1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Moral şi constituţional

Ordonanţa guvernul Ponta privitoare la aleşii locali ar putea ajunge la Curtea Constituţională, care are deja o jurisprudenţă, parţial, relevantă.

Există mai multe decizii ale Curţii Constituţionale care se pronunţă cu privire la mandatul consilierilor locali. În 2007, mai mulţi consilieri care şi-au pierdut mandatul în urma excluderii lor din partid au atacat deciziile în contencios administrativ şi, în cursul procesului, au ridicat o excepţie de neconstituţionalitate. Curtea a respins excepţiile, şi a realuat apoi aceeaşi argumentaţie şi într-o decizie din 2013, privitoare la cazul similar al fostului consilier judeţean Toader Dunca (PP-DD), care aduce în plus o comparaţie utilă cu statutul primarilor şi al membrilor parlamentului.

Dar nu atât deciziile în sine ne interesează cât modul lor de argumentare. Astfel Curtea Constituţională consideră că există o legătură de nedesfăcut între partid şi mandatul de consilier local: ”De vreme ce alesul local nu mai este membru al partidului pe listele căruia a fost ales, înseamnă că nu mai întruneşte condiţiile de reprezentativitate şi legitimitate necesare îndeplinirii programului politic pentru care alegătorii au optat. Prin urmare, nu se mai justifică menţinerea acestuia în funcţia publică”. Aşadar nu voinţa liberă a consilierului contează, ci aderenţa sa la un program politic mai larg şi la o anumită organizaţie. Elementul hotărâtor este ”reprezentativitatea” aleşilor locali şi nu convingerile lor personale, fluctuante.

Această argumentaţie este relevantă pentru cazul ordonanţei lui Liviu Dragnea. Guvernul doreşte să-i desfacă pe consilieri şi pe primari de partidul lor şi să le permită să opteze liber. Or, cel puţin în ceea ce îi priveşte pe consilieri, acest lucru nu este posibil în lumina jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Dacă mandatul de consilier se legitimează exclusiv pe ”reprezentativitate”, atunci alterarea acesteia atrage după sine în mod necesar şi alterarea legitimităţii şi pierderea mandatului. Mai mult decât atât, Curtea a considerat că nici schimbarea structurii politice a consiliilor nu este constituţional acceptabilă. Un consilier independent sau devenit membru al altei grupări modifică proporţia politică rezultată din alegeri, ceea ce ar fi de natură să altereze la rîndul ei ”reprezentativitatea”.

Este adevărat că problema nu e uşoară şi Curtea a avut de a face cu o problemă serioasă când i s-a cerut să arate care ar fi deosebirea între un consilier independent şi un deputat independent, care, după cum ştim, nu îşi pierde mandatul. Nu intrăm acum în detalii, observăm doar că argumentaţia Curţii e precară. Ea arată că, spre deosebire de consilieri (aflaţi ”în serviciul colectivităţii locale”), parlamentarii sunt ”reprezentanţii întregului popor”, dar nu explică bine consecinţele care decurg de aici. În orice caz, e cert că ordonanţa privitoare la aleşii locali ar avea probleme dacă ar ajunge la Curtea Constituţională. Legătura mandatului cu partidul este foarte ferm statuată.

Cazul primarilor este însă puţin diferit. Ei nu sunt aleşi pe liste şi prin urmare reprezentativitatea lor pare să se constitue altfel. În decizia citată mai sus, Curtea nu se referă însă la acest aspect, preferând să arate că primarul face parte din ”executiv” în timp ce consilierii reprezintă ”autoritatea deliberativă”. În ce fel s-ar răsfrânge această distincţie asupra statutului celor două categorii de aleşi locali, Curtea nu mai spune.

Punând o clipă în paranteze criza migraţionistă din România, ar trebui să observăm că un primar este în cea mai mare măsură alesul cetăţenilor, indiferent de partidul din care face parte. Legitimitatea sa nu este legată atât de strâns de apartenenţa la un partid, cât de meritele sale personale. De aceea partidele însele caută personalităţi cu mare popularitate, chiar dacă acestea nu au o carieră partinică propriu-zisă şi se poate spune că, uneori, partidul se pliază după personalitatea primarului şi nu invers. În plus există şi primari ”independenţi”, ceea ce ridică o nouă problemă teoretică. De fapt, legea însăşi care interzice unui primar să plece la alt partid este din punct de vedere constituţional pe muche de cuţit. Dacă ordonanţa lui Liviu Dragnea este atacabilă din multe puncte de vedere, legea antimigraţie din 2006 ar da serioase bătăi de cap judecătorilor de la CCR.

Vedem încă o dată cât de complicat este să judecăm un sistem politic şi juridic atunci când presupoziţiile de bază nu sunt acceptate. Tot ce am scris mai sus despre primari şi reprezentativitatea lor este valabil cu condiţia ca o minimă etică politică să fie respectată. Dacă ar fi de la sine înţeles că un primar nu îşi poate abandona echipa politică care l-a propulsat pentru a primi fonduri guvernamentale sau pentru unele avantaje personale şi dacă demisiile din partid ar fi excepţii dictate de cazuri de conştiinţă, atunci legea românească ar fi mai degrabă contrară libertăţilor şi ar trebui abrogată. În România însă anumite legi sunt nevoite să intervină la nivelul presupoziţiilor morale de bază şi de aceea ele nici nu pot fi discutate coerent la nivelul principiilor constituţionale. Guvernul Ponta de altfel exploatează tocmai această dificultate încercând să ascundă un viciu cu aerul că încurajează libertăţile.