1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Moneda unică europeană ia locul coroanei slovace

Din punct de vedere mediatic, Slovacia a adoptat moneda unică euro de mult timp. Guvernul slovac şi Banca Naţională au promovat intens avantajele introducerii monedei euro, care de la anul va lua locul coroanei slovace.

default

La drept vorbind, tranziţia de la coroană la euro nici nu avea nevoie de foarte multă publicitate.

Sondajele au confirmat în repetate rânduri popularitatea de care se bucură moneda unică europeană în rândurile slovacilor.

După Slovenia, Slovacia este cel de-ai doilea stat est-european din Uniunea Europeană care adoptă moneda europeană. Zilele coroanei slovace sunt aşadar numărate.

Reprezentantul guvernului slovac, Igor Barat, şi-a manifestat bucuria în legătură cu introducerea monedei unice europene în Slovacia, eveniment pe care îl consideră un pas înainte.

„Pentru noi, slovacii, este foarte plăcut să ştim că facem un pas înainte. În anii 90 priveam cât de repede se dezvoltau Cehia şi Ungaria. În sfârşit am început să contăm şi noi în regiune.”

Pentru Slovacia, o ţară cu cinci milioane de locuitori, eclipsată de vecini, moneda unică europeană reprezintă o confirmare a bunei politicii fiscale aplicată de guvern în ultimii ani.

Rapiditatea procesului de adoptarea a monedei unice europene nu este deloc întâmplătoare. În ultimii ani, cuvântul de ordine în Slovacia a fost reforma.

Reformarea sistemului social şi a economiei au adus ţara mai aproape de Occident şi au făcut posibilă o rată impresionantă de creştere economică. Conform ultimelor date oficiale, rata de creştere economică a Slovaciei era mai mare decât cea a Chinei.

Cu toate acestea, din punctul de vedere al veniturilor, Slovacia se situează sub nivelul mediu din Uniunea Europeană, cu un salariu mediu de circa 700 de euro. Igor Barat analizează cu pragmatism scenariul conform căruia ţara ar putea deveni una dintre cele mai sărace din Uniune.

Cred că este o chestiune de optică. Salariul mediu actual este plătit în coroane. Nimeni nu se va îmbogăţi şi nici nu va sărăci de pe urma introducerii monedei unice europene. Avantajul este altul, anume acela că Euro va impulsiona economia slovacă, lucru ce favorizează o creştere economică rapidă. Astfel putem ajunge la nivelul din Vestul Europei. Tocmai acest lucru încercăm să-l explicăm cetăţenilor.”

Igor Barat este „domnul Euro” în Slovacia. Din biroul său aflat în clădirea Ministerului de Finanţe de la Bratislava, Barat coordonează inclusiv campaniile de publicitate. Milioane de exemplare de broşuri informative cu ajutorul cărora poate fi calculată valoarea în euro a coroanelor slovace vor fi trimise cetăţenilor slovaci acasă, prin poştă. Mai mult, guvernul slovac doreşte combaterea inflaţiei prin adoptarea unor legi care să prevină scumpirea preţurilor.

Pentru a ţine şi pe viitor sub control inflaţia, suntem decişi să aplicăm orice măsură care nu încalcă principiile economiei de piaţă.”

Cum vor arăta aceste măsuri? Premierul Robert Fico, considerat a aparţine stângii populiste, a ameninţat concernele energetice că ar putea intra în posesia statului dacă vor scumpi prea mult preţurile. Ceilalţi, precum brutarii sau măcelarii ar putea ajunge chiar şi la închisoare dacă majorează preţurile în mod abuziv, profitând de introducerea monedei euro.