Morala centrului islamic de la Ground Zero

Conflagraţia izbucnită pe marginea clădirii de 15 etaje care, în Manhattan, la o aruncătură de băţ de locul în care au fost asasinaţi în numele Islamului 3.000 de oameni, ar urma să adăpostească o moschee şi un centru musulman continuă la modul furios. Acest război ideologic e însă cât se poate de instructiv. Din comentariile dedicate în vest subiectului se poate bunăoară ilustra ce mai e astăzi stânga şi care-i diferenţa ei faţă de dreapta.

De la stânga aflăm că America, traumatizată (pentru a câta oară, după Pearl Harbour şi Vietnam) de atentatele de la 11 septembrie, a sfârşit prin a-şi pierde sufletul şi, evident, identitatea. Fiindcă, potrivit ideologilor neo-marxişti, SUA şi-ar trăda tradiţiile de libertate, în acest caz religioasă, din moment ce refuză edificarea unei moschei în apropiere de Ground Zero.

Din aceleaşi surse mai aflăm că promotorii iniţiativei de a edifica Centrul Islamic ar fi „coşmarul al Quaidei", în măsura în care sunt adepţii unui "islamism moderat". A-i pune la punct (aşa cum face dreapta) pentru lipsă crasă de sensibilitate faţă de victimele atentatelor asupra turnurilor gemene ar reprezenta, după cum scrie un editorialist german „îngroparea visului american la Ground Zero”, şi, ca atare, „o victorie sumbră a lui Osama Bin Laden.

De cealaltă parte a baricadei, grupuri creştine din SUA şi adepţii partidului republican, ca şi mulţi alţi observatori şi oameni de rând, conservatori, consideră că amplasarea unei moschei lângă locul atentatelor ar constitui o barbarie. Şi anume una similară edificării unui lăcaş nipon de rugăciune la Pearl Harbour, expunerii de însemne naziste într-un muzeu al Holocaustului, sau construcţiei unei biserici ortodoxe la Srebrenica, pe câmpul în care au fost asasinaţi mii de musulmani.

Pe scurt, acuzele mutuale sunt multe şi îngrozitoare.

Cele mai atroce sunt însă afirmaţiile care generează deliberat confuzie. Agitaţie provoacă îndeosebi insinuările potrivit cărora li s-ar refuza (în occident) musulmanilor dreptul de a construi moschei, iar adversarii fundamentaliştilor islamici ar fi "identici", structural, cu teroriştii musulmani, întrucât ar profesa o intoleranţă similară.

În fapt, nici în America nici în Elveţia nu i s-a răpit nimănui dreptul de a construi moschei. În cauză nu este, în vest, ca în Arabia Saudită şi alte ţări islamice, dreptul credincioşilor unei religii diferite de cea a statului de a-şi manifesta credinţa. Ci doar respectul cuvenit martirilor celorlalţi.

În cauză e, de fapt, modul în care ne concepem pe noi înşine, în vest, modul în care ne înţelegem spiritualitatea şi propriile tradiţii culturale.

Stânga (care nu se aprinde câtuşi de puţin când, în Iran de pildă, se lapidează femei învinuite de adulter) ne cere imperativ să manifestăm toleranţă chiar faţă de cei ce vor cu orice preţ să desfiinţeze toleranţa. Ni se solicită să aplicăm un tratament iluminist inclusiv şi mai cu seamă celor pentru care iluminismul echivalează cu Satana. Stânga reclamă libertate pentru partizanii tiraniei, dreptate pentru cei ce comit nedreptăţi.

Altfel, ni se spune, ne-am face vinovaţi de o reşută în barbaria inchiziţiei, a cruciadelor şi a colonialismului.

De aici încolo începe domnia absurdului şi a bunului plac postmodernist.

Câtă vreme nu ne prăbuşim moral ne va fi clar că musulmanii din vest au acelaşi drept să-şi construiască lăcaşuri de rugăciune ca şi evreii, creştinii, sau credincioşii altor religii. Dar, nu neapărat oriunde. Iar a dispune de un drept nu echivalează întotdeauna cu a avea dreptate.

Dacă, pe de o parte, e adevărat că Islamul nu este identic cu terorismul, tot atât de adevărat e că nu putem renunţa la libertatea de a critica nu doar extremismul ci şi religia sau textele de la care se revendică fundamentaliştii. Atât timp cât nu ne vom abandona total valorile raţionaliste, liberale, democratice, va trebui să fie posibil să criticăm orice doctrină musulmană, la fel cum ne-am cucerit libertatea de a critica şi iudaismul, creştinismul şi iluminismul.

Cea mai sumbră victorie a lui Osama Bin Laden ar fi, până la urmă, cedarea acestei libertăţi.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident