1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Monica Macovei şi fabula albinelor

Lupta împotriva corupţiei nu pare să aibă şanse de reuşită cîtă vreme ezită, cu pudoare post-modernă, să facă recurs la morala creştină.

default

Monica Macovei a părut să piardă bătălia pentru “integritate” nu în şedinţa recentă a conducerii PDL, ci atunci când a argumentat că efectul corupţiei este sărăcirea societăţii. Neîncrezătoare în valoarea în sine a criteriilor etice, ea a căutat să le ofere o justificare utilitaristă. Dar odată ce a ieşit din sfera moralei tradiţionale şi a intrat în aceea a raţionalităţii practice s-a lovit de o experienţă socială vastă care, fără să spună neapărat contrariul, spune ceva diferit.

Începând cu campania electorală pentru alegerile europene şi continuând cu toate întrunirile publice, Monica Macovei a susţinut că sărăcia este provocată în bună măsură de corupţie, prin simplul fapt că deturnează banii publici în scopuri particulare.

Evident, argumentul este valabil cît priveşte prosperitatea statului şi calitatea serviciilor pe care acesta le furnizează cetăţenilor săi, dar nu şi în privinţa prosperităţii particulare. În acest domeniu, dimpotrivă, abilitatea de a jongla cu legea şi circumstanţele de toate felurile, oportunismul, frauda fiscală şi toate tipurile de imaginaţie practică s-au dovedit mai curând avantaje de prim ordin.

Periodic se vorbeşte de confiscarea averilor care nu pot fi justificate. Există în România convingerea că prosperitatea privată a fost obţinută în primul rând prin mijloace neoneste. Se poate spune de aceea că, potrivit învăţăturii nescrise, dar secret codificate a tradiţiei sociale româneşti, corupţia provoacă într-adevăr sărăcia domeniului public dar totodată şi prosperitatea privată.

Dar nu a tututor, ar putea interveni aici, oportun, militanţii pentru integritate, ci doar a câtorva, a unor oligarhi, asemenea atâtor chipuri stigmatizate din viaţa publică românească.

Şi totuşi, vameşii de la frontieră, contrabandiştii de benzină din vremea războiului din Iugoslavia, hoţii de lemn din pădurile defrişate, braconierii din Delta Dunării, profesorii care vând notele la examen, funcţionarii de la finanţe şi atâţia alţii, ştiuţi şi neştiuţi, şi-au obţinut prosperitatea personală ignorând criteriile de integritate.

Iar societatea, chiar şi atunci când practică pe faţă discursul moralizant, le admiră “vilele frumoase” şi le invidiază vacanţele în insule.

Stupul lui Mandeville 

Duplicitatea aceasta a societăţii româneşti duce cu gândul la "Fabula albinelor" a lui Bernard Mandeville, acolo unde viciile private reuşesc până la urmă să asigure bunăstarea societăţii. Stupul de albine imaginat de englezul din secolului al XVIII-lea este descrierea realistă a unei societăţi umane în care indivizii luaţi unul câte unul sunt mai degrabă necinstiţi şi oportunişti.

Avocaţii sunt nişte hoţi, care îşi salvează clienţii necinstiţi prin tertipuri specifice, preoţii se dedau lenei şi vieţii de plăceri, soldaţii profită de o rană neînsemnată ca să obţină o pensie pe viaţă, miniştri fură din visteria publică şi, ca asemănarea să fie completă, justiţia fucţionează în beneficiul celor bogaţi.

Dar morala paradoxală a lui Mandeville este că societatea aceasta în care domneşte viciul reuşeşte, în felul ei, să fie prosperă. Pentru că, de îndată ce viciile sunt alungate din cetate şi “hoţii devin oneşti”, cum sună subtitlul fabulei, lucrurile decad şi oamenii încep cu toţi să sărăcească.

Chiar fără să-l fi citit pe Mandeville, deputatul european Sebastian Bodu, cunoscut militant PDL, pare să gândească în spiritul lui atunci când ia distanţă faţă de intransigenţa etică a Monicăi Macovei sau a lui Cristian Preda:

„Dacă suntem de acord că politica se face pe voturi, i-aş spune lui Cristian Preda că, asa cum el a avut dreptate când i-a replicat lui Adriean Videanu că omul de rând nu înţelege macroeconomie când votează, ci vede doar că nu mai are bani să cumpere îmbrăcăminte la copii, acelaşi argument poate fi folosit şi atunci când stabilim că draconizarea regulilor morale dau satisfacţie doar unui grup restrâns de votanţi”.

Realitatea este că viciile lui Mandeville nu reuşesc până la urmă să asigure prosperitatea societăţii româneşti, care rămâne teribil de săracă, după cum nu reuşesc să răspundă exigenţelor unui stat modern care asumă securitatea tuturor cetăţenilor săi.

Dar, aşa cum se vede şi din exemplul de mai sus, al unui politician care personal nu a fost niciodată acuzat de corupţie, mentalitatea că morala elastică aduce mai curând profituri este foarte răspândită. Şi tocmai de aceea pare tot mai clar că lupta împotriva corupţiei nu are nici o şansă dacă se va da pe mai departe cu argumente exclusiv utilitariste.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu