1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Monopoluri legale

PSD și PNL și-au împărțit teritoriul, reducând la zero șansele celorlalți. Mai ales alegerea primarului într-un singur tur de scrutin a fost o lovitură brutală dată partidelor noi și a celor mai mici.

Se spune de multă vreme că partidele actuale sunt compromise și că este nevoie de forțe politice noi. Cu toate acestea alegerile au dat invariabil un impuls vechilor formațiuni, ignorându-le masiv pe cele noi. Alegerile europene din 2014 - alegeri pe liste naționale după regula proporționalității și, prin urmare, cele mai apte să aducă la lumină partide mici, nou apărute - au consemnat un dezastru pentru noii sosiți. Dar, în ciuda faptului că se bucură în continuare de un avantaj natural, vechile partide au simțit nevoia să-și consolideze hegemonia prin noi pârghii legislative. E deja prea mult: PSD și PNL și-au împărțit, practic, teritoriul, reducând la zero șansele celorlalți. Mai ales alegerea primarului într-un singur tur de scrutin a fost o lovitură brutală dată partidelor noi și a celor mai mici. Nu am scris încă despre acest subiect, dar președintele Klaus Iohannis a provocat o mare decepție promulgând legea care favorizează monopolurile politice. Potrivit art. 101 din noua lege, ”este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare numar de voturi valabil exprimate.” E posibil ca un primar să fie ales cu mai puțin de 20% din voturi, dacă ceilalți candidați nu reușesc nici ei să obțină mai mult. Cu cât sunt mai mulți concurenți, cu atât probabilitatea unui candidat de a câștiga alegerile cu un număr infim de voturi este mai mare.

E o lege adoptată inițial de PDL - Băsescu cu acceptul tacit al PSD și, în ciuda unei argumentații consistente, perpetuată de succesori. Pe scurt e vorba de votul majoritar vs. votul proporțional, dar ne-am convins după un deceniu de frământări că disputa nu poate fi tranșată cu argumente pur teoretice și că e nevoie să avem mereu în vedere circumstanțele imediate.

S-ar putea, de pildă, ca în provincie, în localitățile mici, sistemul de vot să nu conteze prea mult, dar în marile municipii și în București vom avea, cel mai probabil, primari aleși de o minoritate insignifiantă. Ce-i drept, una se spune în campanie și alta se face mai târziu, așa încât e greu de spus ceva de pe acum. Sponsorii necunoscuți, cei care contează cu adevărat, vor exercita adevărata putere și nu electoratul, nici măcar cel favorabil. Un primar ales cu o cincime din voturi nu are, la drept vorbind, nicio obligație serioasă față de cetățeni, având libertatea de a sluji imperative subterane. Cu legea actuală un asemenea edil știe prea bine că e suficient să-și satisfacă mica clientelă politică ca să fie reales.

Cineva se întreba, de curând, cum e mai bine: cu demagogi sau cu populiști? Autorul cu pricina vota cu demagogii de teamă că populiștii ar fi prea sinceri și prea serioși, dar, în condițiile românești, dilema devine nerelevantă. Atât demagogii cât și populiștii au darul de a strânge în jurul lor mari majorități populare, ei prosperând mai ales într-un sistem electoral care pretinde majorități absolute. În fine demagogia și populismul sunt trăsături tipice democrației, pe când, în România, se instalează, treptat, o oligarhie cu chip nevăzut. (În treacăt fie spus, noul guvern a dat publicității un proiect excelent la prima vedere, unul care pretinde mai multă transparență a donațiilor politice, dar încă nu i-am studiat detaliile și implicațiile.)

În acest context general, mai curând descurajant, singurul lucru care merită să fie semnalat este efortul unor organizații noi, încă nestructurate, cu idei nedecantate, dar care au totuși meritul că se opun oligarhiei incipiente. Unul dintre inițiatori, Mihai Polițeanu, își expunea planurile în cadrul unui interviu recent: ”Pentru moment prioritatea noastră este coagularea tuturor comunităților active din București, fie ele structurate juridic sau nu, astfel încât toate aceste comunități să se adune într-o platformă comună pentru alegerile locale din București. Platforma comună înseamnă un program pentru dezvoltarea orașului, care să fie agreat de toată lumea, 7 candidați pentru primării și 221 de candidați pentru consiliile locale. Pentru că încercăm să coagulăm grupuri, comunități, asociații, ONG-uri și așa mai departe, este normal ca toate valorile, principiile, profilul candidatului și elementele de program să fie agreate și discutate în comun”. (http://politicscan.ro/stirile-zilei/interviu-mihai-politeanu-initiativa-romania/)

Partea proastă este că amatorii sunt de prea multe ori tot vechii veleitari, oameni onești, cu mult entuziasm, dar fără vocație politică. Cu alte cuvinte, ca și în trecut, mișcarea de înnoire și de revitalizare a democrației, are sufletul mare, dar trupul cam firav.

Dar ideea de a regrupa firimiturile într-o masă cuprinzătoare este singura care mai poate funcționa cu legea actuală, care face ca alianțele politice să nu mai aibă nicio eficiență.