor deținuți obligați să muncească.

Femei muncind la mașini de cusut într-o închisoare din fosta RDG

Femei muncind la mașini de cusut într-o închisoare din fosta RDG

Între anii 1949 și 1989, până la 300.000 de cetățeni au fost închiși în fosta Germanie de Est, din cauza convingerilor lor politice. Cei mai mulți au fost arestați în primul deceniu de după crearea RDG. La finalul existenței acestui stat, la sfârșitul anilor 80, încă mai veneau în închisorile est-germane până la 4.000 de noi deținuți politici pe an. Mulți fuseseră închiși sub suspiciunea că ar încerca să părăsească RDG și să scape de dictatura de acolo. Până la 1.000 dintre aceștia scăpau în fiecare an de închisoare și de teroarea securității est-germane, Stasi, după ce RFG plătea pentru ei sume consistente guvernului stalinist din est.

Iris Gleicke, responsabilă în guvernul federal pentru landurile din fosta RDG

Iris Gleicke, responsabilă în guvernul federal pentru landurile din fosta RDG

Deținuții politici, la fel ca și cei închiși pentru fapte penale, erau obligați să muncească pentru a mai acoperi din golurile economice cu care se confrunta Germania Democrată. De exemplu, aceștia lucrau pentru industria textilă sau pentru cea chimică. Pentru că fuseseră închiși pe nedrept, activitatea lor poate fi considerată muncă silnică. Iris Gleicke, responsabilă în guvernul federal pentru landurile din fosta RDG, a prezentat la Berlin un studiu realizat la cererea sa, studiu care vizează clarificarea acestor circumstanțe în care s-au aflat deținuții politici din fosta RDG.

Oficial, autoritățile redegiste nici măcar nu recunoșteau că în țară există deținuți politici. În primii ani de existență ai RDG, acești deținuți împărțeau celule cu criminali de rând în toate închisorile est-germane. Ulterior, deținuții politici erau repartizați doar în anumite locuri. Existau de exemplu închisori speciale, din care acești deținuți erau mai apoi trimiși în RFG. Lucruri care nu erau desigur făcute publice.

Munca silnică, parte a planificării economice

Cel târziu până în 1971, la începutul erei Erich Honecker, munca realizată în închisori făcea parte din planificarea economică centrală, spune autorul studiului, Jan Philipp Wölbern, de la Centrul pentru Studierea Istoriei Contemporane din Potsdam. În fiecare an existau între 15.000 și 30.000 de deținuți care munceau. Concluziile lui Wölbern provin din evaluarea unor documente ale Stasi, ale închisorilor și din rapoarte personale de detenție. Deținuții politici produceau mărfuri care erau apoi vândute în străinătate pentru valută forte (de exemplu ciorapi de damă comercializați în RFG în schimbul mărcilor vest-germane). Astfel, RDG primea valută cu care cumpăra bunuri occidentale care nu se găseau în sistemul plin de lipsuri din Germania de Est.

Responsabilul federal pentru dosarele Stasi, Roland Jahn

Responsabilul federal pentru dosarele Stasi, Roland Jahn

Studiul dovedește că nu doar aparatul securității ci întregul sistem de stat din fosta RDG era construit pe nedreptăți în care erau implicate numeroase persoane, consideră Roland Jahn, responsabilul federal pentru dosarele Stasi. Studiul arată că partidul unic conducător din Est era de fapt responsabilul principal pentru organizarea centralizată a sistemului de muncă silnică.

Deținuți pentru "muncile murdare"

Documentul mai arată că, pentru mulți deținuți, activitatea obligatorie nu era ceva neapărat negativ, fiind considerată mai bună decât izolarea sau neactivitatea. Totuși, condițiile de muncă erau uneori mai rele pentru deținuții politici: aceștia aveau de îndeplinit norme mai mari, lucrau în schimburi de noapte sau realizau munci deosebit de grele sau periculoase, așa-numitele "munci murdare". Protecția și medicina muncii lăsau de asemenea mult de dorit.

Aceste aspecte sunt confirmate de Christian Sachse, responsabil al asociației victimelor muncii silnice. El reprezintă sute de persoane care s-au confruntat cu acest fenomen. Sachse povestește că unii deținuți au fost obligați să strângă mercurul foarte toxic cu mătura și fărașul. Alții au fost expuși pe termen lung la aburi rezultați din prelucrarea metalelor grele, ceea ce mai apoi a provocat numeroase cazuri de cancer.

Multe întrebări rămân fără răspuns

Roland Jahn cere ca aceste aspecte să fie mai bine anchetate inclusiv din punct de vedere științific. Cercetările de până acum au fost reduse iar tema a beneficiat de ceva mai multă atenție publică abia începând din 2012. Atunci, concernul suedez Ikea a recunoscut că a știut din anii 80 că deținuți politici din fosta RDG au fost folosiți la producția de mobilier în slujba acestei companii.

Jahn spune că tocmai rolul firmelor în acest proces ar trebui mai bine cercetat. Companiile nici nu se înghesuie să facă lumină. 6.000 de firme ar fi participat la schimburile comerciale dintre RDG și RFG. În jur de 100 de firme vest-germane și-ar fi realizat produsele prin deținuții obligați să muncească în închisorile din Est. Doar câteva din aceste firme au permis însă acces la documentele lor autorității conduse de Jahn.

Jahn le cere firmelor implicate să sprijine financiar asociațiile victimelor din fosta RDG. Responsabila pentru landurile estice Gleicke s-a arătat destul de reținută în chestiunea reparațiilor financiare, pentru "a nu genera speranțe nerealiste". Victimele dictaturii redegiste au deja dreptul la o pensie specială. Gleicke a propus în schimb participarea la realizarea de memoriale - de exemplu memorialul din fosta închisoare din Naumburg.

Responsabilii Jahn și Sachse subliniază că vechile practici comerciale dintre cele două Germanii prezintă interes inclusiv astăzi, pentru că ridică întrebări privind modul în care ar trebui tratate schimburile comerciale cu țări aflate sub dictaturi, unde se știe că standardele germane privind munca sunt departe de a fi respectate.