Monstrul oligarhic şi monstrul tehnocratic

Specificul oligarhiilor post-comuniste provoacă multă perplexitate în occident. Hăţişurile sistemelor mafiote post-sovietice, create în multe foste dictaturi din estul Europei sunt atât de străine de spiritul apusean, încât reglările de conturi sunt înregistrate cu întârziere.

Doar nişte ecouri foarte răzleţe au stârnit de pildă luptele pentru putere, materializate în campanii în presa aservită, de felul celei declanşate mai nou, la Moscova, împotriva puternicului primar al capitalei ruse, Iuri Luşkov.

Semn al confruntărilor dintre diversele clanuri de oligarhi din jurul premierului Putin şi al preşedintelui Medvedev, o astfel de campanie e similară celor de pe scena românească.

În România însă, ţinta înfierărilor emise de jurnalişti înregimentaţi în oştirea securiştilor şi infractorilor cu bani a fost şi a rămas, cu precădere, preşedintele Băsescu şi scăparea de pedeapsa penală a răufăcătorilor.

Or, dosarul Sorin Ovidiu Vântu şi mai ales modul în care oligarhul a transformat ţara într-o pseudo-democraţie devreme ce a reuşit să acapareze controlul asupra unei mari părţi a mijloacelor de informare în masă româneşti, încă nu şi-a făcut loc în paginile marilor ziare occidentale.

În schimb rămân pe afiş minciunile şi rasismul de care, foarte probabil, s-au făcut vinovate autorităţile franceze prin expulzările colective de romi, ca romi, ca şi prin insistent menţinuta pretenţie a Parisului că ar proceda la repatrieri voluntare şi individuale.

Întreaga presă apuseană semnalează tardiva rupere a tăcerii şi condamnarea fără echivoc a Franţei, de către Comisia Europeană.

„Atacând Parisul, comisarul pentru justiţie, Vivian Reding, a comparat demersurile franceze cu măsurile adoptate în epoca nazistă”, semnalează bunăoară Süddeutsche Zeitung din München. Cotidianul baverez de stânga o critică însă, în context, pe Reding pentru această comparaţie, care ziarului german i se pare abuzivă şi răutăcioasă. Asta, chiar dacă „preşedintele Sarkozy a încălcat probabil carta drepturilor civice şi tratatele europene”.

Ziarul, care-i cere lui Reding "să se scuze ori să-şi dea demisia", ţine să evidenţieze totuşi diferenţa clară "dintre exterminarea minorităţilor etnice în timpul celui de-al doilea război mondial şi expulzarea de oaspeţi nedoriţi despăgubiţi cu câteva sute de euro".

De cu totul altă părere e în schimb Frankfurter Allgemeine Zeitung. Cotidianul conservator german, care nu poate fi bănuit de simpatii de stânga reliefează că în confruntarea dintre Paris şi Bruxelles, Franţa n-are cum să câştige. Ziarul explică simplu şi clar de ce Sarkozy va pierde în această „probă de forţă”, în care "Franţa nu se mai înfruntă cu miile de romi din România şi Bulgaria, ci cu un proces model, politic deocamdată, nu juridic".

Franţa va pierde, pentru că miza e prea mare, şi „prea încărcată istoric”. În joc „nu e doar validitatea tratatelor europene, ci şi interpretarea demnităţii umane de care se bucură cetăţenii Uniunii Europene”. La mijloc, mai precizează cotidianul din Frankfurt, e şi strădania Comisiei Europene „de a nu admite să apară în lume vreo îndoială, în legătură cu faptul că Uniunea Europeană este un exemplu în materie de respectare a drepturilor omului”.

Potrivit ziarului, „nu există nici un dubiu că acţiunile franceze privind presupusele repatrieri voluntare s-au efectuat pe bază de discriminare rasistă”, devreme ce „persoanele de care a vrut să scape Franţa au fost abordate pe criteriul apartenenţei lor la grupul etnic al romilor”.

Or, "tocmai această discriminare, fie ea pozitivă sau negativă, e intolerabilă, după cum au hotărât europenii la finele celui de-al doilea război mondial", relevă acelaşi ziar de dreapta, scoţând în evidenţă urmările catastrofale pe care le-ar genera eventualitatea ca Franţa să scape basma curată. "În sud-estul şi sud-vestul Europei s-ar prăbuşi toate digurile" edificate în vederea protejării minorităţilor.

„Europa cetăţenilor s-ar preface într-o farsă şi ar deveni un simplu monstru tehnocratic”.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz