1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Monti declanşează războiul declaraţiilor

În problema salvării monedei euro, aproape fiecare formaţiune din Germania doreşte să-şi atingă propriile scopuri politice. O declaraţie a premierului italian Monti a încins şi mai mult spiritele.

Premierul italian Mario Monti a reuşit. Într-un interviu acordat revistei "Der Spiegel", fostul comisar european le-a dat apă la moară deputaţilor din toate grupurile de a porni un război al declaraţiilor întru apărarea drepturilor Parlamentului. "Dacă guvernele se vor lăsa în voia deciziilor parlamentelor naţionale, fără a-şi păstra şi un spaţiu de negociere, Europa riscă mai degrabă să se dezintegreze decât să se consolideze", a spus Monti.

"În Europa avem nevoie de mai multă democraţie, nu de mai puţină", a spus pentru publicaţia berlineză "Tagesspiegel" creştin-democratul Michael Meister. Declaraţia social-democratului Joachim Poß, din paginile ziarului "Rheinische Post", a mai pus un pai pe foc: în "dificila perioadă Berlusconi, Parlamentul a cam fost dat la o parte."

Reacţia guvernului de la Berlin

Executivul german s-a distanţat de Monti. "Din punctul de vedere al cancelarului federal, în Germania treburile au funcţionat întotdeauna bine cu participarea Parlamentului", a afirmat purtătorul de cuvânt adjuct al guvernului, Georg Streiter, care a menţionat şi că recentele decizii ale Curţii Constituţionale au consolidat această participare. "Controlul parlamentar asupra politicii europene e în afara oricărei discuţii", a adăugat ministrul federal de externe, Guido Westerwelle.

Declaraţia lui Mario Monti trece drept un avertisment pe fondul pericolului destrămării Uniunii Europene, a ţinut să precizeze premierul italian. "Tensiunile care au dominat zona Euro în ultimii ani, pot fi simptomele unei destrămări psihologice a Europei", a spus Monti.

Tonuri din Bavaria

Alexander Dobrindt

Alexander Dobrindt, CSU

În orice caz, la înăsprirea tonurilor în Europa au contribuit şi politicienii germani. O replică deloc elegantă a venit din partea secretarului general al Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria, Alexander Dobrindt: "Lăcomia pentru banii contribuabililor germani îl îndeamnă pe domnul Monti la acţiuni nedemocratice".

Recent, ministrul bavarez al finanţelor, Markus Söder (CSU) ceruse excluderea Greciei din zona Euro. "Prin Grecia ar trebui să dăm un exemplu, ca să se ştie că zona Euro îşi poate arăta şi colţii", susţinea Söder secondat de către ministrul bavarez al economiei, Martin Zeil (FDP): "Cine nu e în stare să respecte regulile, trebuie să părăsească zona Euro".

Chestiuni de politică internă

Explicaţia faptului că cele mai aspre tonuri la adresa statelor europene aflate în criză vin din Bavaria ţine de politica internă a landului. La alegerile de land, de anul viitor, CSU riscă, pentru prima oară în peste o jumătate de secol, să piardă puterea. FDP îşi riscă locul în parlament.

Ambele formaţiuni, aflate acum în coaliţie, văd cea mai mare ameninţare în partidul "Freie Wähler" care acum patru ani a reuşit să intre în parlament, iar acum vrea să pornească la vânătoare de voturi cu un discurs eurosceptic.

În Bavaria, pericolul pentru partidul aflat la guvernare nu vine niciodată din stânga eşichierului, ci din rândurile liberal-conservatorilor sau ale grupărilor de dreapta. De-a lungul anilor, pe măsură ce adversarii s-au apropiat, CSU a reuşit să evite aceste pericole, cum ar fi Partidul Bavarez (separatist-liberal) în anii ´50, sau împiedicarea extremiştilor de dreapta şi a republicanilor, în anii ´60 şi ´80, de a ajunge în parlamentul de land.

Declaraţii din Germania

În Europa, criticile la adresa ţărilor afectate de criză nu sunt percepute drept voci care se fac auzite din Bavaria, din sânul CSU, ci din Germania. Prin urmare, acestea generează reacţii pe măsură. Pe plan intern, nu numai politicienii din opoziţie îi apostrofează pe autorii declaraţiilor sus-menţionate, ci şi cei din formaţiunea înrudită - CDU.

Creştin-democratul Michael Meister avertizează asupra faptului că apartenenţa la zona Euro este numai la latitudinea grecilor şi că "ultimul lucru de care au aceştia nevoie în clipa de faţă sunt sfaturile din Germania".