1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Muieţi-s posmagii, cancelaro?

Cum funcţionează Europa? Simplu, potrivit principiului că nu este nimic nou sub soare. Criză financiară? Pachete fără precedent de ajutoare, menite să salveze moneda euro în siajul falimentului grecesc? Ei şi?

default

Principalii factori de decizie în zona euro, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy

Puţin le pasă unora. Fiindcă oalele sparte nu le vor plăti nici băncile franceze şi germane care au oferit credite nejustificate Greciei, şi pe care garanţiile UE în valoare de sute de miliarde de euro le apără de orice risc, nici mult huliţii „speculanţi” de la bursele din lume. Pagubele vor fi plătite de bună seamă de victimele clasice. Oamenii care muncesc.

Dar în Europa oare cine pune osul?

Sute de ani la rând, neamţul, în special ţăranul şvab, s-a obişnuit să lucreze harnic şi să pună banul la ciorap. A făcut-o constant, cu regularitate de ceasornic elveţian, deşi de averile acumulate nu s-a bucurat vreodată. Era prea strâns la pungă ca să-şi permită să risipească banul. Iar apoi se găsea tot mereu câte un aventurier francez, câte un Bonaparte care să vină călare şi să-i ia neamţului cu forţa ce pusese deoparte.

După ce Napoleon a devalizat Germania şi l-a lăsat în sapă de lemn, şvabul a continuat cuminte să strângă cureaua, să se arate vrednic şi să pună ban de ban deoparte. A făcut-o şi după înfrângerea împăratului la Waterloo. La fel şi după războaiele care au urmat, inclusiv „cel mare” dintre 1914 şi 1918.

În fine, în 1945 tentativa nazistă de a repeta experienţa teutonă şi de a muta Germania pe veci pururi în tabăra prădătorilor, a profitorilor de jafuri, a răpitoarelor, a „porcilor”, pentru a discuta în termeni orwellieni, a eşuat.

Spuza, pe turta cui?

Iar azi? Continuă vechea poveste. Preşedintele Franţei a vrut neapărat şi a militat timp de vre-un an jumătate pentru un guvern economic european. Acum Sarkozy l-a obţinut, după ce criza a forţat mâna cancelarei Merkel. „Doamna de fier” s-a muiat subit şi a sfârşit prin a ceda în faţa revendicărilor Parisului.

Dar care ar fi menirea noului guvern economic european? Să coordoneze activitatea economică a ţărilor europene. Altfel spus: să asigure acelaşi tip de transfer în Europa care funcţionează de la ultimul război mondial încoace în Germania. Conform sistemului în vigoare, regiunile sărace din Germania beneficiază de ajutoare de la cele mai prospere. Care sunt cele din urmă? Aţi ghicit. Bavaria şi landul silitor al şvabilor, Suabia.

Pe viitor, şvabii vor continua deci să muncească pe brânci şi să-i plătească pe germanii din nord-est, cărora le merge net mai rău. Cu toţii însă, vor lua de la gura bavarezilor şi şvabilor, pentru a garanta bunăstarea acelor ţări europene de la sud, care, ca Portugalia, Italia, Grecia, Spania şi Irlanda se întind constant mai mult decât le este plapuma şi trăiesc pe picior mare, ştiind bine că n-au nici un motiv să-şi refuze vreun lux.

Fiindcă, la o adică, Europa va sări să le ajute. Neamţul va sări să le ajute.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz