"Moscova nu crede în lacrimi"

Quo Vadis Rusia? Intrebarea s-a pus de nenumărate ori de la prăbuşirea imperiului sovietic încoace. Intrebarea n-a găsit un răspuns satisfăcător. "Moscova nu crede în lacrimi", s-a intitulat un film, care a rulat cu succes în Bucureştiul anilor ceuşişti. Dar dacă nu crede în lacrimi, în ce anume să creadă? In ce priveşte Frankfurter Allgemeine Zeitung, ziarul conservator din Germania nu dă crezare explicaţiilor lui Ivan Rybkin. După ultramisterioasa lui dispariţie contracandidatul lui Putin a subliniat că a fost sechestrat şi drogat. In mod hotărît, "campania electorală rusă a luat dimensiuni groteşti" iar opoziţia a devenit "ridicolă", e de părere ziarul, considerînd că Putin n-ar fi avut nevoie să recurgă la momirea, drogarea şi şantajarea unui candidat cu atît de puţine şanse de victorie în alegerile prezidenţiale de la 14 martie. Ziarul concede că Putin, care se va folosi, citez, "de scrutin, spre a-şi înscena un soi de întronare democratică" e ţinta unor critici justificate, provocate de nivelarea mediilor, de violarea regulilor jocului democratic necesar unor alegeri libere şi de intimidare a opoziţiei. Dar cotidianul din Frankfurt înfierează şi "starea dezolantă" a unei opoziţii ruse prea puţin serioase şi "prea aventuriere", recomandîndu-i să se despartă de Rybkin. Atîta doar că enigmele Moscovei oferă material pentru un roman foileton încă şi mai voluminos decît "Misterele Parisului". In timp ce bună parte din presă dedică ample pagini straniei dispariţii din viaţă a ciclistului italian Pantani, evaluînd teza sinuciderii lui în urma unei depresiuni, mulţi comentarori, de pildă de la Neue Zuercher Zeitung din Elveţia se întreabă cine oare l-a asasinat în Quatar pe fostul preşedinte cecen Yandarbiev? Ziarul reproduce în această chestiune cele două variante contradictorii puse în circulaţie de rebelii ceceni, respectiv de surse apropiate de autorităţile din Moscova. In timp ce separatiştii sunt convinşi că automobilul capcană, care l-a sfîrtecat pe Yandarbiev a fost preparat de agenţii seceţi ai Rusiei, ca act de răzbunare, ipoteza contrară susţine că Yandarbiev, devenit casier al rebelilor, ar fi băgat mîna în sac şi ar fi căzut victimă unor rivalităţi interne. In răstimp, ziarul rusesc Gazeta condamnă "birocraţia coruptă din ţară", căreia îi atribuie cel puţin o parte din responsabilitatea catastrofei din parcul acvatic moscovit. Ce-i de făcut în concluzie? Financial Times Deutschland solicită occidentului să se opună cu putere oricărei noi tentative de subminare a instituţiilor democratice din Rusia. Ziarul consideră imperativă "susţinerea de către vest a mediilor independente şi a organizaţiilor neguvernamentale ruse,... abordarea critică, ofensivă a violării drepturilor omului în Cecenia şi... respingerea categorică a imixtiunii Moscovei în foste republici sovietice precum Moldova, Georgia sau Ucraina". O atitudine mai dură faţă de Putin, mai estimează cotidianul, "nu înseamnă în mod necesar anemierea sau afectarea relaţiilor economice dintre occident şi Rusia. La urma urmei, nu doar vestul ci şi Rusia, depinde de livrările de petrol şi gaze în occident". Die Welt din Berlin celebrează printr-un amplu portret centenarul lui George Kennan, diplomatul, politologul şi strategul american, care a elaborat teoria zăgăzuirii expansiunii sovietice şi comuniste, marcînd esenţial epoca războiului rece. In răstimp, actualul război anti-terorist îşi găseşte expresia în diverse articole referitoare la atentatele islamiste din Irak. In context La Repubblica din Roma relevă că reţeaua fundamentalist- islamică al Quaeda a reuşit să preia de la adepţii lui Saddam vioara întîi în djihadul şi mobilizarea antioccidentală declanşată în Irak, o zonă percepută de terorişti drept punctul slab al apusului. Cît de puternic este însă occidentul la el acasă? Nu cine ştie ce, pare a crede Gernot Facius în ziarul berlinez Die Welt, comentînd ceea ce autorul numeşte "marea minciună", în speţă mult invocatul şi elogiatul dialog dintre creştini şi musulmani în Germania. Plecînd de la disputa privind basmaua islamică, autorul evidenţiază absenţa unei autorităţi centrale musulmane apte să susţină acest dialog. Net mai alarmantă este semnificativa lipsă a răspunsurilor musulmane clare la întrebarea de temelie privind validitatea universală a drepturilor omului, în speţă perpetuarea acestor drepturilor individuale umane în afara spaţiului circumscris de religii.