1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

„Morcovul şi biciul” pentru Transnistria dacă refuză negocierile

Rezultatele convorbirilor de la Hanovra dintre cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Medvedev, referitoare la soluţionarea problemei transnistrene, rămân un mister.

Se ştie doar că acest subiect a fost primul discutat la întâlnirea din 19 iulie. Anumite concluzii pot fi, însă, desprinse din comentariile apărute în presa de la Moscova, Chişinău şi Tiraspol. Corespondentul nostru din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, a extras cele mai importante opinii apărute în mass-media şi ne oferă detalii:

La Chişinău, întâlnirea Merkel-Medvedev a fost privită ca o nouă şansă de a cointeresa Rusia să exercite presiuni asupra regimului separatist de la Tiraspol pentru ca exponenţii acestuia să revină la masa negocierilor. Invitat să ofere detalii despre rezultatele întâlnirii de la Hanovra, ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, a dat asigurări că iniţiativele Germaniei referitoare la situaţia din regiunea transnistreană sunt în perfectă armonie cu interesul naţional al Moldovei:

Iurie Leancă: „Îmi permit să spun cu maximă responsabilitate că tot ce se face – se face prin consultarea Chişinăului. La o întâlnire pe care am avut-o, un politician german a enunţat o teză: „Noi putem doar să vă ajutăm, dar ţara este a voastră şi decizia urmează să o luaţi voi”. Iată o abordare care mie îmi place foarte mult. (...) Chestiunea transnistreană este discutată în contextul UE-Rusia şi, bineînţeles, este foarte important ca ţări cu potenţial şi cu interes puternic în regiunea noastră să stimuleze acest dialog între UE şi Rusia şi să ajute la identificarea unor soluţii.

Ministrul adjunct de Externe al Republicii Moldova, Andrei Popov, a remarcat că Moldova se bucură de o perioadă îndelungată de atenţie sporită din partea liderilor internaţionali în condiţiile în care Europa se confruntă cu crize şi cataclisme:

Andrei Popov: „Faptul că mai mult de un an de zile subiectul transnistrean figurează atât de sus pe agenda dialogului Germania-Rusia este un lucru încurajator pentru Republica Moldova şi noi trebuie să ştim să capitalizăm acest avantaj”.

La Moscova părerile sunt împărţite despre soluţionarea diferendului transnistrean. Există grupări politice care susţin actualul regim de la Tiraspol, ostil soluţionării problemei, dar numărul politicienilor ruşi care ar fi de acord ca acest conflict să fie rezolvat este din ce în ce mai mare. Recent, partidul puterii „Edinaia Rossia” s-a pronunţat, practic deschis, prin exponenţii săi, pentru înlocuirea şefului administraţiei separatiste de la Tiraspol.

Şeful Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat a Rusiei, Konstantin Kosaciov, a declarat în cadrul unui for organizat de organizaţia de tineret a partidului „Edinaia Rosia”"în Transnistria ar trebui să apară o nouă conducere, deoarece situaţia acolo se degradează. Oamenii pur şi simplu evadează din Transnistria din cauza incertitudinii”, a explicat Kosaciov.

Noua miză a Moscovei pentru Transnistria este actualul preşedinte al sovietului suprem (parlamentul – n.n.) de la Tiraspol, Anatolii Kaminski. Despre aceasta a scris ziarul moscovit „Rossiiskie Vesti”. Publicaţia l-a citat pe Kaminski care a spus: "Declar cu maximă responsabilitate că partidul "Edinaia Rosia” („Rusia Unită" – n.n.) şi liderul său, Vladimir Putin, sprijină partidul "Obnovlenie" pe care îl conduc”.

Pe de altă parte, ziarul rusesc „Kommersant” scrie că Anatolii Kaminski ar putea pierde partida electorală din decembrie 2011 în faţa lui Igor Smirnov, deoarece nu ştie să se impună în faţa agresivităţii acestuia.

Şeful diplomaţiei de la Chişinău, Iurie Leancă, explică retorica agresivă şi categorică a regimului actual de la Tiraspol prin componenta electorală. Cel mai probabil, Igor Smirnov îşi va construi campania electorală pe rivalitatea cu Chişinăul:

Iurie Leancă: „Dacă rămâne dânsul (Smirnov – n.n.) la guvernare, va trebui să comunicăm şi mai departe cu el, dar regiunea şi transnistrenii nu există într-un vid politic, economic, financiar. Şi atunci va trebui să convingem partenerii noştri şi din vest, şi din est că e nevoie de aplicat ceea ce numesc americanii „morcovul şi biciul”. Dacă nu se mişcă nimic şi cineva, în virtutea poziţiei sale ,crează un perete prin care nu putem trece – atunci va trebui să vedem care din aceste două pârghii o folosim.

Şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol, Igor Smirnov, i-a comunicat recent şefului Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Shuebel, că probabilitatea ca negocierile oficiale privind reglementarea conflictului transnistrean să fie reluate în septembrie, aşa cum s-a anunţat anterior, este foarte mică.

Autor: Vitalie Călugăreanu
Redactor: Rodica Binder