1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Moscova a pierdut în Transnistria

Răsturnare de situaţie în regiunea transnistreană! Evghenii Şevciuk a devenit oficial al doilea preşedinte al autoproclamatei republici transnistrene.

default

Afişe electorale la Tiraspol

În turul doi al pretinselor „alegeri prezidenţiale” desfăşurat duminică, el a acumulat 73,88 la sută din voturi faţă de contracandidatul său sprijinit de Kremlin, Anatolii Kaminski, cu 19,67 la sută. Noul lider transnistrean a anunţat că, în primul rând îl va demite pe şeful securităţii de la Tiraspol.

Rezultatele finale oficiale ale scrutinului de duminică au fost anunţatel uni de către preşedintele comisiei electorale din stânga Nistrului. Membrii comisiei au anunţat că alegerile au fost validate şi că Evghenii Şevciuk este noul preşedinte al republicii moldoveneşti nistrene. În ajun, el a declarat că primul lucru pe care îl va face în calitate de „preşedinte al Transnistriei” va fi demiterea şefului securităţii de la Tiraspol, Vladimir Antiufeev.

În campania electorală, Antiufeev l-a acuzat pe Şevciuk că „va vinde Transnistria Republicii Moldova”. În cadrul unor audieri parlamentare, şeful securităţii de la Tiraspol a declarat că Evgheni Şevciuk şi „autorităţile de la Chişinău ar fi ajuns la un acord pentru reunificarea ţării”. În replică, Evghenii Şevciuc a spus că "Antiufeev ocupă această funcţie de 20 de ani şi va fi înlocuit".

Evghenii Şevciuk este considerat cel mai liberal pretendent la funcţia de şef al regiunii transnistrene. În campania electorală el a pledat pentru scoaterea tuturor obstacolelor care stau în calea liberei circulaţii a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, dar a promis că va continua acţiunile de consilidare a independenţei republicii separatiste.

Expertul în problema transnistreană, Oazu Nantoi, susţine că noul şef al administraţiei de la Tiraspol s-a pomenit într-o situaţie complicată. Asta pentru că majoritatea în aşa-zisul legislativ de la Tiraspol nu-i aparţine. În plus, nu este clar ce înţelegeri au existat între Kremlin şi favoritul sãu Anatolii Kaminski şi nu se ştie ce o sã-i cearã Moscova lui Şevciuc în schimbul continuãrii suportului financiar pentru regiunea transnistreanã. O altã problemã extrem de dificilã va fi demontarea piramidei administrative, care a fost consolidatã în jurul actualului lider de la Tiraspol Igor Smirnov.

În opinia analistului, Chişinãul are o şansã imensã sã foloseascã situaţia de la Tiraspol în favoarea sa. „Cel mai mare semn de întrebare este dacã Chişinãul e gata sã reacţioneze adecvat, sã promoveze o politicã inteligentã, fãrã euforii sau aşteptãri exagerate, o politicã realistã în raport cu malul stâng al Nistrului”, a precizat Oazu Nantoi.

Potrivit lui, rezultatele alegerilor din regiunea transnistreanã demonstreazã cã nu Moscova sau Smirnov au fost puternici în toţi aceşti ani, ci conducerea Moldovei a fost leneşă, slabã şi prea coruptã ca sã obţinã o soluţionare a diferendului transnistrean. „Rezultatele scrutinului din autoproclamata „rmn” demonstreazã cã Moscova a pierdut la Tiraspol, dar aceasta nu înseamnã cã a câştigat Chişinãul.

În orice caz, a precizat analistul, Evghenii Şevciuk este o persoanã mai raţionalã decât Igor Smirnov în ceea ce priveşte dialogul cu Chişinãul.

Autor: Vitalie Cãlugãreanu, Deutsche Welle, Chişinãu
Redactor: Petre M. Iancu