1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Moscova presează Moldova pe filiera bisericească şi transnistreană

Republica Moldova şi Ucraina sunt pe punctul de a spulbera visul preşedintelui rus – cel de reanimare a URSS, o combinaţie pe care Kremlinul a încercat să o îmbrace în haina Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan.

Emisarii ruşi fac cărare bătută la Chişinău şi Kiev, pentru a convinge autorităţile centrale să nu semneze acordurile de asociere şi de liber schimb cu UE la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnus.

Guvernul rus a comandat un studiu despre impactul pe care îl poate avea asupra afacerilor rusești din regiunea transnistreană semnarea Acordului de liberalizare a comerțului cu Uniunea Europeană, pe care Republica Moldova așteaptă să-l semneze la Vilnus. Oferta a fost publicată pe site-ul Guvernului rus pentru comenzi de stat. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luna trecută că Rusia respectă decizia Republicii Moldova de a se apropia de Uniunea Europeană, dar şi-ar dori mai multe întrevederi ale experților ruși și moldoveni, pentru a analiza impactul asupra relaţiilor economice moldo-ruse. Şeful diplomaţiei ruse a făcut declaraţia după ce ministrul moldovean de Externe, Natalia Gherman, a declarat fără echivocuri, la Moscova, că Moldova a ales calea spre UE şi nu va devia de la aceasta, oricât de anevoios ar fi.

Patriarhul Kiril şi Dmitri Rogozin vin la Chişinău

Numai că în loc de experţi economici, Kremlinul îi trimite la Chişinău pe „reprezentantul special al preşedintelui rus pentru Transnistria”, Dmitri Rogozin, şi pe patriarhul Rusiei, Kiril. Ambii au programate vizite în regiunea separatistă transnistrenă după întrevederile oficiale la Chişinău, iar Rogozin (care a luptat împotriva Moldovei, de partea gardiştilor transnistreni, în războiul din 1992 de la Nistru) va fi la Tiraspol pe data de 2 septembrie, atunci când administraţia separatistă pro-rusă de acolo celebrează aşa-numita „zi a independenţei Transnistriei”.

Ministrul moldovean al Economiei, Valeriu Lazăr, este oficialul de la Chişinău care se va întâlni cu vicepremierul rus, Dmitri Rogozin. Lazăr îl consideră pe Rogozin „persoană importantă”. „Vom discuta toată agenda noastră bilaterală, despre comerţ, energie, vom discuta despre procesul de negocieri cu Comisia Europeană, fiindcă Rusia rămâne, în plan bilateral, cel mai important partener comercial al Moldovei... Şi este absolut firesc să discutăm cu partenerii noştri comerciali importanţi despre relaţiile cu alţi parteneri. De aceea, vom discuta şi aceste subiecte care, într-un fel, au trezit anumite întrebări”, a menţionat Valeriu Lazăr.

Dmitri Rogozin a criticat în repetate rânduri orientarea pro-europeană a Republicii Moldova, a ofensat Moldova numind-o “coteţ” (“курьятник”). Apoi a spus că singura cale de salvare pentru Moldova este Uniunea Euroasiatică. Pe 9 mai (de Ziua Victoriei), într-un discurs public susţinut în centrul Chişinăului a spus că Moldova şi Rusia sunt legate prin istorie.

Putin ameninţă în disperare

Într-o relaţie mai dificilă decât Moldova cu Rusia se află Ucraina cu Rusia, vama rusă blocând practic exporturile ucrainene pe piaţa rusă. Joi, în disputa dintre cele două ţări a intervenit şi preşedintele rus, Vladimir Putin. El a spus că „ţările Uniunii Vamale vor lua măsuri de protecţie, dacă Ucraina va semna acordul cu privire la liberalizarea regimului comercial cu Uniunea Europeană”. Putin a explicat că, în cazul liberalizării regimului vamal între UE şi Ucraina, piaţa ucraineană va fi invadată de produse europene ieftine, situaţie care va avea un impact negativ asupra producătorilor ucraineni şi ruşi. Cu o săptămână în urmă, Rusia a avertizat Ucraina că decizia de semnare a Acordului de asociere cu UE este una „suicidară” pentru Kiev.