Mortul şi ventuzele: despre miza scrutinului sîrbesc

Miza alegerilor, la care au participat peste 60 la sută din cei 6,6 milioane de cetăţeni cu drept de vot a fost uriaşă, devreme ce în joc e chestiunea provinciei Kosovo şi implicit şansele de stabilitate ale Balcanilor. Dat fiind însă rezultatul votului, e probabil ca alcătuirea guvernului să fi devenit o sarcină extrem de dificilă, supă cum relevă experta Verica Spasovska.

Alegeri istorice

Cert e că n-a fost pentru Serbia un scrutin ca oricare altul. Ci unul istoric, dată fiind anvergura deciziilor pendinte. Fiindcă adoptarea unei hotărîri cu privire la viitorul provinciei Kosovo, revendicate deopotrivă de albanezi şi sîrbi e iminentă. In plus e vorba de extrădarea lui Ratko Mladici, fostul şef militar al forţelor sîrbeşti din Bosnia, acuzat de crime de război de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga pentru fosta Iugoslavie.

Ca atare experţii au fost în genere de acord să califice scrutinul drept decisiv. La rîndul ei, participarea masivă la vot, datorată în bună parte forţelor prooccidentale, care l-au debarcat acum 6 ani pe naţional-comunistul Slobodan Miloşevici, pare să fi evitat ca ultranaţionaliştii să-şi procure încă şi mai multe mandate parlamentare.

Extremiştii au câştigat, dar nu pot forma un guvern

Cu toate acestea, caracterul delicat al opţiunilor aflate în faţa poporului sîrb i-a determinat pe mulţi alegători să se pronunţe în favoarea extremiştilor de la Partidul Radical Sîrb, care şi-au adjudecat peste 30 la sută din voturi, devenind din nou cea mai puternică formaţiune politică. Pe de altă parte, eventualitatea ca această grupare să acceadă la putere e foarte redusă, avînd în vedere penuria de posbili parteneri de coaliţie. Ultranaţionaliştii n-ar putea alcătui executivul nici măcar în tandem cu socialiştii.

Locul al doilea: pro-occidentalii

Pe locul doi, cu 23 la sută din sufragii s-a situat gruparea prooccidentală a preşedintelui Serbiei, Boris Tadici. Partidul său democrat, care a reuşit să-şi dubleze numărul de mandate în acest scrutin mizează pe alcătuirea rapidă a unui arc guvernamental democratic, prin excluderea ultranaţionaliştilor.

Viceşeful acestei formaţiuni proeuropene, Dragan Sutanovac, a subliniat cît de important e „să se formeze guvernul cît mai grabnic, fiindcă vom avea de luptat în curînd cu mari probleme: chestiunea statutului provinciei Kosovo, cooperarea cu Tribunalul de la Haga şi perspectiva europeană a ţării noastre”, după cum s-a exprimat el.

Locul al treilea: conservatorii

Pe locul trei pe lista celor mai puternice formaţiuni a parvenit Partidul Democratic al Serbiei, gruparea naţional-conservatoare a actualului premier în exerciţiu, Vojislav Kostunica. In teorie, împreună cu ambiţiosul Kostunica, care ar vrea să-şi păstreze mandatul de premier precum şi gruparea liberală G-17 plus, şi cu fostul ministru de finanţe Mladian Dinkici, Boris Tadici ar putea lesne alcătui o alianţă guvernamentală care să dispună de o majoritate comfortabilă.

In realitate însă, democraţii sunt certaţi atît de rău între ei, încît Kostunica refuză deocamdată să cedeze insistentelor apeluri din partea UE, care ar vrea să vadă această alianţă formată cît mai degrabă cu putinţă. In replică premierul în exerciţiu evocă „răspunderea” ce-i revine. Or, potrivit lui „răspunderea înseamnă că ne vom abţine de la orice declaraţii pînă ce ne vom fi elaborat o platformă corespunzătoare. In ce priveşte formarea executivului, trebuie să-l găsim pe omul care-şi poate procura sprijinul unei majorităţi parlamentare”.

Kostunica insistă asupra apartenenţei provinciei Kosovo

Spre deosebire de Tadici, Kostunica stăruie asupra menţinerii provinciei Kosovo în cadrul Serbiei – o soluţie prea puţin realistă din perspectiva UE. Peste doar cîteva zile, finlandezul Martti Ahtissarui îşi va avansa propunerile vizînd viitorul provinciei. E foarte probabil ca oamenii politici de la Belgrad să se vadă nevoiţi să explice electoratului de ce nu se va putea evita pînă la urmă să i se acorde un aşa-zis statut de independenţă condiţionată iar prezenţa militară internaţională în Kosovo să se prelungească mult.

Rămîne de văzut ce rol va juca pe viitor Rusia în această parte a lumii. Mai mult decît oricînd regiunea are nevoie de perspective de stabilitate pe termen lung. E evident că nu le poate furniza decît occidentul. In schimb de o nouă imixtiune cu substrat imperialist a Kremlinului, care să agite spiritele, alimentînd ambiţiile ultranaţionaliştilor, Serbia ar avea nevoie doar ca mortul de ventuze.