„Muşti de-o zi...” cu potenţial exploziv

Laureatul Nobelului pentru literatură se simte irepresibil chemat să spună ce trebuie spus, să scrie, în ocurenţă, ce trebuie scris despre subiecte delicate sau chiar tabuizate. De pildă, să critice politica actualului guvern israelian în conflictul generat de programul nuclear al Iranului.

Publicat în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG în primăvară, textul, fără o remarcabilă valoare literară dar înscris în tradiţia angajării poetului în treburile cetăţii, avea din start un bine calculat potenţial politic exploziv. Cum era de aşteptat, în paginile de foileton ale presei germane s-a iscat o mare vîlvă, iar în Israel autorul „Tobei de tinichea” a fost declarat „persona non grata”, măsură criticată de chiar unii intelectuali şi lideri politici evrei. Grass şi-a citit la vremea respectivă poemul la radio, dar a preferat să tacă, să nu riposteze criticilor care s-au abătut din plin şi din mai toate direcţiile, asupră-i. In apărare i-au sărit doar cîţiva confraţi, invocînd respectarea libertăţii de opinie.

Cîteva luni mai tîrziu,în plină vară, într-un alt poem, intitulat „Ruşinea Europei”, scriitorul deplîngea trista soartă a elenilor, abandonaţi, în vremuri de restrişte economică, de Uniunea Europeană.

Iar acum, la început de toamnă, la finele lunii septembrie, un proaspăt volum de poeme este lansat în librării sub titlul „Efemeride” (Muşti de-o zi - spre a cita sintagma eminesciană).

Scandalul izbucneşte instantaneu.

Fiindcă, la textele inedite despre Europa şi mersul lumii, la critica declaraţie de amor făcută Germaniei, la liricele destăinuiri personale despre povara bătrîneţii, pierderea prietenilor, presentimentul apropiatului sfîrşit, este adăugat nu numai controversatul poem la adresa Israelului, cu o uşoară rectificare stilistică, ori lamentaţia la căpătîiul Greciei ci, cu muniţie ceva mai veche, poetul trage o nouă salvă în direcţia Israelului.

De astă dată, Grass se slujeşte de figura unui specialist israelian în tehnologie nucleară, Mordechai Vanunu, pe care-l consideră nici mai mult nici mai puţin decît un erou, un exemplu demn de urmat şi în alte ţări.

În 1986, Vanunu a făcut publice în paginile britanicului „Sunday Times” informaţii vizînd programul nuclear secret al Israelului. Ademenit la Roma de o spioană, a fost răpit de Mossad şi readus în Israel unde a fost judecat şi întemniţat timp de 11 ani. Pus în libertate, Vanunu nu a renunţat la dreptul de a-şi exprima opiniile, a fost trimis iarăşi de cîteva ori dincolo de gratii. Actualmente se află sub arest la domiciliu, fiindu-i interzis să părăsească teritoriul statului evreu.

Grass îi conferă lui Mordechai Vanunu statutul unui erou care a sperat să slujească ţării sale scoţînd adevărul la lumină. Riposta Ierusalimului a fost de astă dată sarcastică. Grass este departe de a fi un Schiller, dar măcar un israelian stă acum în admiraţia autorului german -  a dat de înţeles purtătorul de cuvînt al ministerului israelian de externe. Asociaţia Scriitorilor de limbă ebraică îl acuză însă pe Grass de a promova o obsesivă campanie de denigrare a Israelului.

Cît despre Vanunu, el a declarat agenţiei de ştiri France Presse că este mîndru să fie pomenit de un laureat al Nobelului pentru Literatură, că este fericit de a fi în aceeaşi ligă cu Grass, dorindu-şi ca Ierusalimul să-l declare şi pe el persona non grata.

În proaspătul volum de poeme, incluzînd 87 de texte însoţite de ilustraţii semnate de autor, reprezentînd insectele „efemeride”, îşi află locul şi o pledoarie întru apărarea post mortem a scriitorului german născut în România, Oskar Pastior.

Demersul irită fiindcă lasă impresia metamorfozării „cazului Pastior”, (poetul nu şi-a mărturisit nimănui colaborarea cu Securitatea, altminteri inofensivă pentru ceilalţi, cum avea să se dovedească în urma cercetărilor de ultimă oră) într-o scuză pentru propria şi prea îndelungata tăcere sub care şi-a ascuns un „păcat din tinereţe”. Abia în 2006, Grass a evocat în paginile scrierii sale autobiografice „Decojind ceapa” faptul că a fost înrolat, adolescent fiind, în trupele SS. Grass le reproşează criticilor postumi ai lui Pastior sentimentul de a se crede infailibili. De notat că dezvăluirile legate de colaborarea lui Oskar Pastior cu Securitatea au generat ample dezbateri în mass media germană. În poemul în care îi ia apărarea poetului decedat subit chiar în ajunul decernării Premiului Literar Büchner, Grass îşi exprimă dorinţa de a plînge fără cuvinte împreună cu colegul său de generaţie trecut în nefiinţă.

Deocamdată, zarva iscată de încărcătura politică a cîtorva poeme incluse în volumul „Efemeride” face dificilă o evaluare la rece a valenţelor estetice şi a iscusinţei stilistice a scrierilor unui autor ajuns la venerabila vîrstă de 85 de ani, care nu a încetat să dea ascultare sfatului primit în tinereţe de la Max Frisch. Şi anume de a se răzvrăti, de a se înfuria şi la bătrîneţe, de a nu îndeplini aşteptările celor care ne cer ca, în blînda lumină a amurgului vieţii, să devenim mai înţelepţi.