1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Moscova şi pregătirea alegerilor din Transnistria

UE şi SUA, precum şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Federaţia Rusă şi Ucraina au declanşat, săptămâna aceasta, pregătirile pentru organizarea, la sfârşitul acestui an, a alegerilor parlamentare libere şi democratice în Transnistria.

Mecanismele practice de democratizare a regiunii separatiste într-o perioadă atât de scurtă rămân, însă, deocamdată invizibile. În plus, forţele separatiste pro-ruse din regiune se pare că au pornit la contraatac, acţiunile lor fiind sprijinite de data aceasta făţiş de către oficialităţile de la Moscova. Transnistria a sărbătorit zilele acestea ce-a de-a 16-cea aniversare de la autoproclamarea independenţei sale, liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, împărţind cu această ocazie apartamente şi televizoare color aşa-zişilor apărători ai Transnistriei, care au luptat în 1992, alături de cazacii de pe Don, împotriva poliţiştilor moldoveni. În anul curent, printre oratorii evenimentelor festive organizate cu ocazia pretinsei sărbători s-au numărat mai mulţi oficiali ruşi, aceştia asigurând autorităţile separatiste de sprijin total în ceea ce priveşte dobândirea independenţei republicii fantomă.

Discursul care a şocat opinia publică internaţională a fost cel al vicepreşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Baburin. El a declarat, între altele, că „astăzi, republica moldovenească nistreană a ajuns să fie mândria întregului popor din fosta Uniune Sovietică, mândria Rusiei”. Potrivit lui, „Republica Moldova şi Transnistria sunt două state diferite, născute pe ruinele Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, iar faptul că Transnistria ar fi parte a Moldovei este un mit”. Oficialul rus şi-a continuat gândul într-un interviu acordat agenţiei oficiale de presă de la Tiraspol „Olvia-press”. El a spus că „republica nistreană a devenit o realitate geopolitică, iar cei care încearcă să nu observe acest lucru îşi fac iluzii”. În acelaşi interviu Baburin a lăsat să se înţeleagă că Rusia ar putea recunoaşte în curând independenţa Transnistriei.

Anomaliile politice care deconspiră starea de ocupaţie politico-militară a regiunii transnistrene de către Federaţia Rusă au continuat şi în zilele imediat următoare, când alţi doi oficiali ruşi au făcut ţăndări orice speranţă a Chişinăului legată de evacuarea trupelor şi-a armamentului rusesc din Republica Moldova. Deputatul rus, Konstantin Zatulin, directorul Institutului ţărilor CSI de la Moscova, a declarat că „în prezent nu există nici un motiv ca Rusia să-şi retragă trupele din Transnistria. (...) „Dimpotrivă, a spus el, în baza acordurilor semnate în 1992, Moscova îşi va suplimenta, probabil, numărul de militari din trupele de menţinere a păcii dislocate în regiune”. Acest lucru se va întâmpla cu certitudine, a spus Zatulin, în cazul în care Chişinăul va continua presiunile politice şi economice asupra administraţiei de la Tiraspol.

Acelaşi mesaj a ţinut să-l transmită şi reprezentantul Federaţiei Ruse la negocierile în problema transnistreană, Valerii Nesteruşkin, în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri la Moscova. El a menţionat că „deocamdată nu au fost create condiţiile necesare pentru evacuarea militarilor şi-a armamentului rusesc din regiunea transnistreană, întrucât confruntarea dintre Chişinău şi Tiraspolul încă nu s-a încheiat”, prezenţa militarilor ruşi în regiunea transnistreană fiind, potrivit lui Nesteruşkin, „o garanţie de neagresiune a Chişinăului împotriva poporului transnistrean”.

Opiniile analiştilor politici de la Chişinău referitoare la recentele declaraţii publice ale celor trei oficiali ruşi sunt diferite. Unii sunt de părere că mesajul transmis de Baburin, Zatulin şi Nesteruşkin nu ar trebui să surprindă pe nimeni, deoarece a rămas acelaşi de-a lungul ultimilor ani. Alţii, din potrivă, consideră că declaraţiile celor trei trebuie privite ca pe o ameninţare directă la adresa Republicii Moldova şi ca pe o pârghie de şantaj menită să determine Chişinăul să anuleze restricţiile economice impuse Transnistriei. Argumentele analiştilor politici alertaţi de poziţiile îndrăzneţe exprimate de cei trei oficiali ruşi par a fi, însă, de data aceasta demne de luat în seamă. Şi asta pentru că astăzi, Baburin şi Zatulin mai mult ca niciodată exprimă nişte idei care devin din ce în ce mai populare printre elita politică rusească. Este adevărat, Jirinovski, Mitrofanov, Zatulin şi Baburin sunt personaje văzute des la Tiraspol încă din 1993. Deosebirea este, însă, că acum zece ani ei erau în opoziţia Kremlinului, iar acum sunt o parte a puterii. Şi apoi să nu uităm de rezoluţia prin care astă-primăvară Zatulin cerea Guvernului de la Moscova să adopte sancţiuni economice împotriva Republicii Moldova, rezoluţie care, între altele, a fost votată cu unanimitate de voturi.

  • Data 08.09.2005
  • Autoare/Autor Vitalie Călugăreanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Td
  • Data 08.09.2005
  • Autoare/Autor Vitalie Călugăreanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Td