1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Moldova va avea marţi alianţă necomunistă de guvernare

Până marţi urmează să fie constituită coaliţia care va guverna Republica Moldova în următorii 4 ani şi aceasta "va fi una necomunistă". Cel puţin aşa susţine liderul Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu.

default

--- DW-Grafik: Peter Steinmetz 2010_11_26 Republik Moldau Deutsch

Liderii Partidului Democrat nu sunt, însă, la fel de optimişti şi susţin că negocierile cu comuniştii, pentru crearea unei alianţe de centru-stânga, sunt mai avansate.

Despre negocierile care au loc între PD şi comunişti nu se ştie prea multe, deoarece acestea au loc în secret. Reieşind din scurtele declaraţii făcute de liderii democraţi şi cei comunişti se poate constata, totuşi, că aceste negocieri se desfăşoară „calm, normal, constructiv şi simpatic”. Analiştii politici susţin că PCRM ar fi dispus să accepte orice condiţie a democraţilor numai să fie la guvernare. Pe de altă parte, liderii PD spun că sunt nevoiţi să apese un pic pe frână în negocierile cu comuniştii ca să vadă oferta completă a celor de pe flancul drept.

PLDM care, în virtutea scorului electoral obţinut la alegeri, dă tonul la negocierile cu PD şi PL a propus ca în viitoarea coaliţie de guvernare de centru-dreapta PLDM să-i revină şefia în 7 ministere, PD - în 5 ministere şi reprezentanţii PL să conducă 4 ministere. Oferta liberal-democraţilor nu este, însă, una măgulitoare pentru PL şi PD, deoarece se pare că nu le convin domeniile ce le-au fost repartizate. Cel puţin aceasta reiese din reacţiile liderilor PL şi PD.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat ieri, după negocieri, că „PL ar putea renunţa la alianţa cu PD şi PLDM, dacă cerinţele sale nu vor fi acceptate”. El a precizat că „Partidul Libe ral vrea să deţină conducerea unei instituţii de forţă, ca şeful Cancelariei de Stat să fie lipsit de portofoliu, iar Serviciul Vamal şi Serviciul de Grăniceri să nu fie în mâna unui singur partid” . MIHAI GHIMPU: „Este Procuratura Generală, Centru l anticorupţie şi MAI. Noi suntem trei partide. Nu văd nici o problemă aici”.

După negocierile de ieri, vicepreşedintele PD, Valeriu Lazăr, a declarat că discuţia a fost una „consistentă, dar s-a încheiat fără rezultate ”. Potrivit lui, PD negociază mai uşor cu Partidul Comuniştilor. În consecinţă, negocierile pe flancul stâng sunt mai avansate” .

Liderul PLDM, Vlad Filat, a ieşit de la negocierile de ieri foarte bine dispus. El a menţionat că ar fi bine ca alianţa de guvernare să fie constituită până la prima şedinţă a Parlamentului, adică până pe 28 decembrie.

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a anunţat că va semna luni decretul de convocare a noului Parlament în prima şedinţă, negocieri în privinţa constituirii alianţei necomuniste urmând să aibă loc inclusiv în ziua de Crăciun. El a recunoscut că la un moment dat ar putea apărea o nouă problemă: refuzul Partidului Democrat de a susţine iniţiativa PL de condamnare a comunismului.

Or, în acest caz, - susţine Ghimpu, - loc pentru negocieri nu există:

Tot ceea ce ţine de crimă trebuie condamnat ! PD s ă se ducă, dar, cu stânga, cu Voronin, dacă nu vrea . Şi atunci PL rămâne în opoziţie ”.

La începutul acestui an, la iniţiativa preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a fost creată Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist. Timp de şase luni, aceasta a studiat perioada regimului comunist între anii 1924 şi 1991. Partidul Democrat s-a declarat împotriva recomandărilor Comisiei de a interzice noţiunile de "comunism" şi "comunist", precum şi simbolurile totalitare, naziste şi comuniste. Liderul PD, ex-comunistul Marian Lupu, a declarat atunci că aceste recomandări ar duce la scindarea societăţii, tensionarea situaţiei din ţară şi la degradarea social-economică a oamenilor.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Chişinău, Deutsche Welle

Redactor: Petre M. Iancu