1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Multe victime, puţine condamnări

Exploatare prin muncă sau prostituţie forţată. O nouă lege europeană ar fi trebuit să ducă la diminuarea acestor fenomene şi să le protejeze pe victime, însă multe state membre nu au transpus-o la nivel naţional.

Europa e departe de a fi învins în lupta contra traficului de persoane. Conform unui recent studiu al Comisiei Europene, numărul victimelor chiar a crescut în ultimii ani. "În intervalul 2008-2010, au fost identificate peste 23.600 de victime sau potenţiale victime ale traficanţilor de persoane", a afirmat comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström.

Majoritatea victimelor (cca.60%) proveneau din noile state comunitare Bulgaria şi România, restul din Africa şi America Latină.

"Dar informaţiile pe care le deţinem noi sunt numai vârful aisbergului", a admis comisarul Malmström. "Nu dispunem de date suficiente, aşa încât o analiză comparativă a situaţiei victimelor în anumite ţări europene nu poate fi efectuată. Victimele pot fi identificate numai acolo unde se fac anchete", a precizat Marian Benbow, jurist al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (IOM).

Conform studiului CE, numărul victimelor a crescut, pe când cel al traficanţilor pedepsiţi a scăzut. Singurele ţări membre care au transpus legea menită să combată traficul cu persoane, adoptată în UE cu doi ani în urmă, sunt Cehia, Letonia, Finlanda, Ungaria, Polonia şi Suedia. Termenul-limită pentru preluarea liniilor directoare europene şi modificarea legislaţiilor naţionale a fost 5 aprilie 2013.

Critici la adresa autorităţilor germane

În Germania, adaptarea legislaţiei naţionale a generat dezbateri aprinse. Oficial, proiectul de lege al Ministerului Federal de Justiţie prevede transpunerea reglementărilor europene cu o acurateţe de 100%. O informaţie căreia responsabilul pe probleme de politică internă al grupului CDU/CSU din Bundestag, Hans-Peter Uhl, nu-i dă, însă, crezare: "Liberal-democraţii (FDP) care deţin portofoliul Justiţiei intenţionează să extindă, în cazul traficului de persoane, anumite paragrafe deja existente în Codul Penal."

În opinia unor deputaţi, atualele propuneri de modificare sunt insuficiente, întrucât proiectul înăspririi legii pentru combaterea traficului de persoane nu include prevederi legate de cazurile de exploatare sexuală. La rândul lor, şi organizaţiile pentru drepturile omului, ca UNICEF, susţin că legea germană e, uneori, prea blândă. "Pedeapsa aplicată celui care aduce o minoră în Republica Federală şi o obligă să se prostitueze este pentru exploatare şi abuz sexual, nu pentru trafic de carne vie. Conform legii germane, însă, traficul se pedepseşte mult mai aspru", spune Rudi Tarneden, purtător de cuvânt al UNICEF Germania.

Condamnarea pentru prostituţie forţată a unui traficant de persoane este dificilă în Germania, aproape imposibilă - susţine Hans-Peter Uhl. Conform legii în vigoare, totul depinde de mărturiile victimei. Deseori, de teamă, persoanele afectate preferă să nu-i denunţe pe traficanţi. "Majoritatea victimelor îşi retrag mărturia din cauza presiunilor", afirmă Hans-Peter Uhl.

Nimeni nu se simte răspunzător

Philipp Schwertmann, reprezentant al Alianţei berlineze împotriva traficului de persoane, crede că exploatarea prin muncă face mai multe victime decât prostituţia forţată. În studiul CE se constată că două din trei victime ar fi obligate să practice cea mai veche meserie din lume. 25% din persoanele traficate ar fi exploatate prin muncă. Bazându-se pe datele Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO), Schwertmann susţine că acest raport ar fi tocmai invers.

Şi jurista Marian Benbow ţine să facă anumite precizări vis-a-vis de studiul Comisiei. Benbow confirmă faptul că multe dintre victimele traficanţilor de persoane provin din sud-estul Europei, însă combate clişeul conform căruia femeia forţată să se prostitueze e româncă. Din evidenţa Oficiului Federal de Criminalistică (BKA) reiese faptul că, cel puţin până în 2011, cele mai multe victime au fost de origine germană. Abia acum doi ani au început să fie înregistrate mai multe victime din România.

Cât de importantă este analizarea fiecărui caz în parte ştie Rudolf Gafner, purtător de cuvânt al organizaţiei "Terres des Hommes" - Elveţia. "Traficul de persoane este o problemă complexă", afirmă el. De exemplu, din centrele de azilanţi şi din cele pentru minori, dispar anual mii de copii străini. Nimeni nu ştie de soarta lor fiindcă nimeni nu-i caută. "Numai în Franţa se estimează că dispar 5000 de copii. Iar aceştia pot ajunge foarte uşor victime ale traficanţilor", mai spune Rudolf Gafner.