1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Moscova solicită amplificarea investiţiilor germane în Rusia

Ioachim Alexandru8 iulie 2004

Editorialele apărute astăzi în presa germană şi internaţională au ca pricipale teme nominalizarea candidatului democrat la funcţia de vicepreşedinte al Amercii în persoana senatorului John Edwards, criticile aduse de Curtea federală de conturi modului în care clasa politică de la Berlin cheltuie banul public şi situaţia din Irak. Evocarea celui care a fost preşedintele Austriei, Thomas Klestil, ocupă şi ea spaţii ample în presa de azi.

https://p.dw.com/p/B18c
Imagine: AP

Referitor la campania electorală a democraţilor americani LEIPZIGER VOLKSZEITUNG comentează: ”Administraţia Bush a produs o amplă divizare în societatea americană, atât sub aspect intern cât şi al politicii externe, care este speculată de campania electorală democrată. Astfel, Edwards solicită depăşirea scindării SUA, fiind sigur că acest mesaj este primit pozitiv în tabăra adversarilor lui Bush, în contextul în care sprijinul oferit lui John Kerry de către democraţi începuse să se erodeze. Totuşi, cei doi John se află departe de a fi câştigat cursa pentru Casa Albă. Un potenţial vicepreşedinte poate contrabalansa unele neajunsuri ale candidatului la preşedinţie, dar, prin tradiţie, numărul doi joacă mai degrabă un rol marginal în câştigarea electoratului”, relevă ziarul din Leipzig.

NORDWEST ZEITUNG din Oldenburg scrie pe marginea aceluiaşi subiect: ”Odinioară au fost concurenţi, acum luptă împreună pentru accederea la Casa Albă. Prin decizia de a-l numi pe John Edwards candidat la funcţia de vicepreşedinte, contracandidatul lui Bush la alegerile din noiembrie, John Kerry, a dovedit clarviziune politică. Edwards are înfăţişare juvenilă, pe când Kerry pare un om aşezat. Edwards provine dintr-o familie modestă, pe când Kerry se trage dintr-o dinastie burgheză. În sfârşit, Edwards este în stare să entuziasmeze masele, în timp ce Kerry nu pare a fi un orator charismatic.

Ziarul DIE PRESSE din Viena subliniază la rândul său: ”Kerry a luat o decizie logică, chiar dacă nu este neapărat originală, asumându-şi, totodată, şi un risc personal – acela de a ajunge în conul de umbră al charismaticului său vicepreşedinte. Totuşi, campania democrată este lipsită încă de o viziune centrală, aptă să înflăcăreze electoratul. Până la congresul Partidului Democrat, ce va avea loc la Boston la finele acestei luni, cei doi John trebuie să-şi unifice forţele pentru a-şi asigura un avantaj confortabil, câtă vreme la sfârşitul lunii august, după congresul Partidului Republican de la New York, va debuta contraofensiva lui Bush. Până atunci - şi aici constă marea dificultate - democraţii nu au voie să-şi epuizeze întreaga muniţie.”

Schimbare de temă: Privitor la cel mai recent raport al Curţii germane de conturi, care a scos la iveală o serie de nereguli în privinţa modului în care sunt cheltuiţi banii contribuabililor, ziarul DIE WELT subliniază: ”Cel mai supărător aspect este mărinimia nonşalantă cu care clasa politică tratează această problemă. Guvernanţii par a spune: ce meschini sunt cei de la Curtea de Conturi, nici nu îşi dau seama că deranjează un program politic pe cât de generos pe atât de genial. În fapt, toate acele avioane care zboară fără nici un rost, computerele performante achiziţionate de instituţii care nici nu au nevoie de ele şi investiţiile gigantice comandate fără nici un fel de control nu fac decât să demonstreze suficienţa clasei politice de la Berlin. Aici nu este vorba de pane izolate ci de decizii luate sistematic greşit de către oameni care par să fi uitat că nu deţin puterea decât cu titlu de împrumut.”

Cele mai recente evenimente din Irak sunt comentate de GENERAL ANZEIGER din Bonn în următorii termeni: ”Securitatea internă este principala problemă pe care trebuie să o gestioneze guvernul interimar irakian. Mai ales aici majoritatea populaţiei aşteaptă succese rapide. Cei mai mulţi irakieni, indiferent dacă sunt şiiţi sau suniţi, s-au săturat de bombe şi de atacuri sinucigaşe, care ameninţă permanent vieţile oamenilor nevinovaţi. De aceea introducerea, începând de ieri, a stării de urgenţă, poate miza pe asentimentul populaţiei.”

SUEDDEUTSCHE ZEITUNG publică un necrolog al celui ce-a fost Thomas Klestil, preşedintele Austriei: ”Klestil”, arată ziarul din Muenchen, ”a trebuit să se lupte cu starea de spirit a concetăţenilor săi, nostalgici după gloria apusă. Predecesorul său în funcţie, Kurt Waldheim a personificat un patriotism orb, care a exclus posibilitatea purtătii oricărei dezbateri serioase privind participarea la război a Austriei şi vinovăţia ei în faţa istoriei. În schimb, Klestil s-a ridicat împotriva majorităţii şi a efectuat prima vizită de stat în Israel."

În încheiere iată şi un comentariu apărut în ziarul moscovit NESAVISSIMAIA GAZETA, pe fundalul vizitei cancelarului Gerhard Schroeder în Rusia: ”Întâlnirile Schroeder-Putin au devenit între timp rutină. Din aprilie, cei doi s-au văzut deja la Moscova, Hanovra, în Normandia şi America. Între cele două ţări relaţiile sunt excelente sub raportul politicii internaţionale. În domeniul economic, însă, lucrurile nu stau tot aşa. Investiţiile germane directe în Rusia sunt mult mai reduse decât sunt, de exemplu în China."