1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Monica Macovei şi viitorul european al României

Reprezintă Vasile Blaga trecutul? În acest caz Elena Udrea e prezentul iar Monica viitorul european al ţării. PDL şi România au nevoie de amândouă, iar ele una de alta.

default

Disputa pentru conducerea PDL nu e vacuitate pură, nu e doar o confruntare a vanităţilor, vid, vânare de vânt şi zadarnică sfadă pentru putere şi ciolan. Îndărătul ei se ascunde cheia pentru locul şi viitorul ţării.

Emil Boc a declarat de curând că ar susţine candidatura Elenei Udrea la şefia PDL şi a Monicăi Macovei la preşedinţia României.  Odată în plus, primarul Clujului îşi demonstrează luciditatea, facultatea de a înţelege bine situaţia dreptei reformiste, nevoile partidului său, ale democraţiei şi ale ţării.

Date fiind hăurile către care navighează statul, perspectiva deschisă de vorba sa e ademenitoare. Chiar şi pe fundalul variilor obiecţii ale adversarilor, duşmanilor ireductibili, ale prietenilor falşi precum şi ale amicilor politici reali ai PDL, perspectiva lui Boc e cu atât mai ademenitoare cu cât frumoasele doamne în chestiune, departe de a fi sirene, ar putea realmente juca un rol de seamă.  Ar putea prelua de pildă partitura de colac de salvare pentru o naţiune debusolată. Într-un stat de drept pus pe butuci cu o alarmantă viteză şi pricepere de către mai-marii USL, ele le-ar putea arăta românilor cum se iese dintr-o criză de stat şi deveni o ţară respectată în Europa.   

Deocamdată însă domneşte confuzia. Atât în PDL, cât şi printre români. La dreapta spectrului politic românesc s-au spus cele mai năucitoare lucruri atât despre cele două femei politice cât şi despre candidaturile lor la şefia celei mai mari formaţiuni de centru-dreapta din România. Privită de la distanţă, cu simpatie, dar şi cu oarecare realism, situaţia dreptei reformiste româneşti ar trebui să fie clară.

Politicianul caduc 

Cu Vasile Blaga, PDL nu poate avea nici destin, nici vreo şansă de viitor şi nici capacitatea de a dobândi aparenţa unei formaţiuni moderne, capabile, respectabile şi creditabile, de tip occidental. Într-o astfel de grupare şeful partidului ar fi încercat să-şi apere credibilitatea de om politic responsabil, demisionând instantaneu după dezastrul recoltat de el însuşi, în alegeri, ca lider al formaţiunii sale înfrânte, nu dând vina pe alţii.  Orice altă opţiune îl descalifică în veci pe orice lider democratic. 

Aportul său la campania electorală, rezumată prin cuvântul "blat", nu poate primi notă de trecere. La repetenţie l-a condamnat şi prestaţia sa jalnică de după nefastele alegeri din decembrie. Cu totul incapabil să ţină piept tăvălugului propagandistic şi electoral USL-ist, Blaga n-a dat de altfel nici o clipă senzaţia că ar fi în stare să facă şi altceva decât o figură tristă în faţa unor demagogi ultranaţionalişti de oarecare abilitate.  A rămas de altfel fără replică şi la cea demonstrată de Antonescu în cooptarea lui Klaus Johannis ca eficient detergent de imagine antioccidentală. 

Ignorându-şi bilanţul lamentabil, Blaga a optat în favoarea denigrării colegilor, promotorilor şi mentorilor săi. Ca bun fesenist a aderat urgent la soluţia iliescistă reclamând punerea la colţ a subalternilor neobedienţi şi fiertul adversarilor în sucul lor propriu. De răspunderea sa de lider nu-i place să i se amintească. Prin urmare, în ciuda meritelor sale din trecut, Blaga a devenit, în opinia mea, un om politic ineligibil în vreo funcţie, fie ea şi subalternă, în eşafodajul politic al unui stat democratic care se respectă.

Prezentul

Cu totul altfel stau lucrurile cu contracandidatele sale. Ambele merită respect. Ambele au izbutit să supravieţuiască politic unor intense şi repetate campanii de linşaj mediatic. Ambele au dat dovadă în viaţă de o admirabilă tenacitate.

Dacă eleganta Udrea  are prea mulţi bani şi prea multe legături cu oameni de afaceri prosperi, pentru a scăpa uşor de eticheta, niciodată probată, de corupţie - Monica Macovei s-a văzut catalogată în mod absurd drept „fundamentalistă”, „extremistă”, „descreierată” şi  „vândută”.

Sunt patente şi evidente chiar şi pentru oamenii care nu o cunosc personal pe Monica Macovei nedreptatea, injusteţea, eroarea grosolană şi falsitatea acestor etichete plăsmuite parcă în departamentul de dezinformare al poliţiei politice comuniste şi difuzate printre români de trusturile media ale turnătorilor securităţii. 

Ţine de domeniul evidenţei că, graţie clarităţii ei morale, rigorii şi consecvenţei angajamentului ei pro-democratic, Monica Macovei e un om deosebit. Dar, ecou subconştient al mancurtizării prin Antene, mulţi, spre deliciul propagandei securiste nu admit evidenţa decât pentru a adăuga instanatneu că radicalitatea, maximalismul şi intelectualitatea ei nu s-ar potrivi peisajului dâmboviţean sau politicilor de partid şi a-i deplânge presupusa "lipsă de şanse" şi prezumtivul "extremism".

În această viziune, fostul ministru al justiţiei şi reformiştii ei n-ar avea priză la public, n-ar fi în stare să conducă şi câte şi mai câte.

Fireşte că, într-o lume a sosurilor grele, a corupţiei endemice, a aranjamentelor politice slinoase, a cotidienei onctuozităţi mafiote din parlament şi a compromisului fetid, gregar, tipic pentru scenele politice şi administraţiile invadate de negustori ai demnităţii proprii, Monica Macovei pare din cea lume. Pare un exemplar de politician extraterestru. A devenit un loc comun să crezi că e „anormal” în România ca un politician să se ţină de cuvânt. „Extremişti” par, în viziunea asta, toţi cei care chiar insistă să nu se mintă în politică, să nu se fure în funcţii publice.

Indubitabil, arată a „fundamentalist” şi „dus cu capul”, nu doar în viziune USL-istă,  politicianul care nu bagă din principiu mâna în sac, ba are şi capacitatea să pună degetul pe rană, spunând pe nume lucrurilor într-o nealterată limbă românească. Iar dacă, precum Macovei, militezi nu doar pentru o justiţie independentă, capabilă să abordeze eficient corupţia ci şi pentru meritocraţie şi mai ai şi proasta inspiraţie de a te bucura de încrederea definitivă a Europei, ba a întregii lumi occidentale, devii de-a dreptul periculos.

Pentru cleptocraţie, mafie, mediocraţie, oligarhi şi securişti Macovei va rămâne aşadar o „procuroare comunistă”, o „trădătoare” şi un vrăjmaş comparabil doar cu paradigma însăşi a inamicului public, Traian Băsescu, deşi, în fond, ea nu e decât un model banal de onest politician occidental. 

Viitorul

Or, mai există şi o altă Românie. Una curată. Şi, de bună seamă, există şi politicieni miraculoşi. Macovei nu face parte din această tagmă. E un om muncitor, care s-a ridicat de jos fără a urma reţeta de aparent succes a abandonării oricăror principii. A trudit pe rupte rămânându-şi sieşi credincioasă. Astfel a ajuns departe, devreme ce reprezintă nădejdea întregii Românii curate, a tuturor celor care încă speră să vadă născându-se un stat modern, de drept şi democratic, neasfixiat de minciună şi de hoţiile propriei administraţii.

Indiferent cum vor vota la congres delegaţii PDL, dacă se vor arăta de pildă conştienţi de miza existenţială a votului pentru partid, pentru dreapta şi democraţia românească, e clar că, mai devreme sau mai târziu va  sfârşi prin a se impune şi în România imaginea de simbol al probităţii şi al competenţei de care se bucură în vest Monica Macovei. Dar ea nu va izbuti pe loc, de una singură. Cum limpede este şi faptul că nici Udrea nu ar avea vreo şansă fără acea parte a României care i se raliază instinctiv Monicăi Macovei.

În opera de resetare a partidului şi a ţării, Udrea nu se poate dispensa de reformişti spre a-şi ameliora imaginea, iar Macovei de fostul ministru al transporturilor pentru a demonstra că ştie că politica e arta compromisurilor şi, că, departe de a fi o extremistă, e perfect capabilă se le încheie. 

În fine, scena politică dâmboviţeană are nevoie ca de aer de ambele personalităţi, de solidaritatea lor şi de solidataritatea ei cu ele, pentru a-şi reface polul burghez, ameninţat să se pulverizeze, în condiţiile în care nici în România democraţia nu poate supravieţui fără o dreaptă reformistă.

Alternativa e expulzarea ţării din  viitorul ei european şi cantonarea, poate definitivă a României, în lumea kaghebiştilor lui Putin, Lukaşenko şi Ianucovici.