1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Mult respect

„Merkel îşi manifestă respectul profund pentru eforturile României în vederea aderării la euro” - relatează Neue Zuercher Zeitung despre vizita în Germania a preşedintelui Băsescu şi elogiile formulate de cancelar.

default

Traian Băsescu, primit de Angela Merkel la Berlin

Programul de austeritate al premierului Boc şi intenţia României de a adera până în 2015 la spaţiul monedei europene nu i-au convins însă, în egală măsură, pe toţi factorii de răspundere germani.

„Politicienii nu-i vor pe români în euro” - titrează cotidianul de mare tiraj Bild, potrivit căruia un grup de oameni politici aparţinând deopotrivă Partidului Social-Democrat şi formaţiunilor creştine s-ar fi "răsculat", în reacţie la declaraţia lui Traian Băsescu privind intenţiile monetare româneşti.

Ziarul îl citează pe ministrul de interne bavarez Joachim Hermann, de la Uniunea Creştin-Socială, care a refuzat categoric aderarea României la zona euro. Potrivit lui, corupţia ar fi „prea mare”, iar ţara ar fi încă „departe de a dispune de o justiţie independentă”.

Stephan Mayer, expert în afaceri interne al aceluiaşi CSU a afirmat că speră că lecţia crizei elene ne-ar fi învăţat ”că nu mai avem dreptul să primim ţări în zona euro în mod prematur”.

În fine, în acelaşi ziar expertul în afaceri interne al social-democraţilor, Gerold Reitenbach, a revendicat reformarea UE prin crearea unui minister european al finanţelor şi introducerea unor mecanisme eficiente de control, înaintea „amorsării de discuţii privind primirea în zona euro a unor noi candidaţi”.

Dar principalul subiect al editorialiştilor germani de azi nu e câtuşi de puţin Traian Băsescu, a cărui vizită, fără să treacă neobservată, n-a stârnit decât ecouri relativ slabe, ci noul premier al Greciei, Papademos.

Fotografia lui Lucas Papademos împodobeşte câte o jumătate din primele pagini ale ziarelor Die Welt, Neue Zuercher Zeitung şi Sueddeutsche Zeitung.

Din titlul celui din urmă aflăm şi ce anume aşteaptă întreaga lume de la fostul vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene care a ajuns în fruntea noului executiv de la Atena: Nici mai mult nici mai puţin decât „să salveze Grecia”.

În majoritatea lor, observatorii menţionează dificultatea extraordinară a negocierilor de la Atena, care, în ciuda acuităţii crizei, au durat enorm, înainte de a se solda cu formarea noului cabinet. „Elita politică a ţării s-a dat jalnic în spectacol”, scrie, în context, ziarul de stânga Frankfurter Rundschau, care deplânge în special prestaţia liderului conservator al Greciei, Samaras.

Frankfurter Allgemeine Zeitung semnalează imensitatea sarcinii asumate de Papademos. Ziarul se înclină încă de pe acum în faţa noului premier şi a calităţilor sale „de om de stat, demonstrate de faptul că a primit să conducă un guvern de tranziţie, menit să evite falimentul de stat, să repună pe picioare economia şi să redea populaţiei încrederea”.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Medana Weident